III) Evaluarea constructivistă, ca acțiune didactică necesară în cadrul activității de instruire constructivistă, este concepută în strânsă legătură cu învățarea constructivistă, autoconser­vatoare, contextuală, situațională și cu predarea construc­ti­vistă, angajată ca informație/informare/formare/cunoaștere intermediară, activă, profesională, implicită (vezi Horst Siebert, op.cit., pp. 187-189).
Pedagogia constructivistă abordează evaluarea „ca un construct” care valorifică învățarea și predarea constructivistă, constituite ca „procese contingente”. Evaluarea constructivistă are ca obiect de acțiune rezultatele învățării constructiviste bazate pe o schimbare în structura cognitivă a elevului, care o face viabilă, ca parte a vieții reale a acestuia, în cadrul unui model sferic circular angajat în reluarea concentrică a informațiilor esențiale, fixate didactic, la nivel de hărți concep­tuale. Trebuie evaluate constructivist numeroasele efecte ale învățării și ale predării constructiviste, nu cele imediate, vizi­bile, nesituaționale, efemere, ci cele exprimate prin cu­noștințe asimilate-acomodate-adaptate la un context deschis, validate pedagogic în raport de șase criterii calitative: a) simbioză struc­tu­rală, între teorie și aplicație, semnificativă ca în modelul relației naturale „dintre albină și floare”; b) determinare curri­culară prin scopurile didactice proiectate și urmărite consec­vent; c) autoorganizare, în condiții de învățare pe (micro)­grupe; d) circularitate, a învățării concentrice, în spirală, dife­rită fundamental de cea limitat liniară; e) recursivitate, prin raportare permanentă la propria experiență acumulată anterior; f) emergență, prin multiplicarea cunoștințelor dobândite, interiorizate și plasarea lor în noi rețele cognitive, create explicit și implicit, direct și indirect.
Evaluarea constructivistă este/devine, astfel, o acțiune didactică implicată direct în „managementul calității totale” a instruirii ca activitate bazată pe construcția, reconstrucția, de­construcția realității, cognoscibilă între anumite limite obiec­tive și subiective. În consecință, „toate instrumentele de eva­luare își construiesc propria realitate”, ținând seama că intervin în condiții de predare și învățare prin interpretare”, pe baza unor criterii calitative de genul celor evocate de noi anterior (Ralph Adolph, 1998, apud Horst Siebert, op. cit., p. 187).
Metodologia evaluării constructiviste este subordonată principiului realizării acestei acțiuni didactice (subordonată activității de instruire constructivistă) la nivel de construct, de­pen­dent de obiectul evaluării fixat în zona multiplelor efecte viabile, contextuale, concentrice, ale învățării și predării con­struc­tiviste.
Metodele și tehnicile de evaluare constructivistă au în vedere faptul că în cadrul activității de instruire, învățarea produce un set de rezultate diferite, unele contradictorii în măsura în care: a) nu se manifestă imediat; b) nu sunt confir­mate în afara clasei și a școlii; c) generează „reacții de apărare și evitare” în raport cu resursele psihice disponibile.
În această perspectivă, constatarea obiectivă a calității învă­țării și predării constructiviste solicită procese de apreciere și interpretare continuă a realității subiective asimilată de educat (elev, cel ce învață) și valorificată pedagogic prin acomodarea cunoașterii, interiorizate, la situații noi.
Întrebările proiectate la nivelul evaluării constructiviste a celor ce învață trebuie să stimuleze, cognitiv (dar și non­cognitiv), procesul de:
a) elaborare a unor răspunsuri complexe, reflexive, dez­voltate dincolo de codificările binare (elevul știe – nu știe; profesorul este – nu este competent, metodele alese sunt – nu sunt adecvate);
b) manifestare a unor atitudini reflexive care angajează responsabilitatea comună a profesorului și a elevului, în ter­meni de autoconservare și de autoorganizare a învățării constructiviste viabile;
c) activare a unor capacități reflexive de autoevaluare a profesionalismului pedagogic al educatorului (profesorului) și al randamentului didactic al educatului (elevului etc.) care să conducă la reglarea-autoreglarea permanentă a instruirii constructiviste (a învățării – predării – evaluării construc­tiviste).