Lăsarea României – prin „laserul de la Măgu­rele“, ELI-NP – în afara consorțiului european de cercetare ELI-ERIC fusese prevestită din toamna anului trecut, a fost anunțată din februarie anul acesta, iar acum nu a fost decât reconfirmată. Pentru a deveni până la urmă membru al consorțiului, rămâne speranța obținerii statutului de observator fondator. Următorul termen este 2023. Chiar admiși până la urmă ca observatori, ne va rămâne străină calitatea de fondatori.

Globalizare la Măgurele

ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics facility – s-a impus la nivelul expresiei cotidiene prin superlativul „cel mai mare laser din lume“. De fapt, sunt două lasere și un fascicul gama (γ). În termeni tehnici, ELI-NP este o infrastructură cu două componente: „Un sistem laser de foarte mare intensitate, cu două brațe laser de 10 PW capabile să atingă intensități de ordinul a 10²³ W/cm² și câmpuri electrice de 10¹⁵ V/m; un fascicul γ foarte intens (10¹³ γ/s) strălucitor, cu o lărgime de bandă de ~ 0,1%, cu E γ până la 19,5 MeV, care este obținut prin retroîmprăștierea incoerentă Compton a fotonilor dintr-un fascicul laser pe un fascicul foarte strălucitor, intens, de electroni (Ee până la 720 MeV) produs de un accelerator clasic“.

Sistemul laser (cele două lasere) este instalat, funcțional și a atins performanțele superlative care-l definesc. Fasciculul gama (sursa de radiație gama) este în construcție. Reușita și disponibilitățile sistemului laser sunt incontestabile. ­Despre el nu se vorbește ipotetic, cum e obiceiul pe la noi, prin proiecții 3D și prin planșe, ci real, prin forfota calculată a comunității științifice concentrate ­într-un crâmpei de globalizare la Măgurele. Cât privește fasciculul gama, construirea și, mai ales, dotarea lui s-ar zice că au provocat necazurile din care a re­zultat situația actuală.

Prezenți la origine, ignorați la constituire

Activă în prim-planul infrastructurii paneuropene originare de la începutul începutului, în urmă cu un deceniu și jumătate, România, prin ELI-NP, s-a văzut lăsată pe dinafară când infrastructura construită a fost să fie instituționalizată.

Întâi, în 2006, a fost ESFRI – European Strategic Forum of Research Infrastructures –, format din 36 de megaproiecte europene de cercetare științifică. ELI a fost de la început unul dintre ele. Instanța științifică supremă în domeniul fizicii nucleare din Europa, NuPECC – Nuclear Physics European Collaboration Committee –, l-a selectat în Planul pe termen lung al fizicii nucleare din Europa ca infrastructură majoră cu misiunea de a crea un laborator european cu deschidere către o gamă vastă de domenii ale științei. Ca infrastructură paneuropeană, ELI urma să fie implementat prin trei piloni în România, Ungaria și Republica Cehă. În România s-a stabilit să fie (și este) pilonul de fizică nucleară al proiectului ELI, sub egida Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară-Horia Hulubei (IFIN-HH). Odată ce întregul proiect ELI avea să devină (și a devenit) operațional, cei trei piloni urmau să se constituie într-un institut de cercetare paneuropean, ELI-ERIC – Extreme Light Infrastructure-European Research Infra­structure Consortium –, girat de Comisia Europeană, caracterizat prin acțiune după reguli proprii, pentru contribuții semnificative „la întărirea și promovarea cercetării științifice europene de vârf la nivel mondial“. Când să se realizeze constituirea, România a fost ignorată. Consorțiul a fost constituit numai de Ungaria și Republica Cehă. Cauza, mai mult intuită decât identificată, a fost numită „neîncredere“, fără să se spună explicit că față de România (și cu atât mai puțin, față de cine din România – autorități, mediu de cercetare, capacitate științifică etc.), ci spunându-i-se „neîncredere între parteneri“. În treacăt, e de observat noutatea față de alte nereușite mai mult sau mai puțin comparabile, puse întotdeauna pe seama eternelor cauze de la noi „corupție“ și „birocrație“; acum a apărut „neîncrederea“.

Vizat (dar nu neapărat arătat cu degetul) ca motiv al neîncrederii a fost conflictul iscat în jurul sursei de radiații gama din structura investiției ELI-NP, conflict între beneficiarul român și livratorul italian. Contractul pentru construirea și instalarea sursei de radiație gama a fost câștigat de asocierea EuroGammaS. Pe parcurs, aceasta a reclamat o serie de aspecte pe care le-a considerat a afecta funcționarea instalației, aspecte referitoare la parametrii de construcție ai infrastructurii ELI-NP de pe platforma de la Măgurele. Partea română a contraatacat, disputa a ajuns în instanță și până la urmă contractul a fost reziliat. Apoi a fost încheiat un alt contract, cu un furnizor american, compania Lyncean Technologies. Implicit, s-au produs întârzieri. Paralel, încă sunt în curs litigiile juridice cu furnizorul anterior.

Următorul termen, peste doi ani

Între timp, consorțiul european ­ELI-ERIC s-a format fără ELI-NP. Formularea potrivită ar fi că s-a debarasat de România. Suntem fondatori ai conceperii infrastructurii paneuropene, am participat la ridicarea ei, dar nu suntem fondatori ai concretizării ei. Calitatea de stat membru gazdă al consorțiului ELI-ERIC nu o mai putem avea. Posibilitățile rămase sunt (1) aceea de a deveni partener strategic, ceea ce presupune lipsa calității de membru al consorțiului ELI-ERIC; (2) aceea de a deveni observator fondator, calitate care recunoaște participarea de la început la ELI și permite aderarea ulterioară la consorțiul ELI-ERIC. Guvernul României a optat pentru a doua variantă. Poate fi împlinită cel mai devreme peste doi ani.

Executivul explică trăsăturile statutului de observator fondator: „Observatorii fondatori au dreptul de a numi până la 2 reprezentanți care să participe la adunarea generală și la comitetul administrativ și financiar. Deși nu au drept de vot, re­­prezentanții observatorului fondator pot fi informați, astfel, în mod direct, în le­gătură cu problemele și activitățile ­ELI-ERIC; fiecare observator fondator poate numi o entitate reprezentantă (art. 21, alin. (2)), la fel ca oricare alt membru. Entitatea reprezentantă realizează activitățile în numele membrului, în legătură directă cu scopul și activitățile ELI-ERIC (art. 15, alin. (2)). Și entitatea reprezentantă a observatorului fondator ar putea fi conectată la activitățile ELIE-RIC; ob­servatorii fondatori nu plătesc taxă; ob­servatorii fondatori sunt acceptați pentru o perioadă de trei ani, în cazuri excepționale putând să prelungească această perioadă (art. 17, alin. (1)). Astfel, au un răgaz de trei ani pentru a decide dacă este în avantajul lor să adere la ELI-ERIC. În cazul în care aleg să adere la ELI-ERIC, trebuie să notifice adunarea generală cu cel puțin 6 luni înainte de încheierea celui de-al treilea an fi­nanciar complet. (art. 17, alin. (3)). În acest caz, ob­servatorul fondator va agrea cu adunarea generală contribuția ca membru și momentul la care va adera; observatorul fondator se poate retrage la finalul unui an financiar, ca urmare a unei cereri transmisă cu șase luni înainte (art. 18, alin. (2)). Retragerea nu implică niciun cost“.

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 18-19 / iunie-iulie 2021