Foto: dreamstime

34 de ani au trecut de la căderea regimului comunist, 34 de ani marcați de crize multiple – politice, economice, sociale – care s-au manifestat în unii ani extrem de violent. Cea mai gravă pare să fie criza morală care, în ultimii ani, s-a adâncit dramatic. Este, cu siguranță, cea mai gravă, pentru că are la bază și este efectul nu doar al calității din ce în ce mai scăzute a învățământului și al îndepărtării acestuia de latura educațională prin excelență, dar, în același timp, și rezultatul unei schimbări de paradigmă, din păcate, nu în sens pozitiv.

Cine mai știe semnificația „celor șapte ani de acasă“?!

Astăzi nu mai auzim vorbindu-se despre „cei șapte ani de acasă“. Probabil că părinții de astăzi nu mai cunosc ei înșiși semnificația expresiei, fiindcă cei șapte ani de acasă nu mai există, instituționalizarea copiilor în sistemul de învățământ petrecându-se de la vârste din ce în ce mai fragede – creșa, apoi grădinița cu program prelungit, școala cu afterschool – lăsându-le co­piilor din ce în ce mai puțin timp pe care să-l petreacă în familie. Totodată, părinții, din ce în ce mai ocupați, au pasat rolul de educator școlii. La rândul ei, școala nu mai are de vreo 30 de ani pârghiile necesare pentru a face acest lucru. Și iată, cercul vicios e creat. În asemenea condiții, din ce în ce mai desele și mai gravele acte de indisciplină și de violență din perimetrul școlar trebuie privite ca efect al acestei stări de fapt.

Din 1989 încoace, ca veritabilă boltă a schimbărilor majore de ordin politic, economic, social și cultural, învățământul s-a angajat pe drumul unei reforme continue. Reforma – derulată, evident, pe fondul tranziției de la societatea totalitară spre cea democratică, postcomunistă – a generat un amplu, violent și haotic proces de destrămare a valorilor anterioare, lăsând un mare gol pentru noile valori pe care societatea românească de atunci voia să le îmbrățișeze și pe care le-a adoptat de multe ori fără discernământ.

Astăzi, educația a devenit cea mai mare problemă a societății, chiar dacă un procent destul de redus din populație realizează acest lucru. Declinul îngrijorător al valorilor morale, interesul tot mai scăzut pentru educație sunt probate de comportamentul elevilor, adolescenților, precum și, din ce în ce mai des, și de cel al elevilor din învățământul gimnazial și chiar din cel primar. Vedem de ani buni elevi și, de foarte multe ori, eleve, care se bat cu bestialitate, elevi care sunt atacați cu arme albe de colegii lor, violuri în toaletele unităților de învățământ, înjunghieri, jigniri și umiliri inimaginabile ale cadrelor didactice în timpul orelor, amenințări – într-un cuvânt, haos.

Educația – condiția originară a conștiinței noastre morale

Spațiul mediatic și rețelele de socializare ne bombardează zilnic cu astfel de știri care sunt însoțite de avertismentul cu care ne-am obișnuit deja: „Atenție, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!“. Cândva, un adult încă le putea face observație unor adolescenți dacă aceștia aveau un comportament contrar bunelor moravuri. Astăzi nimeni nu mai are acest curaj, pentru că da, deja este vorba despre curaj în abordarea acestei generații. Ce se întâmplă cu acești copii? Cine se face vinovat pentru agresivitatea lor, pentru comportamentul antisocial?

La nivelul procesului de învățământ, în ultimii 10-15 ani a început să devină din ce în ce mai vizibil acest gol rezultat din erodarea vechilor valori și din haosul generat de înlocuirea lor cu un nou sistem valoric, „fapt ce prezintă consecințe majore în planul educației, în special pe dimensiunea moral-axiologică a acesteia. De ce? Pentru că într-o lume în care totul pare posibil și totul devine atractiv, dificultatea este tocmai de a educa voința și libertatea la o atitudine responsabilă. Cu alte cuvinte, la conștientizarea faptului că libertatea nu este un scop care trebuie ur­mărit cu orice preț, eliberându-se de toate regulile, sau chiar doar să ghideze voința, ci este condiția originară a conștiinței noastre morale“, cum spune Maria Hadârcă de la Institutul de Științele Educației din Chișinău, citându-l pe Benjamin Bloom, psiholog educațional american, autorul celebrei taxonomii din 1956 care îi poartă numele.

