Când ne gândim la democraţie, o corelăm cu libertatea şi drepturile omului, cu respectul şi toleranţa semenilor, o asociem cu speranţa într-un viitor mai bun. În studierea disciplinelor socio-umane, democraţia este un conţinut tematic aflat în atenţia elevilor încă din clasa a V-a, la Educaţie socială, continuă să fie aprofundată, nuanţată pe parcursul anilor de şcoală, până în clasa a XII-a, când, la Filosofie, este prezentată fie ca un cadru de organizare socială, în interiorul căruia cetăţenii pot acţiona în limitele permise de respectarea legilor, în accepţiunea lui K. R. Popper, fie ca un ideal în dezvoltarea socială, în care guvernanţii rămân receptivi la interesele cetăţenilor, după ce campania electorală a luat sfârşit, iar ei au obţinut votul de încredere, prin care deţin şi exercită puterea politică, aşa cum rezultă din scrierile lui Robert A. Dahl.

Mai mult, în cadrul specializării în ştiinţele sociale, liceenii din anul terminal au ocazia să analizeze deosebirile între o democraţie slabă, în care cetăţenii sunt prea puţin implicaţi în luarea deciziilor privind problemele de interes comun, au o anume apatie politică, sunt dezinteresaţi de bunul mers al societăţii şi o democraţie puternică, participativă, în care societatea civilă este activă, calitatea de cetăţean este asumată în mod responsabil. Ei ştiu de bună seamă principiile de bază ale democraţiei, de la separarea puterilor în stat, existenţa mai multor partide politice dintre care cetăţenii pot alege prin vot, respectul faţă de legi, dar şi egalitatea în faţa legilor, garantarea de către stat a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor individuale.

Dar democraţia nu se rezumă la cunoaşterea reperelor teoretice, ci încă din clasele mici se urmăreşte învăţarea diferitelor modalităţi prin care democraţia poate fi aplicată în fapt, astfel încât să determine efecte benefice în viaţa oamenilor. Încă de la alegerea şefului de clasă, sau a reprezentanţilor în Consiliul elevilor, practicile democratice sunt într-un fel sau altul exersate.

Chiar şi raporturile dintre părinţi şi copii s-au democratizat, nu mai sunt strict ierarhice, în care părintele este ascultat şi respectat, i se recunoaşte autoritatea parentală. Opinia copilului este luată în seamă, se ţine cont de ea în cadrul familiei. În cazuri extreme, atunci când drepturile copilului sunt încălcate, copilul poate denunţa comportamentul nepotrivit al adultului la un număr de telefon, care poate fi apelat în cazurile de urgenţă. De aici până la simpatica reclamă în care se spune, mai în glumă, mai în serios, că un copil are părinţii pe care îi creşte, pare că nu mai este mult. Deci, societatea este democratică, familia este democratică, iar şcoala, la rândul ei, pare că face eforturi să se democratizeze din ce în ce mai mult. De exemplu, Casa Corpului Didactic din Bucureşti a lansat un curs de formare adresat profesorilor, cu scopul de a-i abilita în a promova un climat democratic în şcoală şi în clasă şi pentru a forma şi consolida competenţele civice şi democratice ale elevilor. Cursul se numeşte Educaţia democratică în şcoala românească.

Elevii sunt educaţi încă de mici în spiritul valorilor şi practicilor democratice, părinţii au renunţat treptat la a impune copiilor ce să facă, au început să-şi nuanţeze aşteptările, exigenţele, cadrele didactice sunt din ce în ce mai atente la climatul relaţional din şcoală, făcând demersuri să fie unul în mod constant democratic. Ba mai mult, au la dispoziţie şi cursuri de formare prin care să se abiliteze privind educaţia democratică.

Am putea considera că sunt întru­nite toate condiţiile ca democraţia să fie din plin înţeleasă şi practicată.

Şi, cu toate acestea, la nivelul vieţii de zi cu zi a şcolii, avem atâtea exemple din care am putea crede că derapajele de la cadrele democratice ale vieţii sociale pot avea loc aşa de uşor, iar exerciţiile pentru democraţie nu sunt nicidecum suficiente.

Tot aşa cum, la nivelul simţului comun, se credea în unele medii sociale, imediat după căderea comunismului, că instaurarea unui regim politic democratic însemnă pe scurt că oamenii sunt liberi să facă ce vor, tot astfel în mod surprinzător mai sunt şi astăzi persoane care depăşesc limitele date de respectarea legilor şi a normelor de bun-simţ, încălcând cu dezinvoltură cadrele democraţiei, cu scopul de a-şi impune în mod expres punctul de vedere. Probabil că, privind această situaţie, fiecare dintre noi are exemple din proximitatea spaţiului său social. De pildă, asigurarea unui climat plăcut şi democratic nu însemnă că orice este negociabil în mod individual. De exemplu, o notă obţinută de către un elev pe baza aplicării unui barem de evaluare. Sau modul de aplicare a Regulamentului de Ordine Interioară a şcolii, în care se prevede că, la zece absenţe, se va scădea un punct din nota la purtare a elevului. Nu orice fapt poate fi subiect al unei dezbateri, chiar dacă principial se pot formula puncte de vedere pro sau contra. Pur şi simplu, este contrar spiritului democratic ca orice, oricum să fie dezbătut, negociat şi ajustat astfel încât cineva anume să nu rămână supărat. Respectarea fără excepţie a regulilor, a normelor şi a reperelor morale este o premisă necesară în asigurarea ordinii sociale, fără de care nu poate fi vorba despre democraţie.

În operele sale, Spiru Haret insistă asupra faptului că pentru a fi profesionist în învăţământ, trebuie să înveţi meserie, aşa cum se deprinde orice altă meserie. Dar nu orice absolvent/licenţiat este, în baza studiilor pe care le‑a urmat, apt pentru a fi educator. Pentru aceasta este necesară şi o anume chemare, o disponibilitate aparte, chiar talent. Pedagogia, deşi pare că poate fi însuşită de oricine, permite potenţarea anumitor compatibilităţi între personalitatea celui în cauză şi practicarea efectivă a profesiei de dascăl. Tocmai de aceea este posibil să fie puse în evidenţă anumite incompatibilităţi, unele asocieri să fie excluse. Pur şi simplu, unii oameni nu sunt făcuţi să fie învăţători: „Dăscălia este o meserie ca oricare alta şi ca să ştii să o practici trebuie să o înveţi şi învăţătura dascălului este pedagogia. Să nu o luăm peste picior, nici să o punem la toate bucatele ca pătrunjelul, dar nici să o scoatem de unde trebuie. (Operele lui Spiru Haret,Vol. VI: Parlamentare 1907-1911, p. 133).

Probabil că şi în cazul democraţiei putem face o observaţie similară.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti