Examenele din acest an marchează un moment istoric prin atingerea celui mai scăzut nivel al exigenței de când există învățământ public românesc. Deși camerele video 3D și supravegherea audio cu microfoane wireless pentru înregistrarea sunetului surround pe 5.1 canale au asigurat o securitate sporită împotriva fraudării, subiectele au fost astfel elaborate încât au făcut ca orice relevanță a acestor examene să se evapore spontan în văzduh. Considerațiile următoare sunt pur personale și atragem atenția că ar putea afecta emoțional pe unii dintre funcționarii ministeriali.
Chiar dacă am fost asigurați că subiectele au fost „normale”, „clare” și foarte bine gândite, privindu-le cu atenție, am ajuns la concluzia că ele au fost elaborate de colhoznici fruntași din perioada revoluției agrare ceaușiste, care au primit sarcina, de la conducerea CNEE, să le ticluiască în așa fel încât recolta examenelor din acest an să fie record. Cum respectivii colhoznici nu aveau habar de docimologie și de conținutul programelor școlare, au redactat subiectele pe baza amintirilor din școala primară, de aici venind senzația de facil pe care o degajă prin toți porii aceste subiecte cu adevărat „altfel”.
Și spunem acest lucru pentru că ele nu au solicitat în niciun fel gândirea candidaților (unii le-au și catalogat a fi de tip „no-brainer”), ceea ce este anti-pedagogic și anti-educațional.
De asemenea, tot în premieră, o mare parte a subiectelor nu aveau tangență cu programele de examen aferente ciclului de învățământ evaluat, la bacalaureat întâlnind, spre exemplu, și subiecte de gimnaziu. În același timp, se pare că genunchiul broaștei a devenit indicatorul nivelului maxim de exigență, fiind astfel în situația să perpetuăm dezastruoasele examene-parodie, unde copiatul și fraudarea au fost înlocuite cu trivializarea subiectelor. Iar această trivializare creează o imagine falsă asupra competențelor absolvenților și falsifică ierarhiile, în funcție de care se realizează admiterea la licee și facultăți. Iată de ce examenele din acest an nu sunt relevante, acestea verificând orice altceva, în afară de nivelul de cunoștințe, maturitatea, gândirea, creativitatea candidaților. Nu mai spunem că, așa cum au arătat în acest an, examenele au încălcat grosolan și legea în vigoare, care a introdus obligativitatea creativității în învățământul de masă. Cum să verifici creativitatea cu teste triviale? De fapt, nu se verifică nimic.
Rafting printre subiectele de examen
Orice persoană cu o instrucție minimală, la vederea subiectelor din acest an, nu poate, asemenea personajelor din seria BD, să nu exclame: Vaaai! Da’ ce-avem noi aici? Să vedem deci, pas cu pas, cu ce anume ne confruntăm. Ori de câte ori vreun analist, aflat în profundă necunoștință de cauză, își dă cu părerea despre examenele naționale, va recita următorul verset-clișeu: învățământul nostru nu formează și nu verifică gândirea, creativitatea, ci se axează pe memorarea mecanică a unor informații inutile. Ei bine, idealul formării și evaluării gândirii absolvenților îl găsim realizat în trecutul nostru nu prea îndepărtat, când tradițiile reformei lui Spiru Haret și, în perioada comunistă, a celei realizate de Ilie Murgulescu nu se pierduseră încă. În ultimele decenii ale secolului trecut subiectele verificau soliditatea cunoștințelor și gândirea absolvenților, nu memoria mecanică; ele nu solicitau răspunsuri-clișeu cât mai simple, elementare, ori ghidau traseul rezolvării lor. Paradoxal, dar exact așa stau lucrurile, idealurile pe care acum le proiectăm în viitor au fost realizate în trecut! Dacă tot suntem condamnați la transdisciplinaritate și gândire critică, să preluăm sugestiile oferite de emisiunile postului tv VH1, cu ale sale „Then and now” și „Smells like the 70s, 80s, 90s”. Dacă tot avem această impresie, a superiorității absolute a învățământului erei tabletelor față de cel atât de retrograd-înapoiat de ieri, să riscăm o comparație în materie de subiecte de examen doar pentru a putea respira mai bine aerul tare al înălțimilor, pe care ne-au cocoțat aproape două decenii de reforme futuriste.
