Vom recurge la structura unui text argumentativ, pornind de la ipoteză, dezvoltând un set de argumente și încheind cu o serie de concluzii plus o propunere. Tema noastră este una recurentă – gradația de merit – și ea a generat în timp destule reacții, controverse și dezbateri, fie la reuniuni didactice periodice (comisii metodice, cercuri pedagogice, întruniri ale colectivelor de catedră, consfătuiri etc.), fie în presă. Acum, lucrurile s-au calmat, iar subiectul pare uitat de-a binelea. Cunosc multe cadre didactice și opiniile lor în legătură cu mult râvnita gradație de merit. Argumentele se pot grupa ușor în două categorii: pro și contra.
Nu încape discuție că gradația de merit reprezintă o formă legală de recompensare a competenței, valorii și profesionalismului cadrelor didactice. Este o recunoaștere implicită și explicită a devotamentului lor, probat în educarea generațiilor juvenile. Accesul la gradație (un spor de 25 la sută la salariul de bază pe timp de cinci ani) stimulează competiția și-i obligă pe concurenți la prestații didactice din ce în ce mai bune, susținute prin documente doveditoare. Din această perspectivă, profesorii români sunt motivați să-și susțină gradele didactice (definitivat, gradul didactic al II-lea și gradul didactic I), să obțină un masterat, cotat ca o specializare superioară, și chiar să „atace“ titlul de doctor. Fiecare treaptă de formare înseamnă puncte prețioase într-o eventuală fișă anuală de evaluare.
Argumentele de mai sus se constituie într-o pledoarie în favoarea gradației de merit, rămasă singura formă de recompensare a valorii didactice după dispariția/eliminarea salariului de merit. Cadrele didactice gândesc pragmatic, au nevoie de bani și fac tot ceea ce este posibil să ajungă la ei. Nu prestigiul simbolic al gradației de merit îi interesează neapărat, cât latura pecuniară. Din păcate, „relieful“ școlar ne apare astăzi puternic distorsionat de efectele goanei necurmate după hârtii pentru gradație. Poate că Ministerul Educației Naționale are știință de ceea ce se întâmplă în teritoriu în „epopeea“ procurării hârtiilor doveditoare ori știe parțial adevărul și admite că nu trebuie intervenit câtă vreme avem un cadru legal și fiecare trebuie să conteze pe propria conștiință. În realitatea crudă și nefardată, sensul corect al gradației de merit este deturnat de factori perturbatori, prin devierea subtilă și insidioasă de la linia legală. Avem responsabilitatea termenilor și a aprecierilor.
Pentru a obține gradația de merit, cadrele didactice dezvoltă o paletă foarte largă de activități curriculare și mai ales extracurriculare, pentru ca dosarele cu probe să fie cât mai convingătoare. Unele țin de obligațiile didactice normale, consfințite de tradiție și de practica școlară, altele sunt asumate și inițiate în afara timpului dedicat predării-învățării-evaluării. Enumăr câteva dintr-o listă lungă ce demonstrează din partea promotorilor imaginație și spirit creativ: proiecte europene (cu finalități semnificative ori îndoielnice, după caz), cărți publicate (fie de beletristică, fie din sfera specialității fiecărui cadru didactic), auxiliare didactice, îndreptare, dicționare pentru uz școlar („extrase“ dibaci din dicționarele academice oficiale), articole în presa scrisă (mulți profesori și-au descoperit vocația publicistică dincolo de jumătatea vieții, ceea ce este până la urmă îmbucurător). Exponenții breslei conduc cenacluri/cercuri literare/cluburi de lectură, coordonează și colaborează la reviste școlare, participă la acțiuni specifice antidrog, antiviolență în școli, antifumat, cultivă cu asiduitate activitățile de voluntariat, ajutând bătrâni în nevoie ori copii cu dizabilități, inițiază excursii tematice, vizitează cu elevii biblioteci, muzee, case de cultură, unități economice și chiar penitenciare (sic!), ca să nu mai vorbim de mănăstiri și alte lăcașuri de cult. Nimic nu este uitat, totul poate fi convertit în acțiuni aducătoare de puncte.
