Strategie. Dacă am face un exercițiu și ne-am gândi la un prim lucru care vine în mintea cuiva când aude acest cuvânt, oare despre ce ar fi vorba? Poate cineva ar vizualiza pur și simplu un document? Poate o înșiruire de pagini, pe alocuri greu de parcurs, uneori greu de urmărit? Poate chiar ar avea o ușoară încărcătură negativă, ca și cum nu se simte legătura cu realitatea? Sau poate ar veni în minte ideea de viziune? De construcție? De echipă?

Trăim, uneori, cu impresia că nu de strategii ducem lipsă. Poate că ne lipsește, cumva, sentimentul că strategiile ar trebui astfel create încât să simțim că lucrează pentru noi. Să nu fie conturate doar pentru că, în anumite contexte educaționale, se cere un plan pe termen mediu sau lung. Ci mai ales pentru că a lucra strategic înseamnă construcție, stabilitate, claritate.

Ce legătură există între Erasmus+ și gândirea strategică în educație?

Erasmus+ și educația școlară. Despre ce este vorba, de fapt?

Educația școlară este unul dintre domeniile vizate de programul european Erasmus+, alături de învățământul superior, formarea profesională, educația adulților, tineret și sport. Altfel spus, instituțiile de educație pot derula proiecte europene la care să participe atât profesorii, cât și elevii; și, în egală măsură, personal didactic în general. Aceste proiecte nu reprezintă o noutate. Ele există sub numele de Erasmus+ din 2014 – anul lansării programului, dar de fapt continuă oportunitățile care, înainte de 2014, se regăseau în cadrul Comenius, parte a programului european Învățare pe tot parcursul vieții.

În prezent, există două mari tipuri de proiecte europene de educație școlară care pot fi derulate în cadrul Erasmus+: proiecte de mobilitate și parteneriate pentru cooperare.

Proiectele de mobilitate oferă oportunități de învățare și sprijin pentru internaționalizarea și dezvoltarea instituțională a școlilor și a altor organizații din educația școlară. Mai concret, cadrele didactice, directorii și personalul din școli, dar și elevii, pot participa la diferite activități alături de colegi din alte țări. Aceste tipuri de proiecte pot fi simplificate – proiecte derulate mai degrabă de cei nou-veniți în program, pe termen scurt, sau mai complexe – proiecte derulate de organizații cu experiență, acreditate în cadrul programului Erasmus+.

Parteneriatele pentru cooperare sunt o modalitate prin care instituțiile implicate în proiect își consolidează capacitatea, produc rezultate relevante, inovatoare și transferabile și acumulează, simultan, experiență în ceea ce privește cooperarea la nivel internațional. Sunt proiecte care se pot derula pe o perioadă mai lungă de timp și care au, de regulă, minim 3 parteneri.

Și în cazul acestui tip de proiecte – parteneriatele pentru cooperare – există o variantă special creată pentru organizațiile cu experiență redusă, și anume parteneriatele la scară mică, pentru care sunt suficienți doi parteneri din două țări diferite.

În 2022, bugetul total al Erasmus+ este de aproximativ 110 milioane de euro. Din această sumă totală, aproape 19 milioane de euro se îndreaptă către educația școlară.

Unde intervine strategia?

Erasmus+ este un program de finanțare, dincolo de faptul că este, pentru mulți, un simbol al educației în Europa. De multe ori, ANPCDEFP, instituția care îl implementează în România, a promovat mesajul „bani pentru proiecte, nu proiecte pentru bani“. Altfel spus, ideea de proiect – bazată pe o analiză de nevoi – trebuie să fie punctul de pornire. Direcția pe care o dorește instituția este cea relevantă. Erasmus+ vine să susțină tocmai această idee, tocmai această direcție.

Planificarea pe termen mediu și lung în școală există independent de ­Erasmus+. Credem, totuși, că Erasmus+ contribuie la abordarea strategică în cadrul instituțiilor de educație. La nivelul programului de finanțare s-a accentuat tot mai mult, mai ales în ultimii ani, ideea de gândire strategică. Și anterior acestor ultimi ani menționați, în formularele de candida­tură era introdus un plan de dezvoltare europeană. Altfel spus, orice proiect european trebuia gândit în contextul unui plan instituțional. Dar începând cu anul 2020, Comisia Europeană a introdus ceva în plus: acreditarea instituțiilor, în cadrul proiectelor de mobilitate. Iar acreditarea tocmai asta este: o modalitate de a sprijini instituțiile cu experiență care derulează proiecte de mobilitate ca parte a unei strategii instituționale. Organiza­țiile acreditate au acces simplificat la finanțare și se pot concentra pe dezvoltarea instituției pe termen mediu-lung.

„Este nevoie de viziune, de gândire strategică într-o instituție de educație. Faptul că Erasmus+ pune accent pe dezvoltarea organizației este un mare plus pentru școlile din România, pentru că au un cadru, în contextul acestui program, în care să facă o analiză clară a nevoilor pe care le au și a modului în care Erasmus+ îi poate sprijini.

