Elevii, părinții și profesorii nu vor prelungirea semestrului IPeste 80% dintre elevii, părinții și cadrele didactice care au participat la sondajul realizat de Consiliul Național al Elevilor (CNE) nu sunt de acord cu prelungirea semestrului I în perioada 3-14 ianuarie, pentru gimnaziu și liceu. Reamintim că anunțul a fost făcut de cuârnd de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Același sondaj relevă faptul că un procent zdrobitor din participanți (90%) dorește susținerea tezelelor în acea perioadă.

Drept răspuns, CNE propune ca structura anului școlar să nu fie modificată, iar cursurile să fie reuperate astfel: o săptămână în timpul perioadei pentru „Școala Altfel” (în aprilie) și cealaltă săptămână să se recupereze în timp, prin efortul făcut la ore de fiecare profesor în parte.

Redăm poziția Consiliul Național al Elevilor, exprimată luni, 1 noiembrie:

„Ca urmare a declarațiilor privitoare la modificarea structurii anului școlar 2021-2022 din cauza vacanței de două săptămâni impuse în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, Consiliul Național al Elevilor a lansat o consultare adresată elevilor, profesorilor și părinților, pentru a afla perspectiva acestora privitoare la perioada imediat următoare.

Din peste 60.000 de răspunsuri, peste 80% dintre respondenți au declarat faptul că nu își doresc scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I începând cu data de 3 ianuarie 2022, considerând că această modificare ar destabiliza foarte mult întregul proces educațional.

De asemenea, aproximativ 90% dintre elevi, profesori și părinți sunt de părere că nu este oportună susținerea tezelor pentru semestrul I, cu atât mai puțin după vacanța de iarnă, în condițiile în care semestrul va fi fost deja fragmentat de două ori, fără posibilitatea acoperirii întregii programe școlare.

Astfel, considerăm că recuperarea unei săptămâni de vacanță în săptămâna 3-7 ianuarie ar reprezenta un factor suplimentar care afectează actul instructiv-educativ, mai ales în contextul în care se așteaptă o creștere vertiginoasă a numărului de infectări cu COVID-19 după sărbători, fenomen ce va fi asociat, implicit, cu redeschiderea prematură a școlilor.

De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să mențină vacanța de iarnă în forma stabilită inițial, cu recuperarea uneia dintre săptămânile de vacanță în săptămâna „Școala altfel” din semestrul al II-lea. În acest sens, aducem în vedere și prevederile art. 66, alin. (3) din Legea educației naționale, care prevede că, pentru fiecare disciplină de studiu, programa școlară acoperă 75% din ore, lăsând la dispoziția profesorului un procent de 25% de ore pe care le are la dispoziție pentru aplicarea unor strategii individuale de predare și evaluare.

În același timp, ne exprimăm din nou solicitarea de a suspenda organizarea tezelor pentru semestrul I, având în vedere că materia nu va putea fi parcursă în integralitate. În acest caz, este elementară menținerea unei forme de evaluare sumativă, dar care să nu pună accentul pe notă, ci pe feedback real din partea profesorului, și care să puncteze clar conținuturile pe care elevul ar trebui să le asimileze mai mult pe parcursul acestui an școlar.

Există cadru legal, există o poziție fermă exprimată nu doar de elevi, ci și de părinți și profesori, prin consultarea la care au răspuns peste 60.000 de persoane. Anul școlar trebuie să rămână un element predictibil și, de aceea, este necesar ca vacanța de iarnă să rămână în forma stabilită inițial, cu regândirea conceptului de teză”, a declarant, potrivit HotNews, Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Reamintim că ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat recupererea zilelor de vacanță dictate de contextul pandemic actual în perioada 3-14 ianuarie, pentru gimnaziu și liceu, și între 10 și 14 ianuarie pentru învățământul primar.

Distribuie acest articol!