În primul rând, când ne uităm peste subiectele anului 2015, observăm că sunt atât de clare, încât par prea ușoare și pentru absolvenții școlilor de ucenici, ele având nu doar indicii, ci chiar rezultate incluse în enunțuri. Fără a intra în detalii, peste tot vedem subiecte extrem de facile, deseori acestea verificând competențele specifice programelor ciclului inferior și având o structură veche de decenii. Tot timpul ai impresia că ele au fost realizate după rețeta Mariei Tănase: Două fire, două paie, Luați subiectul la bătaie/ Ș-înc-odată măi băieți! Hop ș-așa ș-așa! În același timp, subiectele au ajuns să fie mai mărunțite decât mărarul și coada șoricelului pentru gingașii pui de curcă. Apoi, sunt atât de triviale, încât fac examenul inutil!
Față de ceea ce a arătat distinsa profesoară Florina Rogalski despre subiectele de limba și literatura română nu cred că ar mai fi ceva de adăugat. Astfel că vom trece direct la șocul matematicii, cum ar spune academicianul Solomon Marcus, disciplină unde s-a reușit depășirea celui mai ineficient sistem public de educație de pe glob, cel american, un sistem în care rezultatele sunt invers proporționale cu sumele investite, încât poate fi considerat o adevărată Apă a Sâmbetei, cea pe care domnul Mircea Miclea o localiza eronat în spațiul mioritic. Aplicarea modelului american a depășit la noi orice imaginație, încât putem fi mândri că suntem români. S-a spus că examenele ar fi beneficiat, în acest an, de subiecte „clare”, renunțându-se la cele „de olimpiadă”. Posibil să fie și aceasta o explicație. Numai că la proba de matematică a bacalaureatului, așa-zisele subiecte „de olimpiadă” din ultimii ani par a fi gândite pentru absolvenții școlilor de ucenici, comparativ cu cele de la sfârșitul secolului trecut, când bacalaureatul nu era și pașaport pentru învățământul superior, ca astăzi. Nivelul exigenței nu trebuie coborât la ipoteticul nivel mediu al celor mai slabe licee, pentru că de peste un deceniu și jumătate bacalaureatul este nu numai un examen al maturității, ci și unul de admitere la facultate. Pentru alte categorii de absolvenți de liceu se putea legifera bacalaureatul profesional sau de un tip diferențiat clar. S-a vorbit mult pe această temă, dar nu s-a făcut nimic, semn că nu a existat interes pentru clarificarea lucrurilor.
Bacalaureatul la disciplina matematică a ajuns o simplă testare a unor cunoștințe elementare din gimnaziu, de parcă absolvenții ar fi rămas încremeniți în proiect pe toată durata liceului și nu ar fi făcut altceva decât să repete patru ani clasa a IX-a, pe care domnul Miclea o voia atașată gimnaziului, tot pentru un fel de recapitulare generală. Altfel spus, nu s-au greșit, ca altădată, subiectele, ci acestea nu au avut legătură cu programa de examen pentru liceu, ceea ce este cu mult mai grav. De ani de zile, subiectele au un grad scăzut de dificultate, structura lor rămânând neschimbată. Deși se vorbește întruna de gândire și creativitate, ba dorim și transdisciplinaritate, continuăm să evaluăm pur și simplu capacitatea de memorare și reproducere sau de aplicare a unor formule, cât mai simple cu putință și acestea. La subiectul I, profil tehnologic, doar un punct din șase a avut legătură cu programele de liceu, celelalte ținând de gimnaziu. Subiectul al II-lea conținea determinanți de ordin doi, având rezultatul clar specificat. În fine, subiectul al III-lea avea și el rezultatul inclus pentru funcția polinomială. Și astfel, nici gând să se verifice pregătirea candidatului, temeinicia cunoștințelor, maturitatea în gândire, metodele și tehnicile de calcul stăpânite. După astfel de subiecte nu-ți rămâne decât să tragi cortina sau să strigi: Muzica! Să cânte muzica!!!