Și mai e ceva: firește că noi promovăm ce oferă programul, oportunitățile cu care vine. Dar Erasmus+, în sine, nu trebuie să fie sau să rămână despre Erasmus+, adică despre programul de finanțare. Ci trebuie să fie despre fiecare școală în parte, despre planul ei de creștere, despre dezvoltarea sa prin dezvoltarea profesorilor și elevilor, prin învățare europeană. Erasmus+ doar vine să sprijine asta. Da, școlile derulează proiecte Erasmus+, dar astfel ele fac ceva pentru comunitățile lor educaționale. Erasmus+ e doar instrumentul care li se potrivește“ (Monica Calotă, director ­ANPCDEFP).

Valentin Stancu este inspector școlar proiecte educaționale în cadrul ISJ Dâmbovița, instituție acreditată în Erasmus+. Cum vede legătura dintre program și ideea de strategie? „Programul Erasmus+ 2014-2020 a adus în prim-plan organizația, generând, astfel, schimbări de abordare, de la individ la echipă și la organizație. Noul program orientează proiectele spre o gândire strategică și spre corelarea standardelor de calitate cu țintele organizației. Gândirea strategică nu pare – încă – a fi o caracteristică foarte răspândită a persoanelor sau organizațiilor. De aceea aș spune că programul Erasmus+ nu doar solicită o astfel de competență, ci o dezvoltă. Oferă cadrul încercării-erorii-învățării, contextul de formare a priceperilor, alternativa la parcursul clasic, abordat deja, care nu a dat rezultatele așteptate“.

De ce este relevantă strategia pentru o instituție, în general?

Valentin Stancu enumeră patru motive:

„1. Aș spune că pe primul loc este faptul că o strategie depinde de mai mulți oameni și aduce în prim-plan munca în echipă. Trebuie să o gândești bazându-te pe analize ale mai multor compartimente/domenii, trebuie să o elaborezi în echipă, ținând cont de caracteristicile fiecărui membru și trebuie să o implementezi în echipă.

2. Un alt motiv ar fi pentru canalizarea energiei unei organizații spre îndeplinirea unor obiective. O strategie bine scrisă te invită să vezi organizația transformată, funcțională, mai bună într-un viitor relativ apropiat. Arată tututor «mai binele» dorit și ghidează eforturile spre acțiunile planificate și rezultatele vizate.

3. Stategia presupune proactivitate, oferă oportunitatea dezvoltării unor demersuri pentru găsirea unor soluții și pentru o dezvoltare în raport cu starea la un anumit moment a organizației și nu este (doar) un cumul de reacții la situații diverse.

4. Strategia oferă stabilitate. Oamenii vin și pleacă din funcții/poziții, însă strategia adoptată de o echipă asigură continuitate, un flux comun și predictibil, o energie care duce la creștere, dar și instrumente, metode, idei care pot sprijini oamenii noi și îi pot orienta în etosul organizației.“

Cum faci strategia să lucreze pentru tine?

Crearea unei strategii poate însemna o presiune în plus. Și, dincolo de presiune, o încărcătură în plus, resurse în plus. Cum faci, așadar, ca profesor, ca director de școală, ca om al educației, să simți că mai degrabă strategia e cea care lucrează pentru tine, nu tu pentru strategie? Sau, cel puțin, că ea lucrează mai mult pentru tine, pe termen mai lung?

„În primul rând, prin abandonarea limbajului de lemn, operaționalizând-o și ajutându-i pe toți cei implicați să o înțeleagă, să o adopte și să contribuie la realizarea ei. Atunci când oamenii contribuie la scrierea poveștii strategice, se simt valorizați și responsabili pentru obținerea rezultatelor vizate, acționând în acest sens. Pe de altă parte, o strategie bună oferă pașii implementării, exemple de acțiuni, indicatori și ținte sau chiar instrumente care pot fi adaptate de toți actorii pentru îndeplinirea obiectivelor. Cred că strategia lucrează pentru noi și atunci când, în mijlocul «furtunilor», întorcându-ne la ea, ne ajută să prioritizăm acțiunile, să gestionăm eficient resursele, astfel încât să păstrăm calea spre «farul din port», spre mai binele organizației“ (Valentin Stancu).

„Aș spune că strategia pornește de la a fi capabil să mă identific în propria mea realitate instituțională și comunitară. Și apoi să fiu capabil să mă proiectez, instituțional, într-un orizont de timp. Iar în acest exercițiu este important să fii sincer cu tine, cu posibilitățile tale, cu ce poți obține cu ce ai. Cred că trebuie să gândim strategia mai puțin ca pe un concept filozofic și mai mult ca pe un instrument translatabil, realist. În momentul în care construiești strategia, să folosești repere cu care poți să lucrezi ușor, care să-ți ­permită să transpui în practică ideile. Cred că atunci strategia poate să lucreze de la sine“ (Mărioara Ene, expert proiecte de mobilitate în domeniul școlar, ANPCDEFP).

de Miruna Covaci-Zăvoi – responsabil comunicare ANPCDEFP

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022