Foto: dreamstime

Predicțiile orientează spre rezultate mai bune

Începutul de an școlar în învățământul preuniversitar este marcat de aplicarea testelor predictive, un tip aparte de evaluare menită să orienteze predarea-­învățarea-evaluarea, cel puțin pentru perioada imediat următoare. Testele de evaluare inițială îl familiarizează pe profesor cu particularitățile de învățare ale elevilor dintr-o clasă nouă, îi oferă repere pentru a face proiecte de învățare adecvate nivelului elevilor clasei.

Aplicarea unor astfel de teste este re­comandată dar, uneori, pentru clase la care profesorul predă de mulți ani ore bune în fiecare săptămână nu mai sunt semnificativ relevante. Profesorul cu­­noaște bine specificul clasei, știe despre fiecare elev ce progrese a făcut în ultimul an școlar. Totuși, testele de evaluare inițială constituie un fapt comun, obișnuit, marchează un nou început, determină anumite așteptări.

O altă evaluare scrisă pentru elevii din clasele de final de ciclu este simularea în vederea susținerii examenelor na­ționale. Aceasta se desfășoară în partea a doua a anului de studiu, atunci când alte forme de evaluare deja și-au statornicit rezultatele prin note în catalog. În anul școlar trecut, aceasta a fost organizată, în premieră, ca o evaluare la nivel național. Ca atare, avem rezultate publice la care să reflectăm.

Astfel, în simularea examenului național de Bacalaureat 2024, rata de promovare/probă la Limba și literatura română a fost de 60,13%, la disciplina obligatorie a profilului (Matematică/Istorie) de 64,12%, la disciplina la alegere a profilului și specializării 64,75%, iar la Limba și literatura maternă 84,08% (https://www.edu.ro/comunicat_presa_29_2024_sinteza_rezultate_simulare_bacalaureat).

Rezultatele finale la Bacalaureatul din anul 2024, în prima sesiune, pentru ge­nerația curentă (elevii care au dat simularea) după rezolvarea contestațiilor ara­tă o rată de promovare de 83,2%, cea mai mare în ultimii zece ani (2023 – 80,5%; 2022 – 80,0%; 2014 – 69,0%; iar pentru toți candidații în 2024 – promovabilitatea a fost de 78,2%, în 2023 – 75,0%, iar în 2014 – 60,6%; https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2024/div/12_07_2024_Dosar_presa_bacalaureat_2024_rezultate_finale_DC.pdf).

La o analiză succintă a datelor rezultă că ne aflăm pe o tendință ascendentă: în fiecare nou an rata de promovare este puțin mai ridicată decât în anul precedent. Apoi, putem deduce că efortul de învățare făcut de către elevi, împreună cu profesorii lor, devine consistent între si­mulare și examenul propriu-zis, cel pu­­țin așa sugerează saltul marcat de notele obținute.

În sfârșit, o întrebare se impune a fi formulată: constituie simularea un reper de a face predicții despre cum o să se fi­nalizeze examenul pe care îl pregătește?

Ca și în cazul testelor inițiale, care evaluează în ce măsură elevul deține anumite competențe articulate pe conținuturi asociate, simularea ar putea avea și o dimensiune predictivă. Doar că me­nirea acesteia este tocmai de a impulsiona pregătirea elevilor astfel încât rezultatele lor să se îmbunătățească, să depășească starea de moment spre una mai bună. Am putea admite că dintr-o anumită perspec­­tivă așa stau lucrurile și cu testele inițiale. Dacă îi conștientizează pe elevi de corelația între cerință, răspunsul oferit și punctele obținute prin aplicarea baremului, atunci realizează o motivare spre creșterea performanței, are loc o predicție favorabilă. De fapt, o concluzie se impune de la sine. În educație, direcția în care duc evaluările este una ascendentă, de la o situație dată spre una sensibil mai bună. Lecția de bază este că un elev are un anumit nivel de competență, de obicei destul de bun, dar se străduiește la învățătură și astfel o să devină mai capabil, pe an ce trece se va dovedi mai performant.

Deci, predicțiile care se pot face în educație pe baza diferitelor forme de evaluare sunt principial favorabile, se înscriu în logica unui optimism pedagogic. Acest fapt întreține motivația pozitivă, constituie chiar un factor care permite păstrarea stării de bine în școală. Notele mari îi mulțumesc atât pe elevi, cât și pe părinții lor, gradul de satisfacție al beneficiarului serviciului educațional este optim. Atunci când sunt chestionați, cei mai mulți dintre tineri sunt în general mulțumiți privind educația pe care o au.

