Educație și creativitate în școlile din România

100

Educație și creativitate în școlile din România

Oglinzi ale conștiinței active, între proiectele lăuntrice și realul de înfăptuit. Dacă ni s-ar cere un titlu ceva mai scurt, am propune: Cum stăm cu educația creativă și pentru creație în școala de azi? Sigur, detaliind, vom spune că există un nedorit circuit al argumentelor critice și mai puțin constructive din discursurile publice, dar și personale sau de grup, în special pe dimensiunea perspectivelor optimiste și persuasive.

Nevoia de mic avertisment colegial

Ici și colo sesizăm și unele enunțuri constructiv-optimiste, dar ușor nearmonizate și nearticulate ca ținte și strategii, în special ale celor privind creativitatea în lumea mentalităților și practicilor actorilor educației, oricare ar fi nivelul de referință – manageri școlari, profesori, elevi –, precum și al decidenților, situați dincolo de instituția școlară. Nu vom omite din această analiză nici resursa umană care exercită mari presiuni asupra școlii  de astăzi, anume părinții, cei indirect participanți la asigurarea calității educației și beneficiari ai ei.

Sigur, nu ne propunem abordarea exhaustivă și detaliată a aspectelor ce ne motivează conștiința profesională de mai mulți ani, ci, recunoaștem, ne vom limita la câteva seturi bogate de idei plasate la nivelul limitațiilor semnificației enunțurilor ce urmează. Multe vor fi integrate în rutele motivației proactive versus reactive ale demersurilor acestui material teoretic reflectiv de autor. Recunoaștem, totodată, absența invocării de date statistice prezente în cercetări empirice identificabile în literatura autorilor străini sau a celor din România, la fel de competenți ca valoare de profunzime, poate mult mai puțini ca număr. Aceștia fie aparțin unor instituții universitare sau de cercetare, de prestigiu, fie au calitate de experți aparținând unor instituții private sau unor ONG-uri, cunoscute nouă, cum le vom aminti ceva mai târziu.

Sintetizând acum startul analizei, invităm, desigur, și la minime prudențe evaluative, la evitarea unor tentații voit generalizatoare și pripite, urmare a lecturilor primare. Unele dintre enunțurile pe care le vom prezenta au statut de elemente cu o minimă funcție de alertare a conștiințelor, de îndemn la exprimare publică matură a vocilor individuale sau de grup. Am fi bucuroși dacă cititorii acestui material ar continua mesajele noastre cu reflecțiile lor, critice sau constructive, cu referiri frecvente la lumea educatorilor în special, principali actori de care depind multe din proiectele elevilor noștri, acolo unde și vocația reală, încă nedescoperită, își cere dreptul la viață, la afirmare și realizare la timp.

Educație și creativitate în școlile din România

Minime premise teoretice

Aș începe prin a afirma că ne aflăm într-un univers paradigmatic, conceptual și metodologic, teoretic și practic, plin de de combinații aparținând perceptiv-mentalului, imaginarului, volitivului, emoționalului și acționalului uman. Un asemenea univers al dimensiunilor valorice este greu de cuprins semantic, descriptiv și explicativ, îndatorat mult contribuțiilor unor variate domenii ale științei, tehnologicului, spiritualului, artelor și practicilor individuale, grupale și larg sociale. Multe dintre acestea sunt cunoscute și îmblânzite prin aplicare, altele încă nu, ordinea mecanismelor înscrise în creatologie, cum mai este numită identitatea științei, nefiind atât de cunoscută cum am putea crede.

În al doilea rând, există o multitudine de perspective disciplinare și interdisciplinare cu ofertă bogată, uneori cu subiectivități majore, chiar contradictorii în definirea naturii  reației și creativității, rezultat meritoriu al educației formale, nonformale sau informale. Adăugăm firesc și necesarele discipline sau elemente de curriculum, precum sunt referințele utile și utilizabile din: psihologie, psihopedagogie, epistemologie, științele cognitive, neuroștiințe, sociologie, arte, inteligența artificială, sport, matematică, politici publice, management, tehnologia informației, economie, biotehnologie, nanotehnologie etc.

În al treilea rând, vom aminti succint câteva dintre semnificațiile emergente utilizate de mulți autori care se ocupă cu domeniul de referință. Se apreciază că, în esență, creativitatea, inclusiv cea asociată școlii și educației, trimite frecvent la o bogăție de expresii. Ele pot defini profilul subiectului creativ, indicatori, modele, elemente de măsurare a conduitei și a indicelui creativ (de care nu ne vom ocupa aici), variabile de conținut, precum starea sau calitatea de a fi creativ, abilitatea de a crea și utiliza noi și semnificative idei, forme, metode, interpretări, reguli, modele, procese, căutări de a soluționa original o problemă, de a inventa, de a fi sensibil la probleme nou-apărute. Nu vom neglija nici neregularitățile și dizarmoniile, nici ipotezele care trebuie supuse validării, nici nevoia socială de a produce idei noi, utile și utilizabile printr-o aplicație inedită, de a rezolva inedit probleme, de a expertiza creativ un proiect, prin independență motivantă și motivată intrinsec.

Frecvent se simte nevoia de a gândi critic, original, inventiv valoric, de a stăpâni o combinatorică de raționamente divergente, de strategii, tehnici, metode și procedee, de a corela elemente aparent necorelate, de adaptare inedită a ceva la altceva prin utilizarea emergentă, inteligentă. De aici, efortul de a putea vorbi direct, uneori și clarificator sau clasificator de mai multe tipuri de creativitate prin educație și în educație: creativitate educativă, curriculară, metodologică, științifică, tehnologică, artistică, conceptuală, simbolică, centrată pe proces, pe produs. De asemenea, putem vorbi de mai multe modele și faze ale procesului creativ în și prin educație, de seturi bogate de strategii, metode, tehnici și procedee aplicabile proceselor și practicilor educaționale din clasă, de instrumente de măsurare a creativității actorilor educației, de un profil personologic creativ al actorului din școala de mâine.

