EMINESCU ŞI POSTERITATEA

S-au împlinit, pe 15 iunie 2016, 127 de ani de la plecarea în eternitate a lui Eminescu. Încă din timpul vieţii sale, s-a creat un mit Eminescu, care a crescut în postumitate şi s-a perpetuat până astăzi, sub auspiciile unor sintagme precum: „Poetul Naţional” (G. Călinescu), „Expresia integrală a sufletului românesc” (N. Iorga), „Omul deplin al culturii românești” (C. Noica) etc. Tot din timpul vieţii sale, în anii de suferinţă şi întunecare, poetul a fost şi denigrat. Semnificativă este celebra epigramă a lui D. Teleor, atribuită lui însuşi Macedonski: „Un X, pretins poet, acum…” Această receptare pendulatorie între poli opuşi a continuat de-a lungul celor peste 25 de lustri de la moartea poetului. Nu este neobişnuit pentru un geniu de dimensiuni universale, în special într-o lume dominată de „mititei” veleitari şi veninoşi. Dar receptarea poetului se polarizează, aproape exclusiv, în moduri radicale, sub imperiul unui pathos fie apologetic, fie nihilist. Eminescu este, pe de o parte, mitizat, idealizat, adulat, sanctificat, pe de alta, demitizat, denigrat, demolat, negat, desfiinţat. Ambele tipuri de receptare sunt abordări extreme: prima reduce poetul la o serie de definiţii superlative şi generează, prin suprasaturaţie, o reacţie de respingere; cea de-a doua, în numele necesităţii relecturii şi reevaluării, exprimă un alt tip de extremism, nihilist şi demolator. Este o abordare schizoidă, care, în definitiv, trădează neputinţa posterităţii de a se apropia de poet în tăcere, cu o privire nouă, proaspătă, necoruptă de efuziuni patetice şi neotrăvită de veninul denigrării şi al negării sub stindardul reevaluării şi al europenismului. Pe poet trebuie să-l privim, fără patimă şi fără ură, dincolo de sintagme idolatre şi de accese demolatoare, printr-o prismă estetică şi axiologică, în raport cu valorile şi canonul estetic ale timpului lui, şi nu din perspectiva valorilor ori pseudo-valorilor de azi. Trebuie să-i citim şi să-i recitim, înainte de toate, opera, cu luciditate, competenţă şi bună-credinţă, cu mintea şi sufletul deschise, nu închistate în marote encomiastice ori în priviri obtuze, radicale şi extremiste. Pentru ceea ce a oferit culturii româneşti, pentru ceea ce ESTE, Eminescu merită mai mult respect şi mai multă inteligenţă din partea posterităţii.
Sorin IVAN