În învățământul universitar nu știu să existe practica testelor predictive. Examenul de admitere poate fi un punct de plecare prin notele pe care candidații le-au obținut. Multe facultăți, la care ce­­rerea este mai modestă, acceptă intrarea pe baza mediei obținute de către elevi la examenul de Bacalaureat, la care, uneori, adaugă o scrisoare de intenție, un eseu motivațional. Putem presupune că, ­într-un anumit fel, predicții se fac, dar într-un mod integrat, organic procesului de formare academică.

Dar anii de școală se termină la un moment dat, iar absolvenții se îndreaptă spre realitatea complexă a vieții de adult, cu responsabilitățile aferente unui loc de muncă și a unei familii nou create. Notele mari din școală, multele diplome adunate nu-i impresionează pe cât ar trebui pe angajatorii de pe piața muncii, iar predicțiile nu sunt nici pentru viitor unele mai bune.

Accente europene

În 2024, dezideratul Anului european rămâne abilitarea privind competențele necesare pentru o eficientă integrare so­cială, ca și în anul 2023. Scopul este do­­bândirea unor competențe adecvate pentru a facilita accesul la locuri de mun­că de calitate. Ne referim la Anul european al competențelor, în sensul dat de valorificarea acestora în mod concret pe piața forței de muncă. La nivel macrosocial s-a observat că nu este probată o bună concordanță între competențele formare pe parcursul școlarității și dinamica economică. În acest sens, Comisia Europeană urmărește o largă sensibili­zare în societate asupra unui aspect care este identificat drept problematic. Anul 2023 fusese dedicat aceluiași subiect, cu scopul de a crește competitivitatea în ge­­neral: a unităților economice, a angajaților de toate vârstele, dar, mai ales, a tine­rilor aflați în căutarea primului loc de muncă. Tranziția verde și cea digitală sunt nemijlocit corelate cu învățarea permanentă, deci cu formarea și dezvoltarea de noi și eficiente competențe, care să țină pasul cu schimbările care nu contenesc să apară. Urmărind succesiunea te­melor asumate la nivel european, știm că anul 2022 a fost declarat Anul european al tineretului, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra dificultăților pe care le întâmpină mai ales tinerii, în­cepând cu perioada restricțiilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19, apoi la nivelul consecințelor, al dificultăților economice în perioada post-pandemică, în a se integra consistent în viața productivă. Din anul 2002, la nivelul politicilor publice europene tinerii sunt su­biectul de interes al unei politici specifice. În prezent, cadrul general este dat de Strategia UE pentru tineret pentru perioada 2019-2027, care vizează principial participarea tinerilor la viața democratică. Termeni cheie sunt: implicare, conec­tare, responsabilizare. Implicarea tinerilor este așteptată la nivel european ca participare civică, economică, socială, culturală și politică. Un mod aparte îl constituie manifestarea cetățeniei în contextul democrației digitale.

La nivel național, preocupările guvernanților pentru îmbunătățirea contextului de viață al tinerilor sunt exprimate prin Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027. Am putea deduce faptul că, în general, atenția este prioritar îndreptată asupra tinerilor, tocmai pentru că prin ei societatea își construiește speranțele pentru viitor.

Autoevaluarea tinerilor

Barometrul 2024, Situația tineretului și așteptările sale, Raport de cercetare, iunie 2024, realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) și Mi­nisterul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (https://mfamilie.gov.ro/1/barometru-2024/) are drept scop asumat al cercetării fundamentarea demersurilor de aplicare a măsurilor prevăzute de Strategia Națională pentru Tineret 2024-2027, prin măsuri de politici publice adresate tineretului. Prin tânăr se înțelege orice persoană care se află într-o arie mai largă de vârstă, cuprinsă între 14 și 35 de ani.

Să ne oprim asupra unor trimiteri care ilustrează modul în care tinerii se autoevaluează în raport cu educația de care dispun și, mai departe, privind atitudinile acestora față de piața muncii.

La capitolul Satisfacția cu viața, mai mult de 2 din 3 tineri se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți la capitolul educație. Întrebați: Cât de mulțumiți sunteți de nivelul dumneavoastră de educație?, dintre respondenți, 31% sunt foarte mulțumiți, iar 48% sunt mulțumiți. Nici mulțumit, nici nemulțumit răspund 16%. Nemulțumiți se declară 4%, iar 1% foarte nemulțumiți (https://mfamilie.gov.ro/1/wp-content/uploads/2024/08/Prezentare-BAROMETRU-2024.pdf, pag. 8).

