ELI-NP rămâne în așteptarea integării europene

Foto: ELI-NP

Lăsarea României – prin „laserul de la Măgurele”, ELI-NP – în afara consorțiului european de cercetare ELI ERIC, cunoscută, prevestită din vara anului trecut și anunțată din februarie, anul acesta, acum nu este decât reconfirmată. Speranța obținerii statutului de observator fondator pentru a deveni până la urmă membru al consorțiului rămâne în stadiul de speranță. Următorul termen este 2023.

Ciprian Teleman, ministrul cercetării, inovării și digitalizării: „Neîncrederea apărută între parteneri în etapele finale ale proiectului nu a putut fi recuperată în două luni, deși România a lucrat intens, mai bine de zece ani, la realizarea acestei infrastructuri. Până în 2023, conform planificării, va continua implementarea componentelor care alcătuiesc infrastructura pentru ca ea să poată fi folosită pentru proiecte importante de cercetare și dezvoltare. Drumul către succesul acestui proiect este în acest moment coordonat de o echipă formată din reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului României, MAE, MCID și IFIN HH. Opțiunea principală este ca ELI NP să devină membru al consorțiului, în același timp infrastructura trebuie să devină accesibilă comunității științifice din întreaga lume.

Menținem deschis dialogul dintre România si ELI ERIC prin proiectul Impulse, platformă prin care echipele de proiect rămân în contact cu ceilalți actori implicați, atât din punct de vedere tehnic, cât și administrativ.

ELI ERIC va beneficia în continuare de suportul României ori de câte ori va fi solicitat”.

Distribuie acest articol!