Stimate domnule profesor ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul anului școlar. Care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră, pentru ISJ Călărași, în acest interval de timp care s-a scurs? Cum ați caracteriza peisajul educațional în acest interval de timp?
Anul școlar 2015-2016 nu a adus schimbări de substanță nici în ceea ce privește structura anului școlar și nici în apariția unor noutăți care să modifice sau să schimbe paradigma prelungitei reforme din sistemul educațional. În acest context, activitatea ISJ Călărași s-a desfășurat în condiții de normalitate. Când fac această afirmație am în vedere și faptul că întreaga conducere managerială a ISJ Călărași are contract managerial cu conducerea Ministerului Educației Naționale, fiind numită în urma promovării concursurilor specifice. De asemenea, cu excepția unui singur coleg, toți inspectorii școlari au promovat concursul pe funcții, ceea ce dă stabilitate echipei și predictibilitate sistemului de educație la nivel județean.
Ne apropiem, domnule inspector general, implicit, de examenele naționale. Cum va fi această perioadă pentru dvs., pentru ISJ Călărași?
Este adevărat, începând din această lună și până la începutul lunii iulie, cadrele didactice și elevii din județ, împreună cu cei din întreaga țară, vor susține evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a, precum și examenul de bacalaureat. Într-o asemenea conjunctură, este firesc ca atmosfera din școli și din familiile elevilor să devină tot mai „fierbinte”. Mă refer aici la orele de pregătire suplimentară din școli, precum și la eforturile financiare ale unor părinți care apelează și la pregătire particulară pentru asigurarea reușitei și performanței copiilor lor. În ceea ce ne privește, pe lângă monitorizarea acțiunilor de pregătire din școli, avem în responsabilitate organizarea și desfășurarea evaluărilor și examenelor naționale și putem afirma că am întreprins măsurile organizatorice necesare ca desfășurarea acestor evaluări și examene să aibă loc fără probleme deosebite. În acest sens, au fost stabilite comisiile și centrele de examen și au fost asigurate resursele financiare și materiale necesare.
Ce loc ocupă performanța, calitatea actului educațional în preocupările ISJ Călărași? Ce faceți pentru susținerea unui nivel ridicat al calității într-o lume în care se pune un din ce în ce mai mare accent pe acest aspect?
Anul școlar 2014-2015 a fost un an de referință pentru școlile din județul Călărași în ceea ce privește performanța elevilor noștri. Când fac această afirmație am în vedere rezultatele foarte bune de la olimpiadele și concursurile școlare, județul Călărași având mai mulți laureați atât la fazele naționale, cât și internaționale. De aceea, pentru actualul an școlar eforturile au fost pe măsură, pentru a ne menține printre județele cu rezultate bune din acest punct de vedere. Și, într-adevăr, rezultatele de până acum sunt încurajatoare, întrucât avem deja peste zece premii și mențiuni, precum și numeroase premii speciale la disciplinele ale căror probe s-au desfășurat deja. Și mai important este faptul că trei elevi din județ s-au calificat la olimpiade internaționale, de unde suntem convinși că se vor întoarce și în acest an cu premii!
Cum mai stă învățământul din județul Călărași la capitolul abandon școlar? La nivelul întregii țării, acest flagel are o rată destul de ridicată.
Având în vedere situația social-economică a județului Călărași, care îl plasează printre județele sărace ale României, este firesc ca problema absenteismului și a abandonului școlar să nu ne claseze pe locurile fruntașe. Cu toate acestea, grație programelor speciale pe care le-am elaborat la nivel județean și la nivelul comunităților locale cu probleme deosebite, am reușit ca de la un an școlar la altul aceste fenomene negative să se diminueze ca procent și efecte. Astfel, anul trecut, procentul abandonului școlar a scăzut sub 8%, procent care și în acest an va fi mai mic, probabil undeva la 7%. Ne confruntăm, în schimb, cu un nou fenomen. Multe familii își înscriu copiii în perioada premergătoare începerii anului școlar, după care, pe perioada verii și a unei bune perioade din toamnă, își iau copiii cu ei în străinătate, după care îi readuc și solicită reînscrierea la cursuri a acestora. Este firesc să fie reprimiți la școală, dar carențele pe care aceștia le înregistrează datorită absenteismului îndelungat sunt foarte greu de atenuat și de aici rezultatele mai slabe la evaluări și examene naționale.
O întrebare care îl vizează de data aceasta pe profesorul Tudor Constantin. Care este opinia dvs. despre noul plan-cadru pentru gimnaziu, aprobat recent, după dezbateri furtunoase, la nivelul întregii țări?
Personal m-aș fi așteptat la o reducere importantă a numărului de ore la fiecare clasă în parte și la apariția obiectelor de studiu transdisciplinare, despre care se tot vorbește de la apariția Legii nr. 1/2011. Așa cum arată el astăzi, Planul-cadru nu aduce prea multe elemente de noutate și tare îmi este teamă că iarăși se va pune în discuție publică problema Reformei fără fond din Educație!
Închei cu încă o întrebare adresată cadrului didactic: Domnule inspector general, mai aveți timp pentru catedră?
Este neapărat nevoie ca managerii din învățământ să țină o legătură directă cu școala, pentru că altfel deciziile lor ar fi lipsite de substanță. În ceea ce mă privește, îmi țin orele de la Colegiul Național Barbu Știrbei cu regularitate, pentru că eu chiar îmi iubesc meseria și mi-o fac cu mare plăcere, atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar, unde sunt titular, prin cumul de funcții.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU