Înţelegerea şi aplicarea corectă a evaluării solicită abordarea acesteia din perspectivă specific pedagogică. Aceasta presupune definirea evaluării ca evaluare pedagogică, în cadrul unor ştiinţe pedagogice fundamentale (teoria generală a educaţiei şi, în mod special, teoria generală a instruirii/didactica generală). La acest nivel, evaluarea pedagogică reprezintă acţiunea subordonată activităţii de educaţie/instruire, care are ca funcţie centrală verificarea gradului de îndeplinire a finalităţilor activităţii de educaţie/instruire, verificare realizată prin operaţii de măsurare (cantitativă) şi apreciere (calitativă) a rezultatelor în vederea stabilirii unor decizii cu scop de reglare-autoreglare.
Analiza evaluării pedagogice implică abordarea şi clarificarea mai multor probleme, de ordin: a) epistemologic (cadrul istoric şi axiomatic); b) taxonomic (tipurile de evaluare pedagogică);

1. c) teoretic (funcţiile generale şi structura de bază; conţinuturile şi formele de realizare); d) metodologic (metodologia acţiunii de evaluare pedagogică).

Analiza evaluării pedagogice din perspectivă epistemologică presupune delimitarea cadrului său istoric şi axiomatic.
Cadrul istoric al evaluării pedagogice poate fi delimitat în funcţie de paradigmele afirmate în epoca premodernă, modernă, postmodernă.
1) În pedagogia premodernă, evaluarea este: a) bazată pe absolutizarea funcţiei de control, exercitată exclusiv şi dirijist de profesor; b) redusă la operaţia de măsurare a cunoştinţelor predate de profesor, învăţate de elev în sens reproductiv.
2) În pedagogia modernă, evaluarea este: a) bazată pe transformarea funcţiei de control în funcţie de informare asupra stării obiectului evaluării (rezultatele sistemului de învăţământ, ale activităţii şcolii, elevului, profesorului etc.); b) concepută ca măsurare riguroasă, perfecţionată prin studiile de docimologie (ştiinţa examenelor, lansată de Henri Pieron, 1923), care implică: b-1) promovarea testelor, deschise spre operaţia de apreciere pe criterii pedagogice, determinate sociologic (vezi conţinuturile predate-învăţate) şi psihologic, în raport de capacităţile elevului (prin teste de inteligenţă, vezi A. Binet); b-2) perfecţionarea instrumentelor în vederea măsurării-aprecierii nu numai a rezultatelor şcolare, ci şi a conduitei profesorilor, a programelor şi manualelor, a metodelor didactice etc., în raport de obiectivele pedagogice integrate în structura activităţii de educaţie/instruire (R.W. Tyler, 1949; Gilbert De Landsheere, 1973).
3) În pedagogia postmodernă, afirmată după lansarea paradigmei curriculumului, în anii 1950-1960, evaluarea este concepută ca acţiune complexă, integrată în structura activităţii de educaţie, în general, a celei de instruire, în mod special.
Evaluarea în pedagogia postmodernă este raportată la:

1. a) obiectivele educaţiei care propun criteriile de evaluare la nivelul unităţii dintre cerinţele psihologice (capacităţi, competenţe) şi sociale (performanţe exprimate prin conţinuturi de bază, legiti­­mate de societate); b) strategia evaluării formative (M. Scriven, SUA, 1967), cu scop de reglare-autoreglare continuă a activităţii, care asigură: b-1) valorificarea sa ca strategie de evaluare continuă, formativă şi de progres (B.S. Bloom); b-2) individua­lizarea instruirii la nivelul optimizării raporturilor dintre produs (cunoştinţe, deprinderi, strategii cognitive) şi proces (capacităţi, competenţe implicate în învăţare);

Evaluarea pedagogică în etapa postmodernă implică saltul valoric de la: a) docimologie (ştiinţa examenelor) la teoria evaluării (ştiinţă pedagogică dezvoltată intradisciplinar, ca sub­teorie a teoriei generale a educaţiei şi a instruirii); b) evaluarea de produs la evaluarea de proces; c) evaluarea de tip behaviorist (care măsoară cantitativ efectele relaţiei stimul-răspuns) la evaluarea de tip constructivist, care apreciază calitativ gradul de activare a structurilor cognitive (Piaget) şi a contextului sociocultural al instruirii (Vîgotski, Bruner); d) evaluarea formativă spre evaluarea autoformativă, dezvoltată din perspectivă metacognitivă, care solicită capacitate de autocunoaştere/ autoevaluare a propriilor procese şi produse cognitive.
Prof. univ. dr. Sorin Cristea