La capitolul Educație răspunsurile sunt interpretate astfel: sistemul de educație este rigid și ineficient. Iată o întrebare: Sistemul educațional pregătește tinerii pentru profesii cerute pe piața muncii? Dintre cei care au răspuns, consideră că educația formală pregătește pentru piața muncii: în mare măsură 12%, într-o oarecare măsură 44%, în mică măsură/deloc 41%, iar 3% nu știu, nu răspund (pag. 13).

Deci, am putea accepta ideea conform căreia tinerii sunt mulțumiți de educația pe care o au, deși aceasta nu este una care să-i sprijine relevant în gă­sirea unui loc de muncă. Observația este susținută și de faptul că în ierarhia celor mai importanți factori în găsirea unui loc de muncă sunt considerați: pregătirea profesională 68%, experiența profesională 51%. Nivelul școlii absolvite 29%, relațiile personale 24%, iar 21% cred că ține de șansă/noroc (pag. 17). Pregătirea pentru o profesie este tratată separat de nivelul școlii absolvite, ceea ce ne permite să presupunem că pregătirea profesională se face în alt context decât cel al respectivei forme de școlarizare.

Tinerii mai sunt întrebați: Cum ați aprecia competența dumneavoastră? Respondenții se autoevaluează ca deținând competențe mai bune de comunicare în limba maternă și în limbi străine, precum și competențe digitale. Urmează în ierarhia autoevaluărilor mulțumitoare competențele sociale și civice, apoi competența de a învăța să înveți. Cel mai slab dezvoltate competențe sunt considerate cele culturale, urmate de competențele matematice și de bază în științe și tehnologii, iar pe ultimul loc sunt competențele antreprenoriale (pag. 14).

Între concluziile barometrului citat este aceea conform căreia tinerii ar avea nevoie de sprijinul autorităților privind, în primul rând, accesul pe piața muncii 68%, apoi în achiziționarea unei locuințe pentru tineri 53%, acces la educație 52%, condiții de trai mai bune 33%, inițierea de afaceri 30%. Cu procente mai mici sunt considerate drept necesare: crearea unor condiții pentru întemeierea unei familii 22%, facilități pentru petrecerea timpului liber 12% și 10% facilități pentru turism, facilități pentru transport, condiții pentru practicarea agriculturii (pag. 27).

Revenind la problematica autoeva­luărilor pe care le fac tinerii, se poate specula că aceștia, la fel cum considerau pe vremea când dădeau testele predic­tive în școală, se autoapreciază ca fiind capabili de performanțe bune, oricum mai mari decât așa cum arată realitatea socială obiectivă. Astfel, se creează un decalaj între o imagine de sine favora­bilă, referitoare la nivelul de pregătire, competențe deținute și aspirații pe măsură, în contrast cu societatea încercată de probleme economice, tensionată de globalizare și digitalizare, marcată de cataclisme naturale etc.

Șomajul în rândul tinerilor

Dacă la capitolul teste predictive nu doar elevii ar susține astfel de evaluări, ci și societatea în ansamblul ei, oare ce re­zultate ar putea fi obținute?

Să presupunem că un elev de clasa a douăsprezecea ar dori să discute despre șansele pe care le va avea după ce termină liceul, fie pentru a se angaja, fie pentru a continua studiile pe mai departe. Într-o abordare acceptabilă ar fi ca un test predictiv prin care ar dori să afle care este situația tinerilor în societate. În primul rând, care este rata de succes privind an­gajarea, dar și riscul de a ajunge în șomaj.

Analizând comparativ în tabloul ge­neral european, șomajul în rândul tinerilor din țara noastră nu apare ca fiind unul în mod evident îngrijorător, rata șomajului celor cu vârsta cuprinsă între 15-29 de ani fiind mai mică decât cea la nivelul UE, adică 5,3%, față de 6,3%, în anul 2023. Distribuția șomajului nu este uniformă; unele zone geografice se confruntă în mai mare măsură cu această problemă socială. De pildă, în regiunea Sud-Vest Oltenia, șomajul era în anul 2023 de 6,9% la categoria de vârstă menționată. Deși în scădere față de anii anteriori, totuși rata șomajului pentru tineri ridică multe semne de întrebare.

