Este posibil ca evoluţia unui copil care învaţă acasă, în faţa calculatorului, să fie aceeaşi cu cea a copiilor care merg la şcoală în sistemul de învăţământ tradiţional? Are un copil care primeşte educaţie acasă aceleaşi şanse cu cei care învaţă la şcoală? Este un copil care învaţă cu mama şi cu tata lângă el apt pentru duritatea societăţii în care trăieşte şi de la care el a fost sustras în bună măsură prin retragerea din sistemul de învăţământ tradiţional? Este posibil în secolul XXI să faci şcoala acasă, ca în secolul al XVIII-lea, şi să speri că te vei putea integra în societate?
„Copilul Danei Nălbaru şi al lui Dragoş Bucur a fost retras din sistemul de învăţământ de stat şi va continua şcoala acasă, sub îndrumarea părinţilor” este ştirea care a readus în discuţia publică homeschoolingul, fenomenul care în ţara noastră are deocamdată câteva sute de adepţi, dar care, pe fondul tot mai strident al nemulţumirilor legate de sistemul de educaţie de stat de la noi, îşi face tot mai mult loc în mentalul unei părţi din populaţie.
Argumentele pe care le aduc în susţinerea acestei opţiuni părinţii care îşi retrag sau nu-şi dau copiii la şcoală, preferând să-i educe acasă, sunt, într-adevăr, în marea majoritate, legate de învăţământul de la noi, de programele greoaie, anchilozate, de subfinanţare şi de agresivitatea în creştere din spaţiile de învăţământ, de manuale etc., etc. Dar nu sunt singurele. Există şi multe argumente pozitive: copilul învaţă fără să fie stresat de ideea de notare, învaţă ce-i place, alături de părinţi, înconjurat de afecţiunea acestora, practic, ca într-un cuib. Dincolo însă de toate aceste opinii formulate de frondeurii sistemului educaţional de stat, în mass-media au început să se facă auzite opiniile pertinente, în deplină cunoştinţă de cauză, ale profesioniştilor educaţiei. Pe câteva dintre ele le-am cules şi le redăm în continuare.
„Pe baza cercetărilor de specialitate, îi sfătuiesc pe părinţi să nu recurgă la această soluţie”
„Experienţele socio-emoţionale pe care integrarea într-o comunitate şcolară i le oferă unui copil nu pot fi reproduse «la tine `n living» de niciun profesor particular”, a declarat pentru HotNews.ro Mircea Miclea, psiholog, fost ministru al Educaţiei. „Pe baza cercetărilor de specialitate, îi sfătuiesc pe părinţi să nu recurgă la această soluţie”, spune acesta. Mircea Milcea atrage atenţia asupra faptului că învăţarea exclusiv online, în cazul elevilor, nu doar că este lipsită de eficienţă, dar produce automat o rată mare de „abandon şi demotivare”. Homeschoolingul este, de altfel, o excepţie în toate sistemele educaţionale din lume şi are o logică numai în cazuri speciale de sănătate sau în acele situaţii în care copiii locuiesc în zone foarte îndepărtate de şcoală, ca în Statele Unite (unde a şi apărut acest fenomen) sau în Australia. La noi în ţară, mai spune fostul ministru al Educaţiei, neavând astfel de caracteristici geografice, nu se pune problema integrării în Legea Educaţiei a unui astfel de model de învăţământ.
„Acei oameni, şi nu numai ei, erau nişte sectanţi ciudaţi”
Un alt fost ministru, părintele Legii Nr. 1, Daniel Funeriu, spune răspicat că s-a opus introducerii homeschoolingului în Legea 1. (…) Folosind un limbaj colorat, acesta spune: „O doamnă deputat pe care o apreciam foarte mult îmi cerea cu o insistenţă neobişnuită să introduc asta în lege. A renunţat repede în faţa argumentelor echipei ministerului, şi mi-a dezvăluit şi motivul insistenţei iniţiale: «Cei care insistau pe lângă mine păreau să aibă motive religioase». Eu nu ezit să o spun mai pe şleau: acei oameni, şi nu numai ei, erau nişte sectanţi ciudaţi. O spun clar cu atât mai mult cu cât aveam şi alte informaţii instituţionale credibile: cei care insistau pe la toate uşile erau sectanţi ciudaţi, care aveau ca unic scop îndoctrinarea religioasă a copiilor prin acest mijloc”.
„Poţi să fii în situaţia ca, odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de şcolarizare acasă, să nu poţi să te întorci înapoi în sistemul public”
Nici actualul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, nu agreează ideea de homeschooling. „Riscul este că atâta timp cât în România nu există o legislaţie foarte clară, care să îţi dovedească o rută de trecere, de acces din homeschooling în sistemul public formal de şcoală, care sunt condiţiile de a accede din homeschooling în gimnaziu, liceu şi mai departe în universitate, poţi să fii în situaţia ca, odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de şcolarizare acasă, să nu poţi să te întorci înapoi în sistemul public, adică să ai dificultăţi pentru că nu ai o diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore”, a explicat demnitarul.
