European Money Quiz 2026: Interes în creștere al adolescenților pentru educația financiară
Peste 7.800 de elevi cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, din peste 225 de școli, licee și colegii din întreaga țară s-au înscris, anul acesta, în finala celei de a VIII-a ediții a concursului European Money Quiz, anunță Asociația Română a Băncilor (ARB), co-organizator alături de Institutul Bancar Român.
„Dacă în urmă cu doar cinci ani concursul European Money Quiz aduna 1.630 de elevi, ediția din 2026 a atras peste 7.800 de participanți din toată țara. Este un salt de aproape cinci ori, care arată că noile generații încep să înțeleagă tot mai devreme importanța banilor, a deciziilor financiare și a siguranței în mediul digital. Este și rodul muncii tuturor actorilor implicați – ARB și bănci – un semnal pozitiv pentru țară și economie. Avem nevoie de oameni fericiți cu deciziile și viața pe care o aleg conștient, dar și de consumatori informați”, se precizează într-un comunicat de presă.
Elevii participanți la finala națională din acest an au oferit răspunsuri corecte la cele 15 întrebări de educație financiară și digitală în proporție de 61,53%, în creștere față de finala națională de anul trecut, când ponderea răspunsurilor corecte a fost de 60%.
În urma celor patru sesiuni organizate în anul 2026, în cadrul concursului național European Money Quiz, locul I a fost câștigat de elevi de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Bucureşti, Școala Gimnazială Nr. 3, Negrești-Oaș, și Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște. În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorii locului I primesc un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorii premiului II beneficiază de 2.000 lei, iar câștigătorii locului III, un premiu în valoare de 1.000 lei.
Dintre câștigătorii locului I, doi elevi cu cel mai bun punctaj, de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud și Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Bucureşti, vor reprezenta România la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz, care se va desfășura pe 19 mai, la Bruxelles, competiție la care vor participa 30 de state europene. Câștigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor, în 2026, și premii în bani.
European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în cadrul Global Money Week și European Money Week, o inițiativă comună lansată la nivelul Federației Bancare Europene în anul 2017, fiind un program internațional de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară și digitală.
European Money Quiz este cea mai mare competiție la nivel european care își propune să îmbunătățească nivelul de educație financiară în rândul elevilor cu vârste între 13 și 15 ani. Lansat în 2017 ca inițiativă a asociațiilor bancare naționale din Europa și coordonat de European Banking Federation, concursul face parte din seria de activități organizate în peste 30 de țări în cadrul European Money Week, desfășurată anual în luna martie, precizează un comunicat de presă remis de organizatori.
Tribuna Învățământului