Din graficul Rata șomajului pe niveluri de educație la nivel național se confirmă ceea ce este știut de către simțul comun și, ca atare, larg acceptat: Cine are carte, are parte, adică are o șansă mai bună de angajare pe piața forței de mun­că. Rata șomajului este mai mică pentru absolvenții învățământului universitar, de doar 10,94%, în anul 2023, comparativ cu 38,75% pentru absolvenții de liceu, respectiv 50,31% pentru absolvenții nivelului de studiu primar, gimnazial și profesional. Mai mult, constatarea rămâne valabilă indiferent de anul de referință. Față de anul 2020, șomajul în rândul ti­nerilor a scăzut. Astfel, putem face predicții pozitive pentru viitor. Anii 2021 și 2022 au fost marcați de consecințele pandemiei de Covid-19, dar, iată, acum desfășurarea lucrurilor a luat o direcție favorabilă integrării sociale active a tinerilor pe piața muncii.

În Monitorul Educației și Formării din 2023, realizat de Comisia Europeană, este subliniată ideea conform căreia „rata de absolvire a învățământului su­­perior în România rămâne cea mai scăzută din toate țările UE“ (https://op.europa.eu/webpub/eac/education-and-training-monitor-2023/ro/). Mai mult, „rata de absolvire a învățământului terțiar în România este scăzută, iar numărul studenților este în scădere. În 2022, 24,7% dintre românii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani aveau o diplomă de învățământ terțiar, comparativ cu media UE de 42% și cu ținta de 45% la nivelul UE“ (https://op.europa.eu/webpub/eac/education-and-training-monitor-2023/ro/country-reports/romania.html).

Datele erau anunțate încă din informațiile oferite de către Institutul Național de Statistică prin Recensământul populației, runda 2021: din totalul populației rezidente, 16,0% sunt absolvenți de studii universitare, 43,5% au un nivel liceal, iar 40,5% au doar studii gimnaziale sau sunt fără școală absolvită (https://www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-2021/rezultate-definitive-caracteristici-educationale-demografice/). Deci, șomajul este mai redus pentru absolvenții învățământului terțiar, dar ponderea acestora este mică în ansamblul popu­lației rezidente. Rata șomajului este cea mai ridicată pentru o categorie de populație care are o arie amplă.

Tinerii NEET

La nivelul UE, categoria tinerilor (cu vârste între 15-24 de ani, sau chiar de 29 de ani) care nu sunt încadrați profesional, nu muncesc, nu urmează niciun program de educare sau formare este în atenția decidenților politici începând cu anul 2010. În prezent, 14,2% dintre tinerii cu vârste între 15-29 de ani sunt considerați tineri NEET – Not in Education, Employment or Training (https://www.eurofound.europa.eu/ro/topic/categoria-neet).

Din anul 2020, ponderea acestora a scăzut, dar nu într-un mod semnificativ. În țara noastră, pentru anul 2023, 24,8% constituie o cotă ridicată pentru persoanele de sex feminin și 14,1% pentru cele de sex masculin. Comparativ, cifrele sunt mai mari față de media UE, care este de 10,5% pentru persoanele de sex masculin și 12% pentru cele de sex feminin. ­Oricine poate remarca ușor faptul că decalajul este mare în cazul tinerelor. Ce fac ­tinerele care nu continuă nicio formă educație sau formare și nici nu se angajează la un loc de muncă?

Acum mai bine de douăzeci de ani, sociologul Vladimir Pasti făcea o observație care a stârnit multe comentarii la vremea respectivă: „Creșterea nivelului ge­neral de școlarizare a femeilor este însoțită de creșterea nivelului general de școlarizare a casnicelor. Casnicele tinere sunt mult mai instruite decât casnicele mai în vârstă. Noua generație de casnice tinde să fie recrutată cu prioritate dintre absolventele de liceu“ (Pasti, Vladimir, 2003, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, Editura Polirom, Iași, pag. 171).

Dacă ne gândim unitar la câți tineri sunt în șomaj și câți îngroașă rândurile acelora care parcă nu își doresc nimic de la viață și trăiesc pe banii părinților ne putem îngrijora asupra faptului că predicțiile pe care reușim să le facem încă din perioada școlarizării acestora nu sunt relevante pe termen lung.