„Evident, părinţii îşi asumă o mare răspundere luând o asemenea decizie”
Iată şi punctul de vedere extrem de bine articulat, pentru Tribuna Învăţământului, al prof. George Cazacu, de la Colegiul Naţional Sf. Sava, din Bucureşti, preşedintele Alianţei Colegiilor Centenare: „Dacă în SUA se poate vorbi de un fenomen «homeschooling», în România au apărut, în decursul timpului, cazuri izolate, din care multe erau motivate medical, de fapt singurele acceptate de legislaţia noastră. Şcolarizarea copiilor în cadrul familiei este o reacţie la disfuncţio­nalităţile sistemului naţional de învăţământ sau, mai profund, o respingere a stilului de viaţă impus de civilizaţia modernă, iar fluctuaţiile acestui fenomen pot fi considerate un «barometru» social care ar trebui atent urmărit, nu blocat. Întrebarea care se pune este cât de util îi este tânărului acest tip de educaţie, în condiţiile în care viaţa lui îşi va urma cursul în interiorul unei comunităţi mai mari sau mai mici, unde interacţiunile umane nu pot fi evitate. Evident, părinţii îşi asumă o mare răspundere luând o asemenea decizie, iar riscurile, dar şi avantajele acestei abordări educaţionale ar trebui analizate de specialişti şi popularizate netendenţios”.
„Devenit adult, el nu va fi pregătit să înfrunte greutăţile care apar în viaţă”
Invitată la un post de televiziune cu ceva timp în urmă, medicul Monica Pop a spus şi ea răspicat că nu este de acord cu conceptul de homeschooling, motivând că, în felul acesta, copilul nu va lua contact şi cu realitatea mai puţin plăcută de la şcoală, ci va fi ţinut comod în confortul de acasă. Astfel, devenit adult, el nu va fi pregătit să înfrunte greutăţile care apar în viaţă.
Cine mai are nevoie de argumente în plus împotriva home­schoolin­gului le va găsi pe internet. Noi, aşa cum am spus, am spicuit câteva. Şcoala acasă sau homeschoolingul, cum se numeşte această mişcare în ţara de origine de peste Ocean, nu poate fi privită la noi ca alternativă la învăţământul tradiţional, instituţionalizat, de stat sau particular. Din perspectiva părinţilor: pentru că o imensă majoritate de populaţie din această ţară nu are posibilitatea să susţină costurile imense ale instruirii copiilor acasă. În al doilea rând, pentru că, oricât de citit şi de învăţat ar fi un părinte, el nu va putea, este imposibil, să ţină multă vreme pasul cu evoluţia şi diversificarea disciplinelor.
Din perspectiva copiilor: pentru că vor fi lipsiţi de comunitatea celor de vârsta lor, a colegilor de şcoală, alături de care să se dezvolte şi să evolueze. Ei nu se vor putea raporta în mod real la cei de vârsta lor pentru că nu evoluează alături de ei. Fiinţa umană, prin definiţie, are nevoie de comunitate, de ceilalţi, are nevoie de sentimentul permanent de competiţie, care este generator de adrenalină, de dorinţa de autodepăşire (vreau să fiu ca Vlad, colegul meu de bancă, sau vreau să iau şi eu 10 la mate, ca Bianca). Homeschoolingul exclude notarea, pentru a evita stresul copilului, dar fără acest concept, nu se poate vorbi despre autocritică, control şi autocontrol. Adepţii homeschoolingului încearcă să convingă că un copil dezinstituţio­nalizat are prieteni ca şi un copil care merge la şcoală. Greu de crezut, pentru că îl desparte de ceilalţi modelele, tiparele diferite de educaţie. Copilul va trăi şi va creşte cu sentimentul că este „altfel”, iar raportarea lui la viaţă, în esenţă, va fi altfel decât a celorlalţi. Nu în ultimul rând, pentru că, presupunând că homeschoolingul ar fi o alternativă fiabilă la şcoala tradiţională aici, în ţara noastră, în condiţiile în care, la noi, această formă de educaţie nu este reglementată, ea echivalează cu abandonul şcolar, pedepsit prin lege.
Homeschoolingul, terenul minat pe care unii părinţi şi-au obligat copiii să păşească
În România sunt doar 500 de copii care primesc educaţie acasă. În SUA, ţara de origine a mişcării homeschooling, sunt peste două milioane. Raportat la populaţia Statelor Unite, nici aceasta nu este o cifră mare. Ca multe alte mişcări care au prins viaţă în societatea contemporană (veganismul, vegetarianismul etc.), homeschoolingul, o mişcare frondistă la sistemul tradiţional de educaţie, cu varianta lui extremă de unschooling, riscă să pună în pericol sistemul de educaţie clasic, tradiţional, şi chiar structura societăţii. Cel puţin din aceste motive homeschoolingul nu poate deveni o alternativă reală şi demnă de luat în considerare la învăţământul tradiţional, instituţionalizat. Sistemul nostru de educaţie este bolnav (a fost şi mai bolnav), dar este singura cale de dezvoltare firească a unui copil. Restul sunt experimente inconştiente ale unor părinţi care nu realizează pe ce teren minat şi-au obligat copiii să păşească.
Marcela GHEORGHIU