Este nevoie de un sistem competițional care să asigure elevilor capabili de performanță cadrul de pregătire și evaluare?

O întrebare retorică, cu răspuns afirmativ, care se bazează pe tradiția competițională, România fiind țara care a organizat de altfel prima olimpiadă internațională de matematică (1959, Brașov), iar anul trecut găzduind pentru a 6-a oară această competiție la nivelul cel mai înalt (2018, Cluj), celelalte ediții desfășurându-se la una la Sinaia (1960), celelalte la București (1969, 1978 şi 1999).

Includerea elevilor într-un sistem competițional este singura/este cea mai bună cale pentru formarea viitorilor matematicieni?

Cu siguranță că sistemul de concursuri și olimpiade nu este singura cale, însă este cea mai vizibilă, asigurându-se prin organizarea pe etape o reprezentare de masă, bază de selecție pentru formarea loturilor naționale pentru nivelurile internaționale.

Totuși, exprimarea performanței numai prin participare la competiții în care elevul este pus în situația să elaboreze soluții ale problemelor de concurs are limitările sale, cea mai importantă fiind încadrarea în timp.

Care ar fi o alternativă care nu exclude, ci completează sistemul competițional clasic?

Dezvoltarea cercetării, cel puțin la nivelul liceal, pentru acei elevi care optează pentru clasele de matematică-informatică, ar reprezenta o inițiativă care ar completa firesc și ar orienta elevul capabil de performanță către o parte de utilitate a învățării. Mai ales în contextul în care cercetarea s-ar realiza pe echipe, plusvaloarea adusă de un cadru competitiv al cercetărilor matematice în termeni de colaborare interdisciplinară ar fi una semnificativă.

De altfel, pregătirea specifică pentru olimpiade și concursuri dă fiecărui elev posibilitatea de a învăța matematica din perspectiva identificării și abordării unor cazuri speciale, solicitând atât o foarte bună cunoaștere a domeniului de studiu, a tehnicilor de rezolvare, precum și un exercițiu constant al intuiției și al atenției prin care nu numai obținerea răspunsului corect este vizată, ci și abordarea coerentă și consistentă a rezolvării, cu elemente de optimizare (soluția potrivită, reducerea la minimumul necesar al pașilor de rezolvare).

Prin participarea la competiții, elevul este pus în situația de a simți atât gustul succesului, cât și, uneori, al insuccesului. Există o presiune în cadrul competițiilor, iar rolul mentorilor este de pregăti elevul nu numai din perspectiva domeniului de studiu, ci și din cea psihologică. Este foarte important ca elevul să fie orientat spre un nivel de competiționare care să fie unul motivant, nu demotivant, important fiind menținerea sa într-o zonă de stres care să mențină elevului interesul, concentrarea și dorința de a se depăși. De altfel, un pericol major al menținerii elevului capabil de performanță numai în zona competiției este cel de a uita că principala competiție trebuie să fie cu el însuți, nu cu ceilalți.

De aceea, cadrul competițional nu trebuie doar să aibă o caracteristică de varietate (setând diferite niveluri și obiective ale evaluării), ci trebuie completat cu un cadru care să favorizeze cooperarea în cadrul cercetării. Iar când afirmăm cooperare, ne referim la echipe în care elevul și profesorul sunt parte a cercetării, cu asumarea echilibrată de roluri, iar dacă la această componență se adaugă și o includere a reprezentanților experți în diferite domenii ale cunoașterii, cu atât mai bine.

A încuraja elevii în a fi competitivi – am evitat termenul de a competiționa, pentru a sublinia raportarea elevului la sine, la propria evoluție a învățării – și a se apleca spre domeniul cercetării nu reprezintă un efort suplimentar asupra acestora, pentru că majoritatea deprinderilor și abilităților necesare performanței sunt potrivite atât zonei de rezolvare de probleme în cadrul concursurilor, cât și cea de identificare, formulare și rezolvare de probleme în zona de cercetare.

A deschide oportunități în ambele direcții către elevi este necesar pentru că este o realitate faptul că deși există o corelație între performanța competițională și cea în cadrul cercetării, de cele mai multe ori se ajunge a se excela doar într-unul din cele două domenii, arareori în ambele. Astfel, nu înseamnă că un rezolvitor foarte bun de probleme va fi un didactician foarte bun, sau un cercetător cu rezultate. De altfel, trebuie să acceptăm faptul că probleme de concurs reprezintă, de regulă, o zonă artificială, sub imperiul cronometrului și al asimilării unor strategii, pe când cercetarea reprezintă o zonă mult mai conectată cu realități.

Într-o competiție, problema este definită de alții, competitorul trebuind să refacă un traseu euristic predefinit – cu posibilitatea îmbucurătoare pentru cadrul competițional, ca elevul să contribuie cu idei extrem de valoroase, uneori evidențiind alternative de raționament optimizate.