Lipsa modelelor morale

Obsevăm (în ultimii ani, mai ales) că această libertate prost înțeleasă a afectat societatea într-o proporție îngrijorătoare. În numele acestei libertăți prost înțelese, de cel puțin 20 de ani, școala nu mai poate face educație morală. De fapt, nu i se mai permite să facă acest lucru, iar fa­­milia de astăzi, rezultat al aceleiași libertăți prost înțelese în anii ’90 și după aceea, vrea să-și crească copiii pe aceleași coordonate. Practic, criza de valori, lipsa de modele morale autentice, secularizarea societății și permanenta noastră obsesie de a ne sincroniza cu Occidentul ne-au adus unde suntem. După modelul tradițional, școala continua și întregea „cei șapte ani de acasă“, iar pă­­rinții respectau școala ca singura instituție menită să asigure copiilor lor educație și instrucție. Între aceste două entități, școala și familia, era un parteneriat mutual, în care familia preda școlii copilul și colabora cu aceasta, recunoscând rolul școlii în modelarea copilului. Mai știe cineva din generațiile postdecembriste că pe vremuri, la sat (și nu numai), într-o comunitate în general, cele mai respectate persoane erau profesorul, preotul și doctorul? Declinul acestor elite a început după anul de cotitură 1989, iar astăzi efectele se văd în comportamentul tinerei generații. Spun specialiștii în educație că școala nu mai are pârghiile necesare pentru a face educație copiilor. Se pare că, cel puțin în ultimii ani, și familia și le-a pierdut pe ale ei.

Familia – mediul care a avut cel mai mult de suferit de pe urma destrămării valorilor tradiționale

Părinții joacă cel mai important rol în formarea copiilor, în creșterea și în dezvoltarea personalității lor. Așa a fost de veacuri căci, din nou, ne întoarcem, obsesiv și frustrant, la dispariția celor șapte ani de acasă. Ce se întâmplă astăzi cu familia și de ce întâlnim părinți care au nevoie de consiliere psihologică pentru a-și crește copiii? Simplu: ei înșiși nu mai au repere valorice morale. „Criza autorității statului se leagă de criza autorității parentale. Odată cu secularizarea și cu mobilitatea socială, care ia deseori forma parvenitismului ce încearcă cu orice preț să demonstreze că e «ca afară» (fără o înțelegere autentică și aprofundată a civilizației modern occidentale «de afară») apare și un dispreț față de religie, tradiție și tiparele autorității asociate cu tradiția și religia. Practic, părinții devin convinși că au fost crescuți de niște retrograzi patriarhali, hobofobi și abuzivi și – în cazul nostru, și pe fondul unui complex de inferioritate al provincialului periferic – simt nevoia să-și etaleze în mod ostentativ această credință ca să fie recunoscuți ca buni europeni“, scrie un cadru didactic din Târgu-Mureș.

Criza educațională din familia actuală se bazează, așadar, pe același vid valoric lăsat de renunțarea la sistemul de valori de dinainte de anul de cotitură 1989, umplut la repezeală și fără discernământ de niște valori împrumutate la repezeală, fără a fi gândite.

Părinții care fac legea în școli

Astăzi, părinții se împart în două categorii: cei care lasă educația exclusiv în grija școlii, fiind de cele mai multe ori dezinteresați de modul în care evoluează copilul și cei care se implică în educația copilului, inclusiv la nivelul școlii, încercând să dea indicații și să facă legea în interiorul unității de învățământ. Această ultimă categorie este una periculoasă: părintele se pricepe la toate și este prezent zilnic pe WhatsApp, în consiliul de administrație al școlii, în asociația de părinți și în comitetul clasei. Părintele din această categorie este agresiv, dirijează educația copilului, inclusiv la școală, se pricepe la toate, repară tot, caută pe internet, este psiholog, pedagog, specialist în științele educației, dă lecții profesorului, îl corectează și îl admonestează pe acesta, îi spune ce trebuie și cum trebuie să predea și ce nu trebuie să predea, la ce materii trebuie să se renunțe ș.a.m.d.

S-a ajuns în situația în care multor profesori le este teamă să acționeze pentru că vor veni părinții la școală și le vor bate cu pumnul în masă. Este o realitate tristă din sistemul educațional românesc: intimidarea cadrelor didactice de către părinți agresivi. Acest fenomen nu este singular, ci pare a fi tot mai frecvent, afectând grav climatul din școli și calitatea educației. Motivele intimidării sunt diverse: de la nemulțumirea legată de notele copiilor la nerespectarea regulilor școlare sau chiar conflicte personale cu profesorii.

Cât despre consecințe, psihologii spun că acestea sunt dintre cele mai grave.

Teama și demotivarea profesorilor: cadrele didactice care se confruntă cu agresivitatea părinților își pierd motivația și eficiența în predare, afectând calitatea educației oferite elevilor. Elevii înșiși sunt martori la conflictele dintre părinți și profesori, ceea ce fie le creează un sentiment de nesiguranță și le afectează concentrarea, fie le creează un sentiment de putere și de suprapoziționare înaintea profesorului.

Profesorul Petruț Rizea scrie, exprimându-și o opinie, că sunt situații în care multe cadre didactice care își fac treaba în școală sunt jignite de părinții care „fac legea prin școli“. Ce trebuie să înțeleagă acești părinți? „Școala nu este a lor, este a elevilor în primul rând și a celor ce-i edu­că. Școala nu trebuie să fie despre cine crede că are dreptate și despre cum îl pot scoate eu nevinovat pe fiul meu ca să nu dea prost în fața clasei, doar pentru că nu am reușit să îl stăpânesc și să îi ofer educația necesară înainte de a păși pragul unei instituții care e menită, în primul rând, să îți învețe copilul, nu să facă față lipsei celor 7 ani de-acasă“, spune pro­feso­rul Petruț Rizea și, din nou, ne întoarcem la cei șapte ani de acasă, care, iată, practic nu mai există (am citat din stiri.edu).

Educația lăsată exclusiv în sarcina școlii

Aceasta este o categorie la fel de periculoasă ca și prima. Părinții care lasă educația copilului exclusiv în grija școlii sunt cei care trec din an în Paști pe la școală. Există părinți pe care, dacă îi întrebi în ce clasă este copilul, răspund „nu știu, într-a IX-a sau într-a X-a“. ­Acești părinți, de cele mai multe ori, își pierd copiii din mână începând de la vârste din ce în ce mai mici.

Deteriorarea relației dintre școală și familie: climatul de tensiune și neîncredere dintre părinți și profesori afectează colaborarea necesară pentru educația optimă a copiilor.

„Dacă vrem cu adevărat să crească ponderea educativului în școală, la nivelul sistemului și procesului de învățământ, trebuie să redevină operațional conceptul de proces instructiv-educativ, care este o noțiune mult mai largă decât procesul de predare-învățare-evaluare și nu se referă doar la curriculumul formal, dar și la cel nonformal/extrașcolar“, spu­ne Maria Hadârcă în studiul Educația și criza de valori.

Mircea Platon, redactor-șef la Convorbiri literare (Iași), doctor în istorie (2012) la The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA, scrie în lucrarea Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc: „Trebuie redefinit scopul învățământului în sens clasic și al realismului național, trebuie apoi refăcute programele în conformitate cu acest scop, (…) trebuie revenit la un sistem de educație care să fie bazat pe virtuțile educative ale învățării. Educația înseamnă formarea caracterului. (…) Rolul școlii publice este și acela de a sădi în elev acest sentiment, al unui spațiu cultural, antropologic, epistemologic, numit «aca­s㻓. Școala românească, însă, ca întreaga so­cietate, de altfel, a împrumutat haotic valori care, în loc să ne construiască, ne-au destructurat încetul cu încetul.

Se duce mama împreună cu elevul să-l bată pe profesor

Renunțarea treptată, dar rapidă, la toate principiile de educare a copilului în școală, pe motiv că i se știrbește libertatea și demnitatea, au dus la manifestări extreme, incalificabile și de neconceput cu două-trei decenii în urmă. Ce lipsește astăzi școlii este autoritatea. Rezultatul? „Tineretul – viitorul națiunii – este cel mai afectat, în special de o profundă criză de identitate. Prea mulți tineri s-au înecat în droguri și în alcool, nu mai au niciun principiu, niciun ideal. Nu au locuri de muncă nici măcar cei școliți. Scopul vieții multor tineri este să se distreze și să facă bani. Ce viitor vor aduce aceștia României?“, spune Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater.

„Aspectul cel mai important îl constitu­ie cvasi-absența preocupărilor referitoare la dimensiunea educativă. Educația pentru valori este vagă sau absentă, realizată – atunci când este în atenție – în mod rudimentar și inadecvat. Acest lucru se datorează, în mare măsură, faptului că finalitățile educației nu au la bază un sistem de valori coerent, bine structurat ierarhic, care să orienteze activitatea educativă din școală. De altfel, nici în formarea inițială sau continuă a profesorilor aceasta nu constituie o preocupare vizibilă. Educația morală este aproape absentă. Desigur, avem preocupări de educație civică, dar educația morală are o sferă mai largă. A face educație în școală înseamnă, în primul rând, afirma filozoful și scriitorul B. Russell, să formăm caracterul, o componentă esențială a personalității“, opinează și prof. univ. dr. Emil Păun, referindu-se la peisajul educațional de astăzi.

Este vorba despre „o criză a autorității statului care a dus la normalizarea intervenției părinților – și, mai nou, și a elevilor – în procesul educațional, spune un cadru didactic din Târgu Mureș. Azi s-a ajuns în situația în care se duce mama copilului să-l bată pe profesor, împreună cu elevul, după ce profesorul a încercat fără succes, să impună un minim de disciplină la ore“. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă astăzi în școala românească este efectul căderii în desuetudine a conceptului de autoritate și al dispariției valorilor morale.

Ministerul Educației vrea să combată manifestările antisociale din spațiul școlii

Cazurile de indisciplină școlară din ultima vreme, din ce în ce mai grave și mai frecvente, au determinat Ministerul Educației să ia măsuri concrete. Ei bine, cum vrea ministerul să combată violența școlară? Planul are trei direcții de acțiune, și anume: prevenirea violenței, promovarea stării de bine și a coeziunii comunității școlare. Mai exact, instituția amintită a creat, pentru a sprijini școlile în gestionarea cazurilor de violență și pentru menținerea unui mediu sigur, un pachet de infografice pentru aplicarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar.

„Deciziile corecte luate la momentul potrivit pot face diferența dintre siguranță și risc, de aceea cunoașterea tuturor procedurilor este esențială“, semnalează Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei amintite, pentru aplicarea prevederilor procedurii privind managementul cazurilor de violență, personalul unității de învățământ trebuie să dea atenție specială următoarelor as­pecte: „Dacă e martorul unei fapte de violență, personalul școlii are obligația să elimine riscurile și să le redea elevilor sentimentul de siguranță fizică și emoțională; în cazul faptelor de violență gravă care constituie infracțiuni, directorul este obligat să sesizeze Poliția; în cazul faptelor de violență gravă asupra minorilor săvârșite de preșcolari, elevi sau personalul școlii, directorul unității de învățământ este obligat să sesizeze 119; personalul școlii este obligat să comunice cu părinții sau reprezentanții legali despre situația de violență în absența antepreșcolarului, preșcolarului, elevului, în prezența consilierului și/sau mediatorului școlar, într-un spațiu care asigură confidențialitatea celor implicați; personalul școlii stabilește și aplică măsuri de sprijin pentru victime și autori, precum și sancțiuni pentru autori. În cazurile de violență a elevilor asupra personalului din școală, dacă există suspiciunea unei infracțiuni, directorul unității de învățământ sesizează Poliția (112)“.

