La Liceul Tehnologic Stefan Hell, din Sântana, județul Arad, formarea continuă este una din căile prin care cadrele didactice reușesc să-și mărească impactul asupra învățării. Liceul nostru este deschis spre educație europeană prin numeroși parteneri și proiecte. Derulăm, în perioada 2015-2017, proiectul european Erasmus+ „Formare profesională prin conectare europeană” cu 16 mobilități în instituții educaționale europene de prestigiu. Școala este astfel pregătită să asigure o educație de calitate, bazată pe interculturalitate, pe educația caracterului, pe educația pentru valori europene și, bineînțeles, pe educația științifică.
Prin faptul că, în acest an, ilustrul absolvent al școlii sântănene, Laureatul Premiului Nobel pentru Chimie 2014, profesorul universitar dr. Stefan Hell a dăruit școlii noastre numele său, la 265 de ani de învățământ sântănean, se deschide un capitol în cartea de onoare a Liceului Tehnologic Stefan Hell, un noul destin al școlii, sub semnul calității. Prin abdatarea strategiilor didactice la modelele europene de succes, cadrele didactice caută căi de motivare a elevilor pentru învățare.
La sfârșitul lunii septembrie, în cadrul proiectului ERASMUS+ „Dezvoltare profesională prin conectare europeană”, două cadre didactice au participat în La Manga, Spania, la cursul de formare cu tema „DIC – Developing Intercultural Competence and learning about best practice examples to fight against racism, prejudice and discrimination in schools” – „Dezvoltarea Competențelor Interculturale și învățarea despre cele mai bune practici pentru a lupta împotriva rasismului, prejudecăților și discriminării în școli”.
Organizatorul cursului a fost Volkshochschule Schrobenhausen, din Germania, prin domnul Roland Schneidt, iar organizator local a fost I.E.S. „Poeta Julian Andugar”, din Santomera, Spania, prin doamna Mercedes Sole. La acest curs am avut colegi din Germania (Essen, Aichach, Altötting, Willich, Mühlhausen/Thüringen), Irlanda (Raphoe) și Belgia (Bruges). Cursul a avut loc în La Manga, o localitate situată între două mări, Marea Mediterană și Marea Menor.
Cursul a fost structurat pe patru module, cu multe exemple de bună practică privind abordarea învățării în context intercultural din țările din care au venit participanții:
Modulul 1 – „De la diversitate la identitate: un studiu despre crearea unei identități complexe în societatea multietnică europeană”;
Modulul 2 – „Sfera conflictelor interculturale și modalități de soluționare”;
Modulul 3 – „Strategii de dezvoltare a competenței interculturale și de combatere a excluderii sociale”;
Modulul 4 – „Sfaturi practice și exemple de bună practică pentru profesori în vederea formării competențelor interculturale”.
Au fost vizitate două școli, una în Cartagena și una în Santomera, într-un schimb de experiență, pentru a cunoaște sistemul de educație spaniol. Totodată, s-au realizat vizite de studiu în frumoasele orașe Cartagena, Santomera și Murcia, a căror istorie milenară este clădită pe interculturalitate. Școala din Cartagena este o școală cu mulți elevi imigranți, o problemă des întâlnită în multe școli din Europa zilelor noastre, elevi cu diferite probleme (de adaptare, sărăcie). Școala din Santomera este o școală bună, în care se pune accent pe elevi mediatori, elevi tutori, exprimarea prin artă a talentelor și abilităților elevilor.
Vizită la primăria din Murcia
Toți copiii, indiferent de rasă, situație economică sau socială, au dreptul de a se bucura de copilăria lor, de a crește și de a se dezvolta natural. Au cu toții dreptul la educație, protecție și dragoste. Trebuie să cunoaștem și să înțelegem aceste drepturi, oferind alternative educaționale, astfel încât viitorul lor să fie unul mai bun.
Un mediu școlar plăcut ajută elevii să se adapteze activităților cotidiene din școală și să depășească dificultățile zilnice. Abilitatea de a ne familiariza unii cu alții este un proces dinamic, iar școlile trebuie să furnizeze oportunitatea de afirmare a diferențelor de identitate pe care conlocuitorii din diferite medii le-ar putea avea chiar în cadrul mediului școlar.
Principalele strategii operative în metodologia de predare sunt: integrarea, educația lingvistică, lupta împotriva prejudecăților și stereotipului, comparația sau schimbul de culturi și experiențe.
Dezvoltarea competenței interculturale nu este doar un conținut de învățare. Mai mult decât atât, educația interculturală trebuie să fie un principiu pedagogic, să înțelegi, să aprobi și să devii sensibil la diferite comportamente și atitudini.
Comunicarea interculturală trebuie să promoveze dialogul și comparația între oameni de diferite culturi și coeziunea socială prin conștientizarea diversității, a cunoașterii nestereotipe a altor culturi și a experienței personale.
În societățile noastre multiculturale, toate organizațiile politice ar trebui să facă un efort pentru îndeplinirea unor obiective comune. Acest lucru înseamnă atingerea unui standard de viață ridicat al cetățenilor prin rezolvarea conflictelor reale care trebuie eliminate, precum cele cauzate de diferențele de etnie, sex, religie sau altele. Grupurile mai puțin favorizate trebuie să fie principala țintă.
Concluzia desprinsă este faptul că recunoașterea diversității constituie singura modalitate de învățare și coexistență în școală și societate. Experiența acumulată va fi multiplicată și implementată în școală, diseminată la nivel zonal, regional.
Prof. Hortensia NEAMȚ,
Prof. dr. Ana HÖNIGES