Conceptul pedagogic fundamental de curriculum poate fi construit în raport de trei criterii epistemologice: 1) Sfera de referință la nivel general (paradigmă a pedagogiei în epoca postmodernă/contemporană) și particular („proiect educativ“ de un anumit tip, realizabil ca proiect curricular la toate treptele sistemului și ale procesului de învățământ); 2) Funcția generală îndeplinită, în cadrul realității pedagogice reflectată logic; 3) Structura de bază (care corespunde funcției generale).
1) Sfera de referință a curriculumului permite definirea sa la nivel general, filosofic (ca paradigmă a pedagogiei în epoca postmodernă/contemporană) și particular, tehnologic, ca „proiect educativ“, de un anumit tip. În această perspectivă, este avansată formula de „proiect curricular“ al reformei învățământului, al planului de învățământ, al programelor școlare, al manualelor școlare, al lecției etc.
2) Funcția generală a curriculumului, cu caracter obiectiv, determinată de dimensiunea esențială (profundă), stabilă (valoric) a proiectării pedagogice a activității de educație și de instruire, necesară la scara întregului sistem și proces de învățământ. Ca funcție de maximă generalitate, vizează optimizarea raporturilor dintre toate componentele proiectării pedagogice: a) de bază, fixate curricular la nivelul corelației educator – educat, informare-formare-dezvoltare); b) de organizare curriculară a resurselor pedagogice, prin forme de organizare (determinate social și/sau inițiate de educatori); c) de planificare curriculară centrată asupra obiectivelor/competențelor și a conținuturilor activității, realizate prin metode de educație instruire și de evaluare adecvate; d) de realizare-dezvoltare curriculară prin acțiunisubordonate activității de educație/instruire; în cazul activității de instruire, realizarea-dezvoltarea curriculară implică interdependența permanentă dintre acțiunile de predare (comunicarea pedagogică a mesajului – învățare (receptare a mesajului; asimilare, interiorizare, valorificare a mesajului) – evaluare (a gradului de îndeplinire a obiectivelor activității, realizate la nivel de predare-învățare).
Prin funcția sa generală, cu caracter obiectiv, curriculumul reprezintă un proiect educativ cu caracter global și deschis. Caracterul global este determinat de corespondențele necesare între toate componentele proiectului curricular. Caracterul deschis este condiționat de componentele contextuale care solicită adaptarea proiectului curricular la schimbările care au loc pe parcursul activității de educație/instruire, generate de un ansamblu de variabile obiective, independente de profesor (numărul de elevi în clasă; calitatea resurselor pedagogice existente etc.) și subiective, dependente de inițiativele profesorului, la nivel de organizare, de stilurile pedagogic adoptat etc.).
3) Structura de bază a curriculumului, determinată de funcția generală a curriculumului, abordat ca proiect educativ global și deschis, este fixată la nivelul corespondențelor pedagogie necesare între: a) componentele principale (obiectivele – conținuturile de bază; metodele, evaluarea) care construiesc și susțin permanent corelația funcțională educator – educat, profesor – clasă de elevi (vezi structura de bază a educației/instruirii), informare-formare-dezvoltare pozitivă (vezi structura de bază a mesajului pedagogic) și b) componentele contextuale externe (extrașcolare/comunitare, culturale, naturale, economice, politice) și interne (în cadrul comunității educaționale locale, a școlii, a clasei de elevi) care asigură adaptarea permanentă a activității de educație/instruire la condiții de schimbare, generate de variabile obiective (formele de organizare impuse de societate, resursele pedagogice/informaționale, umane, didactico-materiale, financiare existente sau disponibile) și subiective (formele de organizare inițiate de profesor, stilurile pedagogice adoptate: manageriale/democratic, autoritar, permisiv; didactice/de predare, de învățare, de evaluare; socio-afective/apropiat, distant etc.
Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA
