FEMEIE, LAUDĂ ŢIE!

Nu întâmplător, Ziua Femeii este aşezată la începutul primăverii. Nu ne-am putea-o închipui pe 8 februarie, pe 8 august ori pe 8 noiembrie… Pentru că primăvara înseamnă renaştere, viaţă, bucurie, speranţă, un timp nou şi un nou început. Ce altceva este femeia? Toate acestea la un loc: şi naştere, deci viaţă, şi bucurie, şi speranţă. Dar mai înseamnă ceva, mai mult decât orice, care dă dimensiunea spirituală a existenţei şi a umanităţii noastre: femeia înseamnă Dragoste, femeia este Dragoste.
Fragilă din prea multă iubire, gingaşă ca o frezie în dimineaţa primăverii, femeia poate fi slabă uneori, din dragostea neîmpărtăşită şi din neiubire, din prăbuşirea speranţelor şi a aşteptărilor ei mari, întemeietoare de lume, din tristeţea trădării şi a însingurării, din disperare, mult prea adeseori. Zice undeva Hamlet: “Frailty, thy name is Woman!” („Slăbiciune, numele tău este Femeie!”).
Dar, prin însăşi condiţia ei, femeia este puternică şi biruitoare. Biruitoare prin rolul pe care-l are pe lume, prin misiunea încredinţată ei de Dumnezeu Însuşi, prin iubirea pe care o revarsă asupra bărbatului, asupra copiilor, asupra familiei şi a celor din jur. Biruitoare, mai ales, prin pruncii pe care îi naşte şi asupra cărora Cel de Sus suflă suflare de viaţă. Dragostea o face puternică, mai puternică, deseori, decât bărbatul. Purtătoare de viaţă şi de iubire, femeia este Viaţă şi Iubire. De aceea, parafrazându-l pe nefericitul Prinţ shakespearean, ne încumetăm a zice: “Woman, thy name is Love!”, “Woman, thy name is Life!”
Într-o lume precum cea de azi care, parcă, pe zi ce trece, îşi pierde minţile şi sufletul, într-o lume care, tot vorba prinţului danez, „şi-a ieşit din ţâţâni” (“out of joint”), femeia este însă tot mai vulnerabilă şi mai neajutorată, în ciuda statutului ei ontologic. Şi astfel ea se transformă, nu de puţine ori, în victimă, care plăteşte cu preţul păcii sufletului ori chiar cu preţul vieţii rătăcirea celui de lângă ea ori a celor din jur. O floare pătată de noroi, o floare însângerată, un miel jertfit pe altarul nebuniei devine astfel uneori fiinţa care dă viaţă lumii. Din toate puterile noastre, s-o ocrotim prin tot ceea ce facem, s-o ajutăm să crească în pace şi bucurie, s-o lăsăm să înflorească şi să rodească muguri de viaţă, s-o sprijinim să-şi împlinească menirea de a umple şi de a lumina lumea cu Iubire. Prin iubire, ea îl vesteşte pe Dumnezeu şi stă aproape de Tatăl Ceresc.
Femeie-Frezie, Femeie-Boboc de Trandafir, Femeie-Iubire, Femeie-Viaţă, Laudă ţie! Aşa cum tu dai viaţă şi răspândeşti iubire în juru-ţi, topind gheţurile iernii din suflete, făcând lumea să germineze şi să înflorească, tot astfel Viaţa şi Iubirea să te ţină în căuşul palmelor lor dumnezeieşti, să te desfete şi să te răsfeţe, după cum prea mult meriţi! Lumea are nevoie de tine, căci fără tine, nimic nu există…
Sorin IVAN