Contestațiile de la Evaluarea Națională au scos la iveală diferențe uriașe între nota inițială și cea rezultată după contestație, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu explicând că motivul acestor diferențe este subiectivismul corectorilor, care s-a făcut simțit pe parcursul întregului an școlar. Astfel, peste 12.500 de absolvenți de gimnaziu s-au trezit cu diferențe semnificative chiar și de trei puncte și jumătate. Spre exemplu, o lucrare de 5 a devenit una de 8,50.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Digi24 că principala problemă a evaluării lucrărilor este subiectivismul și că acesta trebuie înlăturat. El a spus că se așteaptă ca și la Bacalaureat, după contestații, să fie diferențe și mai mari, decât au fost la Evaluarea Națională.
Cîmpeanu a precizat că, din cele 20.000 de contestații depuse la Evaluarea Națională, 1.800 de elevi auc rămas cu notele neschimbate, peste 12.000 au fost evaluate în favoarea elevului, iar 6.000 dintre ei au pierdut la punctaj.
„Aceste diferențe subiective au fost tot timpul anului, anul acesta au fost mai puține decât în alt an, pentru prima oară structura subiectelor a fost pe modelul PISA și au fost punctaje detaliate, a mai spus ministrul Cîmpeanu”, totuși, a continuat el, anul acesta, subiectivismul la Evaluarea Națională a fost mult înlăturat. „Au fost însă 7 note la română și 4 la matematică cu diferențe extrem de mari, chiar de 3,5 puncte. Sunt și alte greșeli administrative, legate de numerotarea paginilor, de borderou. După ce se va încheia acest proces, îmi place să cred că profesorii care au greșit nu vor mai corecta niciodată. Subiectivismul trebuie înlăturat”, a afirmat ministrul Educației.
Potrivit ministrului Educației, este foarte posibil ca și în cazul Bacalaureatului, după contestații, să apară diferențe notabile între aprecierile corectorilor înainte și și după contestații, poate chiar mai multe decât la Evaluarea Națională.
Ministrul a subliniat că este nevoie de un sistem de evaluare obiectiv, care nu poate fi decât online.