Prof. dr. Cristina ŞTEFAN, Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti

Pentru cei care lucrează în educație, este un loc comun faptul că scopurile demersului didactic sunt multiple: informativ, formativ și educativ. Asupra lor sunt atenționați încă studenții, aflați în practica pedagogică, de când completează fișele de asistență la o lecție sau alta. Ei sunt îndrumați să sesizeze cum pe parcursul fiecărei ore de curs, indiferent de conținuturile de învățat, sunt avute în atenție și mereu prezente aspectele educative, chiar dacă într-un mod mai mult sau mai puțin explicit. Raportarea la valori, orientarea prosocială a celor mai multora dintre atitudini, promovarea umanismului, în general, reprezintă constante care însoțesc activitatea în școală.

Știm, totodată, că este vorba despre una dintre competențele vizate la nivel european: aceea de sensibilizare spre cultură, un îndemn spre exprimare culturală, deschiderea spre literatură, muzică, artele vizuale și spectacol.

Apoi suntem familiarizați cu activitățile desfășurate în timpul săptămânii numite Școala altfel, care sunt dedicate explicit unor obiective de tipul: Să știi mai multe, să fii mai bun!

Dintr-o anumită perspectivă, activitățile educative pot fi considerate complementare celor din sfera formală; atunci când nu fac ore la școală, elevii se duc la muzee, cinematografe, teatru, pleacă în excursie, în tabără etc. Împreună cu dirigintele sau cu alți profesori, organizați în grupuri mai mari sau mai mici, la nivelul experiențelor comune ale vieții cotidiene, aceștia pot fi văzuți în diferitele locuri în care merg cu școala, cum se spune.

Deci școala îi duce pe elevi atât fizic, cât și simbolic spre cultură.

Rolul școlii în promovarea culturii este unul care, dinspre efortul făcut de școală, nu poate fi pus sub semnul întrebării. Totuși, așa cum reiese din diferite surse de informare, impresia pe care o putem avea este aceea după care școala nu face tot ce îi stă în putință spre a educa copiii și tinerii spre cultură. Să fie oare o dificultate pe care o întâmpină în mod specific școala, sau este una care ține de societate în ansamblul ei?

În Barometrul de consum cultural 2018, Dinamica sectorului cultural în anul Centenarului Marii Uniri, coordonatori Carmen Croitoru, Anda Becuț Marinescu, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), Editura Universul Academic, 2019, se menționează, în secțiunea Relația dintre cultură și educație, că „relația dintre educație și cultură se complică dacă adăugăm în schemă și componenta economică și culturală“, (p. 153, https://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2019/10/Barometrul-de-consum-cultural-2018-web.pdf).

Conform datelor barometrului citat, apare că tinerii, în comparație cu generațiile mai vârstnice, manifestă o lipsă de interes privind rolul culturii în propria lor formare (p. 171). Mai mult, se poate sesiza o distanță simbolică între tineri și cultură, fapt care ar trebui luat foarte serios în seamă de către cei care lucrează în sistemul de învățământ.

Dacă asociem alte date statistice, relevante european, constatăm că problematica deschiderii tinerelor generații spre cultură devine cu atât mai complicată pe măsură ce alți factori, diferiți de cei educațional-culturali, se vor lua în discuție.

De exemplu, conform datelor Eurostat, pentru anul 2018, unul dintre cele mai ridicate niveluri ale riscului de sărăcie și excluziune socială îl are țara noastră cu 32,5%, alături de Bulgaria 32,8%, Grecia 31,8%, Letonia  28,4%, Italia 27,3%, Spania 26,1%.

Un adevăr larg recunoscut la nivelul simțului comun este acela conform căruia una dintre direcțiile de cheltuire a veniturilor, în cazul în care acestea sunt insuficiente, este tocmai spre domeniul educațional-cultural. Mulți dintre cei care abandonează școala provin din familii sărace, în care problemele de viață legate de supraviețuire sunt acaparatoare, astfel încât, la limită,  despre orice formă de deschidere culturală nu mai poate fi vorba. De aici putem concluziona că pentru cei care educația devine un lux pe care nu și-l pot permite și cultura se află în aceeași ipostază.

Deci, nu atât rolul școlii este diferit în raport cu tinerele generații față de cele din trecut, cât mai cu seamă alți parametri sunt semnificativi: în principal cei determinați de calitatea vieții, de efectele indirecte ale globalizării, de schimbarea paternului de consum cultural sub influența tehnologiei informației.

O constatare acceptată fără nicio dificultate, atât la nivelul simțului comun, cât și conform cu datele Barometrului cultural 2018, este aceea că există o legătură certă între educație și cultură: persoanele care au un nivel mai ridicat de cultură se dovedesc mai interesate de a participa la viața culturală, în timp ce persoanele cu un nivel educațional mai scăzut arată în același timp și o preocupare mai mică spre consumul cultural. În acest sens este relevantă următoarea concluzie: „Oamenii consideră cultura ca fiind importantă doar dacă au fost educați că este importantă și în același timp cultura transmite educației cât este de importantă“.

Pentru cei care lucrează în educație, cercetări cum sunt cele de tipul Barometrului cultural reprezintă surse de informare asupra stării de fapt din societate de un real interes, ale căror date vor fi însă mereu confruntate cu intuițiile pe care cei care, fiind în slujba educației, sunt implicit și în aceea a culturii.