Pornind de la raportul Eurydice publicat în 2021 și intitulat „Teachers in Europe: Careers, Development and Well-­being“, în articolul de față facem o trecere în revistă a factorilor care influențează alegerea profesiei de educator, a acelora care influențează stabilitatea în profesiune și conturarea unei cariere didactice, precum și prezentarea unor date și informații comentate referitor la această profesie.

În raport cu această profesie, dar nu numai, într-o succesiune temporală firească, identificăm următorul parcurs:

Ce ar putea determina un copil/adolescent să aibă ca opțiune, în viitor, profesiunea și cariera didactică?

Întrebarea de mai sus ar avea ca posibile răspunsuri dominante următoarele:

• continuarea unei tradiții de familie/influența familiei în raport cu alegerea unei profesiuni;
• raportarea la un model identificat printre educatorii avuți în perioada școlarizării;
• plăcerea și performarea unui do­­meniu/unei discipline pe perioada școlarizării, dublată cu deținerea cel puțin a unor bune competențe de comunicare, prin care să asigure transferul către ur­mătoarele generații;
• atractivitatea domeniului (financiară, condiții de muncă, oportunități, statut profesional etc.).

Astfel, calea debutează, de regulă, cu existența bunelor intenții (premise – îmi doresc), necesită îndeplinirea unor condiții (pot) și continuă cu a face din profesiune o carieră de durată/pentru toată viața (mă regăsesc, sunt împlinit și mă dezvolt).

Evident, cel care se regăsește din în­­tâmplare nu are legătură cu determinarea, ci cu o oportunitate în domeniu sau cu lipsa altor oportunități pentru alte domenii profesionale. Astfel, de regulă, când întâmplarea influențează alegerea, aceasta reprezintă o opțiune de scurtă durată.

Aceeași situație se produce și în cazul în care o alegere motivată este urmată de o lipsă de oportunități de dezvoltare.

Faptul că, în prezent, profesiunea im­­plică un nivel de calificare crescut, intenția trebuie dublată de competență profesională. În acest sens, condițiile de acces la profesiune sunt stabilite prin formarea inițială. De asemenea, trebuie să facem o diferență între condiții de acces și debutul propriu-zis în profesie. Astfel, un ab­solvent de studii preuniversitare/universitare este abilitat pentru cariera didactică în condițiile în care, pe durata stu­diilor, a ales și a finalizat cu succes mo­­dule de psihopedagogie, incluzând și elemente de didactică/metodica predării disciplinei/disciplinelor. Iarăși, obținerea unei diplome de studii (liceu pe­dagogic/echivalent și/sau studii universitare) permite, dar nu garantează intrarea unui absolvent în învățământ, în anumite sisteme de învățământ existând concursuri de ocupare a posturilor, fie pe perioadă de probă, perioadă determinată sau perioadă nedeterminată.

Condițiile de acces, la care se adaugă oportunitățile de evoluție în carieră, formează un ansamblu caracterizat de un echilibru instabil, considerând starea de echilibru cea în care nevoia de profesori este calibrată pe resursa umană calificată și doritoare de a satisface această nevoie. Astfel, ruperea echilibrului este caracterizat de două extreme:

• concurență ridicată la intrarea în sistem ca urmare a unei oferte mai mici decât cererea;
• dificultatea de a acoperi nevoia, ca urmare a unei cereri mai mari decât oferta (supraofertă).

Cele două extreme pot avea caracter generalizat, când situația este reflectată la nivelul tuturor disciplinelor școlare, sau un caracter particular, când situația este reflectată la nivelul anumitor discipline (de regulă). În cazul caracterul particular, cele două extreme pot fi exprimate concomitent la nivelul unui sistem educațional.

