Educația are o importanță fundamentală pentru om, pentru societate și economie, pentru toate domeniile și dimensiunile existenței. Este un adevăr cunoscut, incontestabil, pe care însă trebuie să-l conștientizăm și să-l asumăm mereu. Educația a edificat, de-a lungul timpului, individul și societatea, a fost, de la începuturi până azi, un factor al emancipării, al evoluției și al progresului. Existența umană nu poate fi concepută în afara educației, privită comprehensiv, în toate sensurile și ipostazele ei: educație în spiritul valorilor morale, sociale și religioase, educație pentru cunoaștere, învățământ, instrucție, cercetare științifică.
Acolo unde există educație, și cu atât mai mult educație avansată, există dezvoltare, emancipare umană, un nivel de trai ridicat, există prosperitate și perspective de evoluție. Per a contrario, unde nu este educație, se perpetuează o stare precară la nivelul individului și al societății, sărăcia, lipsa de speranțe și de orizont. Fără educație, lumea s-ar transforma în haos. Istoria a demonstrat-o în chip dramatic, iar realitatea de azi o probează în date mai mult decât semnificative. Statele cu cele mai avansate sisteme de educație sunt state prospere, civilizații înfloritoare, într-o continuă dinamică a dezvoltării, cu societăți evoluate, cu cetățeni care cunosc bunăstarea și împlinirea. Țările cu educație mediocră sau nedezvoltată sunt țări sărace, devastate de probleme economice și drame sociale, sfâșiate de tensiuni și conflicte, de inegalități flagrante, mult rămase în urma standardelor civilizației, cu oameni la limita subzistenței. Între prioritățile pe care le formulează fiecare stat și cele inventariate de organismele internaționale ar trebui să se afle, cu un statut de întâietate, educația și cunoașterea, prima fiind calea către cea de-a doua și, mai departe, mijloc esențial de dezvoltare și emancipare. „Cunoașterea aparține umanității și este torța care luminează lumea“, spunea undeva Louis Pasteur.
Cunoașterea ca fenomen și proces se află în centrul lumii de azi. „Knowledge is Power“, spunea filosoful iluminist englez Francis Bacon. Cunoașterea înseamnă putere, la toate nivelurile, fie că e vorba de individ, instituție, organizație, stat, pentru că ea produce resurse și mobilizează resursele, ea generează plusvaloare, fiind sursa dezvoltării și a progresului. Cunoașterea iluminează și emancipează ființa umană, ajutând-o să evolueze și să se realizeze plenar, cunoașterea susține creșterea și asigură dezvoltarea durabilă a unei țări. Relația dintre cunoaștere și educație este una elementară, de vreme ce Educația constituie sursa Cunoașterii. La cunoaștere, ajungem prin educație, evoluăm spre cunoaștere pe lungul și dificilul drum al educației. Este un proces continuu, care nu se sfârșește – sau mai degrabă nu trebuie să se sfârșească – niciodată în cursul existenței umane. Ideea este conceptualizată în sintagma lifelong learning, învățare permanentă, care sintetizează filosofia dominantă a educației contemporane.
Uniunea Europeană își concepe astăzi dezvoltarea prin prisma cunoașterii, punând-o la fundamentul întregului proces al evoluției și devenirii sale. Cunoașterea constituie mijlocul către obiectivul asumat de UE, un spațiu de 500 de milioane de cetățeni, de a deveni cea mai competitivă piață de pe glob. În acest sens, Uniunea și-a propus crearea Societății și Economiei bazate pe Cunoaștere, obiectiv lansat prin Agenda Lisabona și reformulat în spiritul competitivității prin Strategia Europa 2020. În acest proces, învățământul superior și cercetarea științifică joacă un rol de prim ordin ca surse ale cunoașterii. Pentru reformarea educației academice și a cercetării științifice în spiritul calității, eficienței, performanței și competitivității, la nivel european, au fost fixate o serie de obiective: Spațiul European al Învățământului Superior (EHEA), Spațiul European al Cercetării, Spațiul European al Cunoașterii și programe precum Horizon 2020, Europa Creativă și altele. O misiune de importanță cardinală în aceste evoluții o au universitățile, ca instituții ale educației academice, cercetării, științei și cunoașterii, care trebuie să devină spații ale creativității și inovării, ale originalității și performanței, ale producerii și transferului de cunoaștere la cel mai înalt nivel. În Europa și în lumea de azi, educația și cercetarea sunt sursa fundamentală a cunoașterii, forța motrice a progresului și vectorul evoluției.