Cultura de podcast

La nivelul contextului școlar în care elevii sunt formați în cadrele organizate ale sistemului formal de învățământ au început să fie direct observabile tendințe care, pe măsură ce timpul trece, se statornicesc până vor ajunge să determine caracteristici ireversibile ale sistemului.

Una dintre acestea este oralitatea de­mersului didactic. Discuțiile euristice, comunicarea asertivă, fluiditatea și maleabilitatea informațională sunt înscrise la practicile școlare curente. Suporturile di­dactice sunt construite și chiar livrate înaintea desfășurării orelor la clasă, re­sursele educaționale deschise și accesibilitatea internetului îi scutesc pe elevi de a mai lua notițe, în general, de a scrie. Secvențe video, imagini bine selectate, structuri de lecție ca punct de pornire, urmate de discuții amiabile, uneori interesante, pot fi identificate în cele mai multe dintre orele de la clasă.

Oralitatea nu este o tendință întâlnită doar în școală. La nivelul societății a în­ceput să se consolideze ceea ce am putea numi cultura de podcast. Având căștile în urechi, în mijloacele de transport în co­­mun, ori cu automobilul personal în trafic, la plimbare, oricând se poate… ascultăm ce mai vorbesc oamenii; de obicei, unul întreabă și altul își expune concepția despre ceva anume, face un efort de popularizare a unor teorii științifice, prezintă o carte sau alta, sau stau de vorbă pur și simplu pe teme considerate de in­teres general. Pentru un prim nivel de informare, frecventarea unor astfel de surse aduce beneficii. Problema apare atunci când acestea nu sunt urmate de lectură profundă, de studiu efectiv, de un efort personal de înțelegere și de consolidare al cunoștințelor.

În mod clar, textul a pierdut din relevanță în favoarea imaginilor și a comunicării verbale. Scriem (în sensul letric, a lua notițe) mult mai puțin decât o făceam în mod tradițional.

Și în școală ocaziile de a învăța scriind s-au rărit. Testele scrise au devenit secundare, rămase la latitudinea profesorului. Recomandarea generală este să fie administrat cel puțin un test scris pe parcursul anului școlar. Teze nu se mai dau. Oare de ce? În sfârșit, încă mai avem testele predictive și simulările, acolo unde este cazul.

O altă tendință asociată este superficialitatea. Totul se desfășoară din ce în ce mai repede, dar și mai puțin consistent. Nici răbdare nu mai avem pentru activități de anvergură. Dacă un profesor mai în vârstă insistă cu anumite aspecte, riscă să plictisească, să deranjeze, poate chiar să tulbure starea de bine. Dar asta nu este acceptabil, așa că mai degrabă renunță, se adaptează ritmului accelerat al timpului prezent. Înregistrăm birocratic faptul că s-au realizat anumite activități, avem dovezi cu care putem proba faptul că a fost făcut…

Apoi am putea constata ușor tendința de a fragmenta. Ce este fragmentat? Anul școlar este fragmentat, în fine, organizat, pe module. În abordarea pedagogiei digitale, lecția la clasă poate fi privită ca o succesiune mai mult sau mai puțin co­­erentă de fragmente în care se succed secvențe video, explicații oferite de profesor, imagini, intervenții potrivite sau nepotrivite din partea elevilor, câteva aplicații, alte opriri, reveniri sacadate etc. Nu întotdeauna, dar se întâmplă adesea ca lecțiile să nu mai fie coerente, starea de flux în înțelegerea cunoștințelor să fie îngreunată sau chiar de neatins.

Predicțiile pot fi făcute doar dacă avem un punct dat de la care să privim mai departe. Oralitatea, superficialitatea, fragmentarea nu sunt premise pentru a formula predicții favorabile pentru dezvoltarea tinerilor. Lipsa de motivare a multora dintre ei, atât pentru implicare în activitățile școlare, cât și în viața productivă, în general, determină consecințe dintre cele mai diverse.

Filosofia din spatele testelor predic­tive ar trebui însă să fie adusă în atenția tinerilor având un bun rol de conștientizare. Ideea de a evalua corect un anumit nivel de competență la care se află la un moment dat, identificarea unor mijloace adecvate de a progresa, stabilirea unor scopuri spre care se vor conjuga efortu­rile lor – toate pot determina efecte educaționale benefice pe termen lung. Apoi, ar fi creată ocazia de a reflecta pentru viitor, de a face proiecte, strategii de dezvoltare personală și profesională.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București

Articol publicat în nr. 58-59-60 al revistei Tribuna Învățământului