Observații:

⇐ România este evidențiată în grupul sistemelor educaționale în care oferta de posturi în învățământ este mai mare de­­cât cererea de ocupare a acestora; considerăm faptul că încadrarea la această categorie a României exprimă global situ­ația; concret, coexistă cele două dezechilibre atât prin raportare la situarea unității de învățământ (mediu urban – mediu rural), cât și prin raportare la ti­­puri de discipline (de exemplu Informatica, unde nivelul de salarizare în domeniul IT este substanțial ridicat față de cel din învățământ);

⇐ Cele trei sisteme educaționale în­cadrate la cerere mai mare decât oferta sunt Cipru, Turcia și sistemul educațional din Irlanda de Nord; raportul relevă faptul că Turcia a avut în ultimii ani o politică de recrutare a absolvenților de liceu pentru studii universitare, înregistrând o medie de 100 de mii de absolvenți ai facultăților de profil, abilitați pentru a ocupa posturi în învățământ.

Observații:

⇐ România nu este evidențiată în grupul sistemelor educaționale cu resursă u­­mană îmbătrânită; acest aspect poate fi validat global, însă, în particular, există discipline – precum cele tradiționale, par­te a trunchiului comun – în care, mai ales da­­torită contractelor pe perioadă nedeter­mi­nată, ponderea cadrelor didactice cu ve­­chime mare în învățământ este crescută.

Corelat cu statistica anterioară, ra­­portul prezintă distribuția procentuală a profesorilor activi în sistemele educaționale pe intervale de vârstă; astfel, indicatorului „resursă umană îmbătrânită“ îi este asociat intervalul de vârste mai mari sau egale cu 50 de ani.

Prezentăm, în diagrama următoare, datele procentuale corespunzătoare Ro­­mâniei, în comparație cu media la nivelul european și cu extremele reprezentate de sistemele cu cel mai mic și cel mai mare procent de cadre didactice cu vârste mai mari sau egale cu 50 de ani:

Observații:

⇐ În raport cu grupa de vârste mai mari sau egale cu 50 de ani, România în­­registrează un procent mai mic decât cel ce reprezintă media la nivelul statelor UE (date raportate la anul 2018, deci include și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), reprezentând puțin peste un sfert din total profesori activi în învățământ; sistemul educațional cu cel mai mic procent de resursă umană – cadre didactice active – pentru segmentul de vârste mai mari sau egale cu 50 de ani este Turcia – în același timp și cu cel mai mare procent de resursă umană debutantă/tânără (sub 35 de ani, peste jumătate din cadrele didactice active), iar sistemul educațional cu cea mai mare pondere a resursei umane pe respectivul segment este Estonia; menționăm că ponderea cea mai scăzută a debutanților/­resursei tinere (cadre didactice sub 35 de ani) este înregistrată pentru Portugalia.

Un ultim aspect asociat acestei analize este reprezentat de punctele slabe ale sistemelor educaționale luate în studiu, din perspectiva resursei umane (cadre didactice). Astfel, dezechilibrele privind cererea și oferta din învățământ (posturi didactice), precum și privind îmbătrânirea resursei umane sunt generate de cel puțin doi factori determinanți:

• factor 1 – nivel scăzut de concurență/ocupare a locurilor din învățământul universitar de profil, cumulat cu nivel crescut de finalizare a studiilor universitare de profil; astfel, 11 sisteme educaționale se încadrează la acest criteriu, inclusiv Franța, Germania, Norvegia, Olanda, Portugalia;
• factor 2 – debut în învățământ, dar renunțarea/schimbarea profilului muncii înainte de încheierea contractului; astfel, două sisteme educaționale sunt încadrate exclusiv la acest criteriu (Bulgaria și Liechtenstein); raportul Eurydice identifică drept factori ce influențează negativ atractivitatea profesiei condițiile de muncă, precum și nivelul scăzut de salarizare a debutanților în comparație cu alte domenii de muncă.

De menționat că nu toate sistemele educaționale au raportat date privind cele două criterii sau nu se încadrează în niciuna dintre situații. Pe de altă parte, o exprimare concomitentă a celor doi factori se evidențiază pentru 8 sisteme educaționale, printre care Anglia, Belgia (fără partea germană) Danemarca, Islanda și Ungaria.

Deja menționat anterior, tipul de an­gajare, statutul profesional și modul de angajare sunt aspecte care pot determina o poziție pozitivă față de angajarea în sis­temul educațional, precum și menținerea opțiunii în timp, chiar cu construirea unei cariere didactice pe tot parcursul vieții profesionale.

Gabriel Vrînceanu – profesor

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022