
FLORIN ANTONESCU
Consecvent în educația elitelor școlii românești, în formarea lor pentru cercetarea de vârf, Centrul Alexandru Proca pentru Inițiere în Cercetarea Științifică a Tinerilor din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București a obținut încă o recunoaștere internațională. Echipa formată din elevii Eric Druțu și Mihai Mitrea de la Liceul Internațional de Informatică București a obținut mențiune de onoare (loc de podium, fiind a treia distincție a competiției) la Târgul Internațional de Știință și Inginerie Regeneron (fost INTEL ISEF, unde Centrul Alexandru Proca are o solidă tradiție a performanței), secțiunea Inginerie. Elevii români au fost premiați pentru tema de cercetare „Studiu bionic asupra picioarelor insectelor cu aplicații în MEMS”. De asemenea, cei doi elevi români au primit statutul de membri asociați ai Societății Sigma Xi, cu primul an de cotizație plătit. Evaluarea a fost făcută de o comisie internațională, formată din profesori ai unor universități de prestigiu. Competiția a reunit 1.800 de concurenți.