Sunt înregistrate scrupulos și îndosariate rezultatele la olimpiade, concursuri și întreceri sportive. Sunt eliberate adeverințe utile de participare la simpozioane, reuniuni, conclavuri profesionale, olimpiade: ca însoțitor de echipaj, ca evaluator, ca membru în diverse „comitete și comiții“. Nu lipsesc documentele ce atestă încheierea de acorduri de parteneriat între școală și cele mai diverse instituții ale statului. Contează actele prin care se fac donații de cărți ori colecții de reviste bibliotecilor publice. Marota gradației a facilitat crearea unui adevărat păienjeniș de relaționări între personalități juridice și persoane fizice, între instituții care altminteri și-ar fi păstrat comportamentul consacrat prin legislație, fără conexiuni circumstanțiale.
Acesta este tabloul general al unei teme de cert interes. Lucrurile devin discutabile dacă privim problema „din interior“, cum vom încerca să facem în rândurile de mai jos. O axiomă din zona biologiei sună astfel: „Funcția își creează organul“. Analogic, dorința de a obține gradația de merit naște efecte negative, chiar aberante. Câteva exemple edificatoare. În dosare (de fapt, bibliorafturi dolofane) se introduc copertele (sic!) câte unei cărți într-un singur exemplar, în cel mai bun caz, dacă nu cumva doar copertele, fără să existe în realitate un miez, un conținut. Un fals grosolan și profund imoral. Se strecoară tactic în setul de documente articole nescrise de titular, dar semnate de el, elaborate de câte un publicist profesionist, interesat pecuniar. Există în generosul câmp școlar „specialiști“ care s-au calificat în manieră autodidactă în a „fabrica“ documente la comandă. Un ochi bun, o minte isteață și un calculator performant cu imprimantă de ultimă generație pot face minuni, adică falsuri reușite, ce pot trece de privirile vigilente ale membrilor comisiilor de evaluare.
Există, de asemenea, în cancelariile noastre „experți“ în construirea dosarelor de gradație, care, răsplătiți cumva (la mica înțelegere colegială), pot așeza documentele cu măiestrie, ordonându-le strict după „canonul“ impus de fișa de evaluare, adăugând elemente estetice, decorative, plăcute ochiului și minții. Iată cum nevoia a născut experții! Acești oameni – buni creștini – au talent și gust, răbdare și determinare. Ei nu sunt blamabili decât dacă, în complicitate voluntară ori involuntară cu titularii, plasează în dosare documente dubioase. Culpa morală indubitabilă este a acelora care comit un fals și fac uz de fals pentru a ajunge la gradația de merit. Realitatea bate din nou cea mai tare ficțiune.
Propun Ministerului Educației Naționale să recurgă la o inițiativă legislativă, în limitele prerogativelor sale, pentru ca Executivul să decidă în cele din urmă, după inerenta deliberare parlamentară, eliminarea prin lege a gradației de merit. Aș aduce și un argument de bun-simț. Salariile în învățământ au crescut, inclusiv pentru debutanți. Salariul tarifar, conform unui fluturaș de pe luna aprilie 2019, este de 5.920 de lei, corespunzător studiilor superioare, gradului didactic I și vechimii de peste 25 de ani. Este o sumă decentă, care ar justifica, în principiu, renunțarea la suma aferentă gradației de merit. Dar înainte de toate, renunțarea la gradație ar stopa brusc tentativele de fals, de mistificare pe care practica le-a scos la iveală în ultimii ani. Ar fi un semn de sănătate morală, de care avem cu toții atâta nevoie. Unele cadre didactice mărturisesc sincer că gândul la gradație le stresează teribil, mai ales când văd atâta agitație în jur și atâta efort – autentic sau calp – pentru a răzbate. Renunțarea la gradație ar fi un semn de sănătate morală.
Teodor PRACSIU