În contrast cu ceea ce vedem astăzi, subiectele de matematică ale examenelor de bacalaureat din anii 1960-1989 erau subiecte de sinteză, foarte bine structurate, pentru rezolvarea cărora elevii trebuia să dovedească că stăpânesc bine conținutul prevăzut de programe, precum și deprinderi și tehnici de calcul. Se verifica în mod efectiv maturitatea în gândire a absolventului, după standarde care astăzi ar fi catalogate drept academice. Pentru rezolvarea subiectelor nu existau niciun fel de indicii. La Analiza matematică, spre exemplu, se dădea o funcție cu parametri, pe care absolvenții trebuia să-i determine în anumite condiții, să studieze variațiile funcției și să o reprezinte grafic, pentru toate acestea elevul trebuind să treacă prin toate etapele reprezentării grafice, apoi să calculeze o arie sau un volum, ceea ce impunea și calcularea integralei. La Algebră se dădeau tot subiecte de sinteză, de genul sistemelor liniare cu parametri, structuri algebrice și tot așa, urmărindu-se cunoașterea integrală a materiei, deprinderile de calcul, abilitatea de aplicare a cunoștințelor.
Să continuăm însă periplul nostru horror și, pentru a fi patrioți, să-i vedem un pic și pe neasemuiții americani la capitolul evaluare. Este extrem de instructiv-educativ exemplul oferit de mărețul învățământ public american. Profesor de matematică la Universitatea din Tulsa, Oklahoma, având lucrări obligatorii în universitățile din SUA, Christian Constanda a abordat și reformele americane prin efectele lor, văzând în acestea și în intruziunea guvernelor în standardele educaționale cauzele crizei din educație. Domnia sa a realizat și o interesantă descriere a mersului evaluării în domeniul matematicii pe meleagurile americane, din care redăm un mic fragment: „Predarea disciplinei matematică a suferit schimbări majore în ultimii zeci de ani. Oare aceste schimbări sunt pozitive sau negative? În locul unui răspuns direct, vom lua în considerare un exemplu ilustrativ, formularea unei simple probleme de aritmetică la intervale de zece ani, începând de la mijlocul secolului XX.

• Anii 1950. Un fermier își vinde produsele pentru 100$. Munca reprezintă 4/5 din preț. Care este profitul?
• Anii 1960. Un fermier își vinde produsele pentru 100$. Munca reprezintă 4/5 din preț sau 80$. Profitul lui este: a) 0$, b) 100$, c) 20$?
• Anii 1970. Un fermier își vinde produsele pentru o valoare D de dolari. Cardinalul (Ā) mulțimii D este 100. Reprezentați aceasta prin desenarea a 100 de puncte. Costul muncii fermierului este o submulțime C a lui D, care conține cu 20 de puncte mai puțin decât D. Când punctele lui C sunt eliminate din D, am rămas cu mulțimea lui P din profit. Care este cardinalul lui P?
• Anii 1980. Un fermier își vinde produsele pentru 100$. Costul muncii este de 80$ și profitul lui este de 20$. Folosiți programul FERMIER pe calculator pentru a verifica dacă aceste cifre se potrivesc. Credeți că matematica este dificilă?
