După șapte ani de eforturi, discuții și negocieri, școala românească are, în sfârșit, un cod etic al cadrelor didactice. Dar abia pe 4 octombrie a intrat în vigoare. Printre prevederile documentului se numără și interzicerea meditațiilor cu elevii de la clasă. De fapt, meditațiile în România au devenit un adevărat fenomen. Deși nu s-au inventat aici, ele existând și în alte colțuri de lume – și nu de ieri, de azi –, meditațiile în România au devenit un adevărat brand de țară. Fie că sunt făcute cu profesori străini, fie cu cei de la clasă, meditațiile au ajuns să dubleze, practic, activitatea de la clasă, transformându-se într-un sistem de educație paralelă. Sigur, sunt mai multe explicații ale fenomenului, dar principala credem că este eficiența scăzută a actului educațional din țara noastră și criza perpetuă a sistemului. În lipsa predictibilității și coerenței sistemului public de învățământ, educația paralelă devine o necesitate.  Faptul că proaspăt adoptatul Cod etic al profesorilor interzice meditațiile cu elevii de la clasă – interdicție cerută, de altfel, de către asociațiile de părinți – nu rezolvă problema. Nu înseamnă că dacă profesorii nu mai au voie să facă meditații cu propriii elevi (se înțelege, contra cost), fenomenul va și dispărea. Meditațiile și necesitatea acestora (din varii motive) vor rămâne o practică înrădăcinată adânc în mentalul colectiv românesc.
În momentul de față, practica meditațiilor este generalizată. Se fac meditații nu doar pentru elevii din clasele terminale (a VIII-a și a XII-a), pe care îi aşteaptă examene grele și foarte grele de admitere la liceu și facultate și de bacalaureat, ci şi pentru şcolarii mici, din clasele primare. Auzim deseori părinți care spun că și-au dat copiii de clasa a III-a sau a IV-a la meditații. Sunt copii, elevi, care în clasa a VI-a fac deja meditații de ani buni, încă din preprimar. Și nu la una sau două materii. Există situații în care părinții își trimit copiii la meditații la trei, patru sau chiar mai multe discipline de studiu!  Ne întrebăm și noi dacă e benefic acest lucru pentru elevul care de la cea mai fragedă vârstă face meditații? În proporție de 75%, acesta nu mai este atent la lecțiile de la școală pentru că… face meditații și pentru că, tocmai din acest motiv, încrederea în actul educațional de la școală pentru el se poziționează la un nivel extrem de scăzut. Copilul nu are încredere în profesorul de la clasă, nu mai are încredere în propria capacitate de a înțelege ce îi predă acesta.
„Desigur, avem în vedere și excepțiile, când unii elevi cu posibilități sau talente suportă sau pretind astfel de tratamente (meditații – n.r.) individualizate în afara școlii, în familie, la nivelul unor structuri educaționale formal (sau mai puțin formal) instituite, scrie pe blogul personal prof. univ. dr. Constantin Cucoș. Un viitor pianist, matematician, sportiv etc. ar avea nevoie de ceva sprijin de acest tip. Dar a obliga pe cea mai mare parte a elevilor, cel puțin în anumite momente (trecerea de la un ciclu școlar la altul), să suporte un astfel de calvar este una dintre cele mai mari perversități ale învățământului românesc“.
Meditațiile „obligatorii“ cu elevii de la clasă
Ce se întâmpla până acum, de ce copiii, elevii ajungeau să facă meditații cu profesorii de la școală și de ce  această pratică a fost interzisă? Pentru că avem de-a face cu un conflict de interese generat și întreținut de către cadrele didactice respective. De regulă, lucrurile stăteau în felul următor: profesorul nu avea interesul ca elevii săi să înțeleagă ceea ce li se preda sau avea grijă să nu le predea totul. Extemporalele arătau nivelul de pregătire scăzut la materia respectivă și, de aici, următorul pas: meditațiile. Evident că cei care acceptau se bucurau de un tratament privilegiat la clasă, după cum cei care, din varii motive, refuzau aveau parte de un tratament contrar.
Citim pe net că, într-o postare pe Facebook, o elevă de la Școala Gimnazială Coresi din Târgoviște (sau, mai curând, părinții acesteia) scria anul trecut: „Conflictul de interese este atunci când profesorul e interesat ca elevii să nu priceapă mai nimic în clasă ca să vină la pregătire acasă. Conflictul de interese este atunci când şcoala nu mai reprezintă pentru anumiţi profesori decât locul de unde îşi iau elevi la pregătire“. Într-o altă postare, aceeași elevă scria: „La mine în clasă, la matematică, copiii care fac pregătire au asigurate notele, nu cunoştinţele. Unii recunosc că fac pregătire, dar alţii nu, chiar dacă asta se observă prin comportamentul favorizant al profesoarei faţă de ei la ore. Când ies la tablă şi nu ştiu mai nimic, li se induc răspunsurile astfel încât au întotdeauna 10. Li se dă astfel o falsă impresie de valoare lor şi părinţilor lor. S-au dus la olimpiade şi niciodată nu au trecut de faza pe oraş, dar asta nu i-a pus pe gânduri“. Cel puțin deocamdată, practica meditațiilor cu elevii de la clasă a fost interzisă.
Costurile meditațiilor desființează, practic, ideea de sistem de învățământ public gratuit
Dar cât costă oare meditațiile pe care le dau profesorii astăzi? Între 80 și 100 de lei. 100 de lei, în funcție de numărul de elevi cu care lucrează respectivul profesor. Cel mai ieftin lucrează studenții, care dau și ei meditații. Aceștia se opresc pe la 40 de lei/ședință.
Prețurile cele mai ridicate sunt evident cele practicate la anii terminali (mai ales pentru bacalaureat și admiterea în facultate). Prețuri mai mici sunt cele practicate de profesori la meditațiile cu elevii de gimnaziu.  Oricum am lua-o însă, părinții scot din buzunare și mii de lei anual, ceea ce face ca sistemul public de educație să fie deja departe de statutul său de învățământ gratuit.
Ce cred specialiștii în pedagogie despre fenomenul meditațiilor?
Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, de la  Universitatea Al. I. Cuza, Constantin Cucoș (colaborator și al Tribunei Învățământului) este, în momentul de față, alături de profesori precum Sorin Cristea și Ioan Neacșu,  unul dintre cei mai importanți specialiști români în pedagogie. Ce explicații oferă acesta fenomenului meditațiilor? Cucoș spune că  nevoia de a lua meditații înflorește atunci când sistemul de învățământ este închistat, retardat, modelat după principiile unei selectivități constrângătoare ce ajunge să altereze tot ce se întâmplă în procesul clamat ca a fi educativ. Sistemul de învățământ din țara noastră, mai spune acesta, este atât de prost dimensionat „încât el nu poate să răspundă propriilor exigențe în virtutea căruia funcționează și pe care le arborează la tot pasul. Elevul vine la școală și «învață», dar nu tot, îi mai rămâne un «rest» ce trebuie deprins altundeva, cu altcineva. Exigențele la unele examene sunt mari, peste puterea sistemului de a le activa direct, în școală, în conformitate cu probe de testare a nivelului (inventive, tot mai solicitante) competențelor elevilor. În plus, se tot inventează «portițe» și zăgazuri selective așa, ca să ne aflăm în treabă, și a demonstra, celor din «exterior», cât de serioasă este învățătura“, scria profesorul Cucoș, la un moment dat, pe blogul personal.
Fenomenul educației paralele nu va dispărea. El se hrănește din incapacitatea sistemului de învățământ public de a fi suficient celor cărora li se adresează. Este confuz, uneori mediocru și din acest motiv generează de la sine nevoia unei pregătiri suplimentare, paralele, în particular. Totuși, o întrebare: profesorii de la care elevii iau meditații în particular nu predau și ei în sistemul public de învățământ?
Marcela GHEORGHIU