Foto: dreamstime

Lumea se schimbă! Omul se schimbă! Școala, ori se schimbă, ori se compromite! Tehnologia digitală are o spectaculoasă evoluție și pătrunde rapid în toate sferele socio-economice. Tehnologii și facilități de neimaginat, care transformă lumea și omul, apar cu o viteză ce depășește capacitatea mulțimilor de a înregistra noile performanțe, darămite competența lor de a le percepe tehnic și funcțional. Știința și tehnica se îndepărtează tot mai mult de o mare parte a ­populației. Prăpastia dintre elita cibernetică și omul de rând se adâncește. Pericolul este evident și, dacă nu reformăm educația, ajunge și iminent. Școala are nevoie de primenire, de creștere a accesibilității pentru cei mulți, de adaptare la progres și de rigoare. Secolul trecut lansa lozinca: Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În prezent, am putea spune: Tehnologia ca tehnologia, dar lipsa competenței ne omoară.

Competența, în sensul ei larg, presupune cunoaștere științifică, adaptare tehnologică și, foarte important, atitudine etică. Altminteri vom produce în școli operatori digitali fără de cunoștințe științifice sau/și fără valori etice, fără empatie și etică profesională. Rețelele media digitale sunt pline de astfel de influenceri, blogeri, boți, troli, a căror principală calitate este executarea imitativă și repetitivă a unor operațiuni lipsite de raționament, de dimensiune afectivă și răspundere civică. Vorbind de noile elite politice, Cristopher Lasch, în lucrarea Revolta elitelor și trădarea democrației constata că noile elite și-au pierdut simțul răspunderii față de societate și de comunitățile locale care le-au crescut. Îndreptând critica spre mediul educațional, constatăm că aceia care ar trebui să acționeze ca lumini călăuzitoare cad pradă partizanatului și intereselor economice. Prea des, din cauze financiare, se renunță la standarde de calitate, se fac compromisuri în evaluare etc.

Contrar unor păreri la modă, societățile au nevoie de elite la fel de mult cum au nevoie și de vocea autorității. În ­aceste două dimensiuni, meritocrație, care impune elita didactică, și autoritate, care conferă siguranță și valoare socială, trebuie să ne direcționăm efortul rezilienței în educație. Situația este foarte bine surprinsă chiar de către elevi. Iată ce scriu elevii mei în editorialul revistei școlare Zări Alb Astre din decembrie 2024:
…ne-am dat seama că nu mai putem folosi cuvântul cultură cu deplină siguranță când ne referim la societatea contemporană. Căci cultura presupune niște valori spirituale și intelectuale determinate de o așezare în spațiu și în timp, păstrate și prețuite; o cultură presupune un efort al generațiilor mai în vârstă de a le instrui pe cele tinere și, în același timp, un efort al tinerilor de a învăța și de a se bucura de acest transfer al tezaurului omenirii; o cultură înseamnă, înainte de toate, un sentiment de apartenență la și de solidaritate cu cei care au fost înainte.

În aceste afirmații găsesc eu atractivitatea și motivația unora dintre adolescenți de a deveni elevi ai liceelor de tradiție și cu mare performanță. Un astfel de liceu oferă posibilitatea formării com­plexe, prin cultură, într-un mediu comprehensiv. De aici, necesitatea ca liceul să le formeze elevilor personalitatea intelectuală și cultura generală, exprimate prin gândire critică și comportament responsabil. Aceste caracteristici definitorii pentru elita socială prezentă în mai toate domeniile au fost create în mod constant în colegiile naționale, care au contribuit din plin la progresul națiunii, au fost fundamentul construcției statului național modern. Purtători, încă și azi, ai vocației didactice, dascălii marilor licee ale țării au fondat o asociație, Alianța Colegiilor Centenare (A.C.C.), care în statut are ca scop promovarea calității în învățământul românesc preuniversitar prin creșterea autorității școlii ca instituție menită să consacre primatul valorilor intelectuale și morale necesare bunului cetățean.

Obiectivele asociației se încadrează în politica de descentralizare a învățământului preuniversitar și sunt următoarele: a) Promovarea flexibilității în alcătuirea planului-cadru de învățământ și a programelor școlare, cu posibilitatea completării programelor la nivelul și la cerințele de formare și de dezvoltare specifice elevilor; b) Obținerea autonomiei fi­nanciare și administrative pentru membrii asociației, inclusiv în recrutarea/se­­lecția personalului didactic; c) Formularea și aplicarea unor criterii flexibile de sa­larizare a personalului din învățământ; d) Selectarea elevilor pe baza unor metodologii proprii; e) Elaborarea de politici proprii de dezvoltare instituțională; f) Diversificarea și diferențierea examenului de Bacalaureat.

Astfel, într-o arhitectură dezirabilă a sistemului educativ, colegiile naționale (sau/și alte licee la fel de valoroase) ar trebui să beneficieze de un statut diferit, cu metodologie de organizare și de funcționare dedicată, cu multă autonomie și cu o finanțare mulțumitoare. Timida fa­cilitate introdusă în Legea 198/2023 privind posibilitatea unor licee de a organiza o selecție proprie a elevilor (care a născut atâtea controverse și pasiuni) este doar un paliativ, atât timp cât nu se ­creează o rută, un traseu școlar de sine stătător, cu toate atributele care îi pot fi conferite. O astfel de rută de școlarizare ar menține creuzetul formării elitei intelectuale și ar spori impunerea principiului meritocrației, oferind și o scală mai diversificată a rolurilor indivizilor în societate. Ar putea fi creată astfel o și mai strânsă legătură cu instituțiile de învățământ superior privind selecția absolvenților și o conjugare a eforturilor privind formarea elitei intelectuale.

Prof. dr. Vasile Nicoară – Director, C.N. Mircea cel Bătrân Constanța, Vicepreședinte Alianța Colegiilor Centenare din România

Articol publicat în nr. 61-62 al revistei Tribuna Învățământului