Ligia Deca, ministrul Educației, explică: „Avem un program de prevenire a vio­lenței și a infracțiunilor în mediul școlar, denumit Împreună prindem curaj și în acest în același sens am inițiat o modificare a cadrului legislativ pentru ca școlile să poată să utilizeze aparatura audio-video pe care o au, mai ales cele care sunt centre de examen, pentru a preveni faptele de violență în școală sau pentru a stabili adevărul în cazul în care astfel de incidente au avut loc. Nu este o măsură cu altă co­­notație, este o măsură strict dedicată creșterii climatului de siguranță în școală“.

Acest pachet de măsuri menite să descurajeze violența în mediul școlar are multe părți bune și este așteptat de multă vreme. Doar că el nu tratează „boala“, iar boala este absența educației din spațiul școlar și chiar din cel familial. Absența educației și scăderea îngrijorătoare a au­torității școlii/familiei în fața copilului duce la manifestări ca cea de la școala din Târgu-Mureș, de exemplu, unde un elev de clasa a VII-a și-a bătut diriginta sub ochii mamei, a amenințat-o și a jignit-o, precum și revoltătorul caz de viol de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu din București.

Distrugerea sistemului de valori al culturii mondiale

Înainte de a veni cu măsuri de genul celor cu care a venit Ministerul Educației în această primăvară – și care, desigur, se dovedesc salutare din unele puncte de vedere (dar nu și suficiente) –, instituția ar trebui să se gândească serios la creșterea autorității școlii, a cadrelor didactice în fața elevilor. Școlii trebuie să-i fie redate pârghiile care i-au fost luate în ultimele decenii pentru a impune cu succes un program educațional real, o educație pentru valori morale. Pentru asta este nevoie de cadre didactice bine pregătite în această direcție. Pe de altă parte, pă­­rinții, chiar dacă ei înșiși fac parte din generațiile care nu au mai primit educația celor „șapte ani de acasă“, trebuie să înțeleagă că nu doar școala este răspunzătoare, ci și familia. Problema care se ridică este cum s-ar mai putea reveni la tradiționalul sistem de valori în care am fost noi crescuți, de pildă, când criza valorilor morale se manifestă la nivel mondial de ani buni. „Observăm că o atare criză sistemică este provocată de către om, de aceea lui îi revine și responsabilitatea de a o analiza și a o combate în timp util. Pentru aceasta însă trebuie să îi cunoască originea și natura, conexiunile și interacțiunile și, în funcție de diagnostic, să stabilească strategii de rezolvare. Potrivit experților în domeniu, cauza principală a crizei valorilor în lumea contemporană o constituie distrugerea sistemului de valori general-umane al culturii mondiale, format de-a lungul istoriei. Cercetările efectuate confirmă că procesul de distrugere ia amploare în sec. XXI în condițiile globalizării societății, dezvoltării liberalismului economic în relațiile de piață, utilizării noilor mijloace de informare care acționează asupra conștiinței umane“, observă conf. univ. dr. Elena Buzinschi (Criza valorilor în lumea contemporană).

Prof. univ. dr. Andrei Marga, fost mi­nistru al Educației, spunea în 2019: „Sub «criza educației», unii au în vedere împrejurarea că educația nu mai formează in­dividualitatea liberă, responsabilă și creativă. Alții că nu a avut loc adaptarea educației la societatea industrializată bazată pe digitalizare și nanoștiințe. Unii au în ve­dere adâncirea crizei morale din societa­te și faptul că educația nu are răspuns. Sunt de părere că, odată cu deteriorarea formă­rii individualității, s-au produs și ­scăderea creativității și adâncirea crizei morale“.

În concluzie, s-ar putea să fie prea târziu pentru a mai putea salva sistemul de valori în care au fost crescute generații și generații de copii. Criza aceasta se manifestă la nivel mondial, în toate țările și în toate sistemele de educație din lu­­me, iar noi, evident, nu putem face ex­cepție. Părinții sunt din ce în ce mai prinși în vârtejul zilnic al goanei după siguranța zilei de mâine, școala este din ce în ce mai puțin orientată înspre educația pentru valori morale, iar în acest vârtej globalist sunt prinse laolaltă familia și școala. Și atunci se ridică o ultimă întrebare, poate cea mai importantă: spre ce ne îndreptăm?

Articol publicat în nr. 53-54 al revistei Tribuna Învățământului