Încă de  acum nouă ani, de la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași, s-a spus că ceea ce este diferit la acest festival vine din implicarea tinerilor, din interesul real al acestora față de literatură, din modul în care elevii interacționează cu scriitorii. Da, Iașul este un oraș universitar, cu o puternică tradiție literară și cu o viață culturală relativ vie, dinamică, în care există un număr important de colegii și licee prestigioase. Da, Iașul avea nevoie de un astfel de festival, el era așteptat, dorit și a reușit de la prima ediție să se impună ca una dintre cele mai serioase și mai atractive astfel de manifestări din Europa Centrală și de Est. Numele scriitorilor care au fost invitați de-a lungul celor nouă ediții îi confirmă valoarea. Dar toate acestea nu justifică impactul pe care FILIT-ul îl are asupra elevilor.

De la intimitatea scrisului altcuiva la propria intimitate

Pentru orice profesor de română, FILIT-ul este/ar trebui să fie pretextul și prilejul de a-i apropia pe elevi de literatura contemporană. Este un mijloc (seducător, lipsit de constrângerile formale ale orelor de curs) de a citi cărțile scriitorilor invitați, de a crea un cadru favorabil întâlnirii și dialogului, de a stârni curiozitatea cititorilor tineri și de a-i încuraja să pună întrebări, să-și expună punctul de vedere în legătură cu volumele preferate, să-și exerseze capacitatea de a scrie o re­cenzie sau o cronică de eveniment. Asta este ceea ce se întâmplă de nouă ani în cadrul FILIT-ului la Alecart. Sunt cinci zile în care oamenii vii din spatele cărților, scriitorii, vin să vorbească despre oamenii vii care le-au populat fantasmele cu alți oameni vii, cititorii. Punându-i față în față cu o evidență: de literatură te poți apropia și altfel decât având ca miză nota la un examen de sfârșit de ciclu, fără a se face apel la o terminologie prețioasă, adeseori osificată, rigidă, care nu mai lasă loc dezbaterilor consistente pentru că rolul ei este să asigure un anumit punctaj la o eventuală evaluare și nu să stimuleze un interes real. Totul devine în aceste condiții o provocare, un joc în care competiția nu mai vizează ierarhia realizată prin notă, ci plăcerea de a citi, de a interoga, de a descoperi posibile răspunsuri. Făcându-i pe cititorii tineri să înțeleagă faptul că puține lucruri mai luminoase, mai zguduitoare și mai vindecătoare există. Frumusețea nu salvează lumea. Și nici literatura. Dar oferă șansa unei modelări în interiorul unor reflexe culturale.

Literatura te „constrânge“ să admiri și să dialoghezi

Ediția de anul acesta, a noua, a FILIT a însemnat pentru alecartieni (elevi și absolvenți de la Colegiul Național Iași și de la Liceul Varlaam Mitropolitul) întâlnirea față în față, în fiecare dintre cele cinci zile de festival, cu nouă scriitori, șapte din România și doi străini: portughezul Luis José Peixoto și germanul Norris Von Schirach.

Prima zi: Alina Nelega și Adela Greceanu. O dezbatere care a avut ca pretext un roman (Un nor în formă de cămilă) prin care au plonjat direct în universul tensionat și disfuncțional al unei mame și al unui fiu, pe scena unui teatru de provincie și pe scena unor vieți, printre corpuri, visuri, disperări, într-o reconfigurare modernă a lui Hamlet, în care se aude și perspectiva femeii, nu doar cea a bărbaților. E un roman în care sunt abordate multe teme tabu, de la nebunie la relația dintre parteneri în care există o diferență semnificativă de vârstă, de la felul în care este perceput trupul în partea a doua a vieții până la manipulare și raportul de forță între părinți și copii. În tandem cu volumul de poezii al Adelei Greceanu Și cuvintele sunt o provincie, cu universul garsonierei de 18 mp, descoperind o spinare de femeie sau de fe­tiță, Florăria Ma­­riana și pe Mariana însăși, șuruburi, șai­be, cuie, piulițe și o gaură în ciorap. Descoperind alături de Adila, „personajul“ liric al poemelor, că a fi provincial/ă în­seamnă a vedea, a resimți cu acuitate to­­tul, a căuta sub coaja cuvintelor, a le despica până la măduvă făcându-le ale tale.