• Anii 1990. Un fermier obține 20$ din vânzarea produselor lui. Pentru aceasta, își conduce camionul la piață, otrăvind aerul cu fum și distrugând resursele naturale ale lumii. Cum vă simțiți în această situație? Ar trebui ca guvernul să ia măsuri împotriva fermierului? Toate răspunsurile vor obține un A (în SUA sistemul de notare este alcătuit din cinci note, sub forma literelor alfabetului, nota A reprezentând performanța excelentă ori excepțională – n.n.).
• Anii 2000. Un fermier își vinde produsele pentru 100$. Costul muncii este de 120$. Folosiți o tehnică de contabilitate creativă pentru a arăta că profitul este de 50$.
• Anii 2010. A fRmR tayX h/ Vges 2 da mRkit n I ts 2 keep all da $$$ 4 himself. WDYT shd B dun 2 dis $_$ d00d? b kewl n cr8iv. (Traducerea acestor expresii neobișnuite, obținute prin tastarea telefonului mobil: Un fermier își duce legumele la piață și vrea să țină toți banii pentru el. Ce ar trebui făcut cu această persoană lacomă? Fiți creativi!)”

Christian Constanda, „Dude, can you count? Stories, Challenges and Adventures in Mathematics”, Springer Science & Business Media, 2010, p. 39.
Printre disciplinele de bacalaureat se numără și istoria, însă doar pentru absolvenții profilului uman, reprezentând o mică parte din absolvenții de liceu. Iar această istorie este una așa-zis „integrată”, nu a românilor în mod explicit, pentru că de peste un deceniu identitatea națională a devenit subversivă pentru ministerul nostru multiculturalist. Examenul a fost susținut după programa-ghiveci de clasa a XII-a, unde perioadele istorice sunt temeinic amestecate, națiunea română este inexistentă, deoarece ar fi „o noțiune depășită”, iar voievozii Evului Mediu au fost și ei uitați, pentru vina de a fi fost „compromiși de faptul că Ceaușescu ar fi fost în fruntea lor”, după cum a explicat conducerea Institutului de Științe ale Educației. Subiectele au fost, ca și la celelalte discipline, de toată jena, urmând aceeași filosofie a trivialului. Ne trezim cu texte de jumătate de hectar în care marele test al maturității este identificarea unui eveniment sau a unei personalități istorice, în condițiile în care textul face referire la un singur eveniment sau personalitate. De fapt, subiectele de istorie sunt o combinație de teste de „reading”, de lectură, de înțelegere elementară a unor texte decât de istorie: aceleași eterne două cauze, o relație, o identificare și gata, ura și la gară! Oare cum ar fi fost tratate subiecte precum „Conservatorismul: viziune asupra tradiției și modernizării în spațiul românesc”, ori „Liberalismul românesc în secolul al XIX-lea. Istorie, ideologie și rol modernizator”? Dar dacă ar fi lipsit itemii subiectivi, eseurile structurate și cerințele elementare? Prin chiar modul de concepere a subiectelor, cunoașterea istoriei se transformă într-o jonglerie cu cifre și aserțiuni, ceva între rebus și sudoku. Nu se evaluează competența narativă, gândirea istorică, capacitatea de prezentare și interpretare a proceselor și fenomenelor istorice, nici capacitatea de sesizare a interdependențelor dintre identitate și alteritate, dintre local și național, respectiv global, exigențe trecute în programele școlare începând cu clasa a V-a. Găsim în schimb fragmentarism postmodern cât cuprinde, subiecte punctuale pe chestiuni elementare, întrebări și eseuri „structurate”, gen mură-n gură. Refrenul este unul singur: Menționați, precizați și la coadă argumentați! Visăm și cântăm gândirea critică, dar practicăm și solicităm gândirea standardizată la nivel elementar. Cred că astfel de subiecte-parodie nu ar fi fost aplicate nici absolvenților de la „comasați” din vremurile lui Ana Pauker. În epoca creativității dezlănțuite, legiferate de domnul Miclea, să vii cu mult-hulita memorare mecanică nu este un lucru de ispravă.
Prof. Constantin TOADER