În acest cadru larg, în care educația și cercetarea constituie căi și mijloace ale cunoașterii, în care rolul jucat de ele este crucial pentru lumea contemporană, noi, Universitatea, profesorii, cercetătorii, studenții, întreagă comunitate academică avem o misiune importantă de îndeplinit. Universitatea trebuie să facă eforturi continue pentru a fi o instituție de elită, un spațiu al excelenței, performanței și competitivității în educația academică și cercetarea științifică. Universitatea trebuie să rămână ALMA MATER STUDIORUM, care, cu aportul tuturor cuceririlor geniului uman, cu implicarea noilor tehnologii și pe fondul digitalizării educației și cercetării, educă, instruiește și formează elitele de azi și de mâine ale țării.
În ceea ce-i privește, profesorii au un rol de excepțională însemnătate și dificultate. Nu numai că trebuie să stăpânească în mod magistral domeniul de specialitate, ci și să realizeze transferul de cunoaștere cu exemplară competență și dedicație, să îmbine știința predării cu arta formării, să cultive și să încurajeze la studenți curiozitatea, pasiunea cunoașterii, libertatea gândirii și a spiritului, spiritul creativ, curajul și îndrăzneala în cercetare și în înfruntarea barierelor științifice ori cognitive, inteligența și originalitatea. „Să dai naștere la noi întrebări și posibilități“, spunea Einstein, „să privești vechile probleme dintr-un unghi nou, acestea cer imaginație creativă și semnifică un progres real în știință“. Profesorii trebuie să fie oameni de știință, magiștri ai catedrei și cercetători de elită, modele în cunoaștere și modele umane pentru discipolii lor, studenți, masteranzi, doctoranzi, ori absolvenți din promoțiile mai vechi. În mod fundamental, prin știința și arta lor, ei transformă educația într-o bucurie a minții și a sufletului. Tot Einstein afirma că „Arta supremă a profesorului este să trezească bucurie în expresia creativă și în cunoaștere“.
La rândul lor, studenții trebuie să investească toate eforturile pentru a învăța, a crește, a se forma din punct de vedere științific, intelectual și moral, pentru a-și valorifica resursele proprii de energie și inteligență și a-și împlini potențialul. Miza nu este doar personală, specializarea, excelența și succesul în carieră, ci se extinde la dimensiunile unei datorii morale față de Universitate, profesori și societate, la anvergura misiunii pe care studenții de azi o au de îndeplinit mâine în calitatea lor de viitoare elite ale educației, științei și cunoașterii. Le-aș aminti studenților și nu numai lor o frază a lui Shakespeare: „Ignoranța este blestemul lui Dumnezeu; cunoașterea este aripa cu ajutorul căreia zburăm către cer“.
În această sinergie activă și creativă, cadrele didactice, cercetătorii, studenții, toți membrii comunității academice participă la producerea și transferul de cunoaștere sub semnul valorii și al excelenței. Universitatea devine astfel un spațiu al educației de calitate și al cercetării performante, o sursă fundamentală a cunoașterii de elită, sincronizată pe deplin cu evoluțiile și procesele la nivel european, care aspiră la edificarea Economiei bazate pe Cunoaștere, la Uniunea Inovativă și la Europa Creativă.
Ridicând reflecția la un nivel mai înalt de abstracțiune și generalizare, educația, știința și cunoașterea desfășurate în Universitate sunt calea către Bine, Adevăr și Frumos, într-un sens cognitiv, etic și estetic. Deseori, elementele triadei antice, în lectură platoniciană, se suprapun și se confundă între ele, fiecare presupunându-le pe cealelalte. „Adevărul“, credea Newton, „trebuie căutat mereu în simplitate, și nu în mulțimea și confuzia lucrurilor“. În ciuda complexității și dificultății lor, educația, știința și cercetarea caută simplitatea marilor adevăruri, revelațiile ultime ale cunoașterii, care nu pot fi decât simple și esențiale.
Având în vedere importanța ei fundamentală la nivel individual și social, educația trebuie să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi, pentru societate și, nu în ultimul rând, pentru politicieni și guvernanți, indiferent de culoare și ideologie. În cadrul diversității firești, de opțiuni și idealuri, educația ar trebui să fie ideologia care ne unește pe toți, care mobilizează toate forțele politice și sociale într-o amplă sinergie națională în direcția unor obiective clar formulate: emanciparea individului și progresul țării. De aceea, consider, cu toată întemeierea unei cariere și a unei vieți dedicate educației, științei și cunoașterii, că una dintre temele cele mai importante ale agendei noastre naționale, dacă nu cumva cea mai importantă, este reprezentată de modernizarea educației în spiritul european al calității, performanței și competitivității. Educația ca Proiect de Țară poate și trebuie să fie calea de urmat care duce România acolo unde îi este locul: între țările civilizate și puternice ale lumii. Resursele noastre de inteligență, mințile strălucite, tinerii eminenți, performanțele educaționale, strălucitele cariere științifice internaționale sunt argumente incontestabile pentru o proiecție optimistă asupra viitorului țării.
*Discursul de recepție rostit de prof. univ. dr. ing. Adrian Badea cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Andrei Șaguna din Constanța