Ziua a doua: o întâlnire cu Simona Sora și Norris Von Schirach și o discuție despre două romane doar aparent diferite. Complezență propune analiza unei experiențe de viață în două lumi diferite: România anilor ’80, într-un spital din Deva, respectiv, Elveția, într-un sanatoriu unde oamenii devin „musafiri pe viață“. Maia va ajunge să exerseze și să se confrunte cu formele complezenței, cu propriile alegeri și cu sistemul trăind pe insula suspendată între sex și moarte care este spitalul în care lucrează ca asistentă medicală în România și apoi pe insula suspendată între protocol și moarte descoperită în cantonul elvețian în care crede inițial că lucrurile funcționează diferit. La fel ca în romanul lui Von Schirach, Cei mai frumoși ani din viața lui Anton, una dintre întrebările esențiale este legată de capacitatea unui străin de a înțelege un spațiu cultural/social/politic în care ajunge să trăiască pentru un timp. Pentru că și Anton se mișcă printre două lumi pe care ajunge să le descopere treptat, chiar dacă doar parțial și fără ca acestea să lase urme adânci în ceea ce este. E, pe de o parte, lumea oligarhilor îmbogățiți peste noapte și lipsiți de scrupule, iar, pe de alta, o Rusie a oa­menilor săraci, cu o viață mizeră, abrutizată, colcăitoare, cu puține oaze de onestitate. Fascinat de mirajul Estului, personajul va trăi pentru zece ani în Moscova, un oraș care pare a-i ierta totul, inclusiv lipsa de principii, de substanță și de profunzime, un oraș care, în realitate, nu iartă nimic nimănui.

În cea de-a treia zi de festival, Tot înainte, romanul Ioanei Nicolaie, și versurile Cristinei Hermeziu din volumul Între timp îți vezi de viața ta au suscitat discuții despre dezrădăcinare, despre vulnerabilitate și fragilitate. Despre cum sentimentul de înstrăinare sau experiența amară din ultimii ani de comunism percepută prin ochii inocenți ai Arseniei se transformă în putere, în fibră morală indestructibilă, într-o nouă șansă. Și, în partea a doua a dialogului, despre rețelele de socializare care ne conving că viața e în altă parte și ne fac să ratăm ceea ce avem lângă noi, căci astăzi suntem asaltați nu de informații, ci doar de anunțuri.

Parafrazându-l pe Radu Vancu, unul dintre scriitorii invitați în cea de-a patra zi a festivalului, FILIT-ul poate să prindă tinerii cititori într-un cocktail adictiv de frumusețe. În dialogul provocat de Autobiografia lui Luis José Peixoto și de jurnalul lui Vancu, Răul, cititorii au descoperit că cei doi autori au început să scrie dintr-un exercițiu de admirație (față de Jose Saramago, respectiv, Mircea Ivănescu), că pentru ambii scrisul este cea mai sublimă și mai imposibilă formă de a fi, că există o teroare a notației și o înfrigurare existențială în universul pe care îl propun. Vorbindu-le despre riscurile întâlnirii dintre un scriitor tânăr și unul consacrat, despre influența cărților și momente de impas, despre latura întunecată din om, dar și despre solidaritatea umană care o poate atenua, elevii și ab­solvenții au trăit iluzia că frumusețea există, apoi certitudinea că aceasta există, iluzia că te poți salva, certitudinea că o poți face prin literatură.

de Emil Munteanu – profesor la Colegiul Național Iași, coordonator al proiectului Alecart

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 24 / decembrie 2021