
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut public faptul că Executivul a aprobat normele metodologice de aplicare a Programului „Masă caldă în școli“, și a definit situațiile în care unitățile de învățământ pot beneficia de acest proiect și normele minime obligatorii de pregătire a mesei pentru preșcolari și elevi, în concordanță cu recomandările formulate de către Institutului Național de Sănătate Publică.
„S-a definitivat cadrul legal pentru a extinde programul-pilot de acordare a suportului alimentar pentru preșcolarii și elevii din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Astfel, au fost stabilite normele de aplicare, prin hotărârea de Guvern, incluzând aici definirea suportului alimentar, a situațiilor în care unitatea de învățământ beneficiază de acest program, specificarea documentelor suport și normele minime obligatorii care trebuie respectate în pregătirea mesei pentru preșcolari și elevi, așa cum cer recomandările Institutului Național de Sănătate Publică“, a spus Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
La rândul său, primul ministru, Nicolae Ciucă, și-a exprimat convingerea, în deschiderea ședinței Executivului, că Ministerul Educației va lua măsuri astfel încât școlile care vor beneficia de acest program să fie dintre cele care au cu adevărat nevoie.
„Sunt convins, a spus el, că la nivelul Ministerului Educației vor fi luate măsuri astfel încât aceste școli să fie alese dintre cele care au cu adevărat nevoie și să aibă o repartizare unitară și echilibrată la nivelul întregii țării pentru fiecare județ în parte, în mod deosebit acolo unde este cu adevărat nevoie“.