Într-o cercetare avem de a face cu un context deschis, echipa de cercetare trebuie să definească problema în baza unor ipoteze de lucru, iar problematica poate sau nu fi rezolvată în întregime. Însă în condițiile rezolvării, inovarea este cea care caracterizează această zonă.

Ar fi extrem de îmbucurător ca cercetarea în echipe – elevi și profesori – să fie reprezentată într-o pondere semnificativă în activități curriculare și extracurriculare. Ar fi extrem de îmbucurător ca importanței obținerii unui rezultat individual să-i corespundă o la fel de mare importanță a unui rezultat de echipă. Ar fi extrem de important ca, prin competițiile la care participă elevii, aceștia să nu vadă în cei din jurul lor doar competitori, ci sprijinul necesar al propriei performanțe. Să nu uităm că drumul până la victorie este, de regulă, însoțit de satisfacția victoriei, mai ales în contextul în care nu-l parcurgi singur.

Conținutul acestui articol a fost generat în principal de etapa națională a Olimpiadei de Matematică organizată la Deva (clasele VII-XII) și Hunedoara (clasele V-VI), în acest sens felicitând elevii componenți ai loturilor județene/ale sectoarelor municipiului București pentru rezultatele obținute care sunt o recunoaștere a efortului susținut de învățare, efort propriu sub îndrumarea mentorilor lor. De asemenea, în acord cu toți colegii participanți în comisiile de olimpiadă, mulțumim gazdelor noastre și organizatorilor acestei etape, Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara, care au asigurat un cadru prietenos tuturor celor care au participat, atât elevi, cât și profesori.

A încuraja elevii în a fi competitivi – am evitat termenul de a competiționa, pentru a sublinia raportarea elevului la sine, la propria evoluție a învățării – și a se apleca spre domeniul cercetării nu reprezintă un efort suplimentar asupra acestora, pentru că majoritatea deprinderilor și abilităților necesare performanței sunt potrivite atât zonei de rezolvare de probleme în cadrul concursurilor, cât și cea de identificare, formulare și rezolvare de probleme în zona de cercetare.

A deschide oportunități în ambele direcții către elevi este necesar pentru că este o realitate faptul că deși există o corelație între performanța competițională și cea în cadrul cercetării, de cele mai multe ori se ajunge a se excela doar într-unul din cele două domenii, arareori în ambele. Astfel, nu înseamnă că un rezolvitor foarte bun de probleme va fi un didactician foarte bun, sau un cercetător cu rezultate. De altfel, trebuie să acceptăm faptul că probleme de concurs reprezintă, de regulă, o zonă artificială, sub imperiul cronometrului și al asimilării unor strategii, pe când cercetarea reprezintă o zonă mult mai conectată cu realități.

Într-o competiție, problema este definită de alții, competitorul trebuind să refacă un traseu euristic predefinit – cu posibilitatea îmbucurătoare pentru cadrul competițional, ca elevul să contribuie cu idei extrem de valoroase, uneori evidențiind alternative de raționament optimizate.  Într-o cercetare avem de a face cu un context deschis, echipa de cercetare trebuie să definească problema în baza unor ipoteze de lucru, iar problematica poate sau nu fi rezolvată în întregime. Însă în condițiile rezolvării, inovarea este cea care caracterizează această zonă.

Ar fi extrem de îmbucurător ca cercetarea în echipe – elevi și profesori – să fie reprezentată într-o pondere semnificativă în activități curriculare și extracurriculare. Ar fi extrem de îmbucurător ca importanței obținerii unui rezultat individual să-i corespundă o la fel de mare importanță a unui rezultat de echipă. Ar fi extrem de important ca, prin competițiile la care participă elevii, aceștia să nu vadă în cei din jurul lor doar competitori, ci sprijinul necesar al propriei performanțe. Să nu uităm că drumul până la victorie este, de regulă, însoțit de satisfacția victoriei, mai ales în contextul în care nu-l parcurgi singur.

Conținutul acestui articol a fost generat în principal de etapa națională a Olimpiadei de Matematică organizată la Deva (clasele VII-XII) și Hunedoara (clasele V-VI), în acest sens felicitând elevii componenți ai loturilor județene/ale sectoarelor municipiului București pentru rezultatele obținute care sunt o recunoaștere a efortului susținut de învățare, efort propriu sub îndrumarea mentorilor lor. De asemenea, în acord cu toți colegii participanți în comisiile de olimpiadă, mulțumim gazdelor noastre și organizatorilor acestei etape, Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara, care au asigurat un cadru prietenos tuturor celor care au participat, atât elevi, cât și profesori. 

Ana Elisabeta NAGHI, Gabriel VRÎNCEANU