Educație, știință și credință

Educație, știință și credință
Foto: dreamstime

Educație

Dacă ar fi să definim cuvântul „educație“, acesta derivă din substantivul grecesc „educatio“, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. De asemenea, este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau o direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Platon (427 î.Hr. – 327 î.Hr.) (fig. 1), cel mai important filozof grec, definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele“. Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.) (fig. 2), un alt filozof grec, în lucrarea sa numită Politica, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare“.

Pe de altă parte, Johann Amos Comenius (1592-1670) (fig. 3), filozof, gramatician și pedagog ceh, în lucrarea sa Didactica magna, avea convingerea că, la naștere, natura înzestrează copilul nu­­mai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității“, acestea devenind un bun al fiecărui om numai prin educație. Din concepția sa, rezultă faptul că educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe“ și, implicit, de conducere a procesului de umanizare: omul „nu poate deveni om decât dacă este educat“.

Actualmente, probabil că ne aflăm într-un moment crucial al evoluției societății noastre datorită multiplelor schimbări culturale, umanitare, sociale, politice post-decembriste – după prăbușirea regimului comunist în toate statele Europei de Est, când oamenii au ajuns din nou liberi.

Totul s-a schimbat după anul 1989. Am dorit această societate liberă întrucât voiam să gândim, să simțim și să ne dezvoltăm în libertate, exact cum spunea și Socrate (470 î.Hr. – 399 î.Hr.) (fig. 4): „Omul s-a născut liber“. Această idee a fost continuată de către precursorii Revo­luției Franceze: Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) (fig. 5) și Voltaire (1694-1778) (fig. 6).

Deviza Revoluției Franceze (1789-1799) a fost legată de trei cuvinte magice: „Liberté, égalité, fraternité“, care este în prezent deviza națională a Republicii Franceze.

Sunt de părere că nu putem obține dezideratele la care aspirăm de 50 de ani decât printr-o educație corespunzătoare.Educația, cuvânt folosit din antichitate, este cheia dezvoltării în orice societate.

Actualmente, se încearcă o educație cât de cât acceptabilă, dar din nefericire rămân multiple aspecte scolastice/birocratice mult prea conservatoare.

Societatea modernă vestică progresează prin accesul major spre informație și obținerea cât mai multor date. Numai așa se poate progresa și, în felul acesta, ne putem apropia de țările dezvoltate din vestul Europei.

Avem toate șansele, întrucât ne bucurăm de avantajul unei limbi latine, al unui IQ foarte dezvoltat, al unui tineret doritor de știință, optimist și frumos, al unei țări excepționale, dotate cu toate elementele naturale necesare și cu posibilitatea cât mai largă de exprimare.

Depinde de noi acest progres, dar și de deciziile guvernanților, de factorii decizionali din învățământ, de profesorii care ne îndreaptă pașii.

În această țară au existat personalități recunoscute mondial care au influențat destinul literaturii (Mihai Eminescu, Pa­nait Istrati, Lucian Blaga, Eugen Ionescu), al artei (Theodor Pallady, Constantin Brâncuși), al fizicii (Henri Coandă), al me­canicii (Gogu Rădulescu), al medicinii (Thoma Ionescu, Gheorghe Marinescu, Victor Babeș), al domeniului cercetării medicale (Emil Palade, Nicolae Simionescu), al educației (Spiru Haret) și al culturii europene (Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade) etc.

Au existat cu adevărat și oameni politici care au împins această țară spre culmi (Nicolae Bălcescu, Andrei Șaguna, Titu Maiorescu, Ionel C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș), astfel încât, între cele două războaie mondiale, eram în topul Europei.

Nu trebuie decât să ne mobilizăm și să urmăm exemplul acestor înaintași, să-i luăm ca modele și să luptăm continuu pentru progres, întrucât de acest progres depinde viitorul nostru ca țară și națiune.

În această educație complexă intră și educația sexuală, referitor la care, pentru numele lui Dumnezeu, vă rog să rămâneți în limitele creștinismului și să nu mâniați mama-natură! Ca doctor și profesor universitar, pledez pentru o discuție normală referitoare la aspectele sexualității fără a cădea în extreme și fără a îm­pinge spre aberații o populație predominant creștin-ortodoxă, cu simțul familiei și al perpetuării normale a ființei umane.

Educația umanitară deține un rol important în ziua de azi. Sunt mândru de această nație care a sărit și a salvat multe vieți, mai ales copii și tineret din Ucraina. Este un simbol al devotamentului, al iubirii și al apropierii de percepția Dumnezeiască. Cu această ocazie am reînviat patriotismul și identitatea națională, de care uitasem, și am realizat că suntem români și europeni. Vorbim, gândim, trăim românește și, desigur, în perimetrul european.

Știință

Întregul proces educațional este corelat cu cel științific și cu toată lumea evoluată. Avem toate condițiile de dezvoltare științifică. Puterea gândului, mintea dumneavoastră tânără, creierul și forța minții dumneavoastră „pot mișca și munții“ (Matei 17, 14-21). După cum spune marele nostru poet Mihai Eminescu (fig. 7), „La trecutu-ți mare, mare viitor!“.

Cred că pot fi un exemplu de luptă continuă în domeniul științific, mai ales în promovarea de idei noi, cărți, articole, congrese și încurajarea asociațiilor studențești din centrele universitare (163 articole ISI Thompson publicate).

Activitatea unui cadru didactic nu se oprește niciodată… poate doar în ceruri. Trebuie să gândească încontinuu – ca Mi­­chelangelo Buonarotti (1475-1564) în desene, pictură, sculptură –, să explice, să promoveze și să încurajeze pe cei din jur.

Dragi tineri studenți, nu vă fie rușine să ridicați mâna, să puneți întrebări, să vă dezvoltați ideile și să prmovați obligatoriu proiecte. Din fericire, trebuie să ie­­șim din sloganul lui Dimitrie Cantemir (1673-1723): „Românii se apucă greu și se lasă repede“.

Credință

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu!“ (Sfânta Evanghelie după Ioan 1:1-5, 10-14).

Discutând despre Credință, două lucruri doresc să menționez:

  • Primul este bătălia de la Pons Milvius în anul 312 (25 octombrie) între ge­neralul Constantin cel Mare și generalul Maxentius, în care armata creștină a lui Constantin biruiește prin apariția unei cruci pe cer și cuvintele care au glăsuit: „Întru aceasta vei birui“. Acest semn creștin a fost hotărâtor în finalul bătăliei, contribuind la răspândirea creștinismului în Europa (fig. 8).
  • Al doilea element care trebuie menționat întotdeauna în educația noastră creștină este mai ales descoperirea directă a Împărătesei Elena în anul 326 a crucii lui Iisus Hristos pe Dealul Golgotei, în Ierusalim. Descoperirea a fost in­­fluențată în mod direct de visul divin prin care i s-a arătat locul răstignirii sub Templul Afroditei (fig. 9).

În perioada Sărbătorilor Pascale ne cutremurăm la minunea care se întâmplă de fiecare dată în Noaptea Învierii la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus, în care cele 33 de lumânări se aprind datorită unei lumini divine venite din ceruri și care, cu toate eforturile pragmatice de explicare, nu și-au găsit decât un simbol, Divinitatea.

De altfel, episcopul Anxentios sintetizează aceasta în lucrarea Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim.

Alexandru Vlad CIUREA – academician

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022