Context valoric și valorizator creativ

Facem precizarea că a examina creativitatea semnifică luarea în considerare a mai multor mecanisme și factori explicativi, facilitatori și/sau inhibatori/blocanți ai conduitei creative sau ai rutelor urmate de elev și profesor. Recunoaștem că drumul necesar este nu atât unul de salt, cât mai ales unul de parcurgere progresivă a stadiului de la novice până la cel de subiect expert, recunoscut a se înscrie în seria celor cu reușită în aria de referință consacrată. În seria acestor factori, ne permitem a introduce câțiva dintre cei mai importanți:

  • valorile existente la nivelul subiectului definite prin corelarea a cel puțin patru P – potențial, proces, produs, personalitate;
  • contextul favorizant la nivelul instituției examinate, al unui grup de referință sau al celui social, marcat de valori stimulatoare, bine percepute sau cu evidență recunoscută;#
  • cultura creației și creativității cadrelor didactice integrate și creatoare de climat instituțional deschis și organizat, totodată, dar nu cu orice preț competitivă prin indicatori superficiali, voit controlați sau raportați formal în supervizare; pledoaria noastră atinge și indicatori, mai ales ai calității, precum satisfacția elevilor, starea de bine a profesorilor, mulțumirea părinților. Multe dintre acestea cad sub incidența jocului individualității subiectului elev sau sub semnul unei excelențe a predării cu stil creativ, al excelenței în predare/formare la orice nivel sau în orice mediu de apartenență a școlii, urban sau rural;
  • disponibillitatea progresiv materială cu valoare de suport a mediului familial față de preocupările/interesele elevului în materie de creație/creativitate, exprimate sub cele mai diverse forme (vezi cazurile unor elevi, viitori artiști – pictură, muzică instrumentală –, sport de performanță – gimnastică, șah, tenis –, poezie, microtehnologie, dar și matematică, informatică, limbi străine);
  • demistificarea prejudecății potrivit căreia creativitatea în și prin educație ar fi rezervată doar unei minorități/elite numite uneori; reafirmăm valoarea enunțului în care credem, desigur cu unele limite, anume acela că fiecare elev și profesor pot constitui o sinergie a unui cuplu care poate face dovada unor manifestări creative, cu niveluri diferențiate însă ca gradient valoric al calității.

Educație și creativitate în școlile din România

Interogații și ipoteze simplificatoare

Cercetări semnificative în domeniu, utile unor cercetări evaluativ stimulative creativității aflate sub incidența educației școlare, formale, nonformale sau informale, s-au focalizat nu de puține ori și asupra factorilor și condițiilor de dezvoltare individuală și contextuală a creativității. Au fost inventariate și propuse, chiar inițiate, cursuri destinate formării și stimulării conduitelor creative, numite în România mai ieri chiar școli de inventică, de către un expert al domeniului cunoscut nouă (Belousov), reprezentând Școala ieșeană de psihologie creativă.

Cu o astfel de premisă, pe care o putem numi umanistă și deschis-democratică, supunem atenției cititorilor o listă minimă de idei articulate sub semnul diversității căilor de atac ale problematicii educației pentru și prin creație. Forma sub care pătrundem în problematica de fond general a problemei creativității în instituțiile școlare și educaționale ale României de azi și de mâine este cea a interogațiilor generatoare de ipoteze provocatoare pentru mintea și acțiunea posibilă a celor ce gândesc binele tinerei generații, a adulților de mâine.

Materializările contributive se adresează și celor care cer o minimă validitate publică. O parte dintre ele le prezentăm mai jos, găsindu-și locul în această publicație, pe care o prețuim aparte, recomandând-o în continuare cu convingere drept reper și tribună a excelenței unora dintre opiniilor educaționale cu privire la valorile și valoarea actorilor din lumea școlii noastre. Reiterăm ideea că nu vom da răspuns la toate interogațiile pe care le lansăm mai jos, exprimând însă speranța că ne dorim să declanșăm un dialog fertil practicilor de azi și de mâine, cu bună-credință în spațiul creativității școlare:

  • Dacă și în ce măsură personalul didactic și de formare din școli își centrează misiunile și eforturile teoretico-metodologice pe stimularea conduitelor creative proprii și ale elevilor, asociate cu cele destinate realizării paradigmei calității.
  • În ce măsură acestea se reflectă în rezultatele meritorii ale elevilor și cadrelor didactice, cu statut de performanțe, valorificatoare ale potențialului creativ pentru diferite arii de interes profesional și social; cumulativ, adăugăm celor de mai sus și armonizarea cu prezența strategiilor creative transversale, puternic formativ deschise.

  • Dacă și în ce măsură reperele de analiză la nivel de sistem educațional și de subsisteme componente (macro-, mezo- și micro-), corelate diverselor contexte și medii educaționale, sunt interdependente și asigură calitatea trecerii de la un nivel la altul al școlarității, relevanța criteriilor și condițiilor de pregătire și de evaluare adecvate manifestării proceselor de integrare, inclusiv ale potențialului stimulativ creativ progresiv al noilor colective de elevi, fără a lua în considerare apariția de noi interese sau noi recentrări ale motivațiilor creative.
  • Dacă și în ce măsură valorile pedagogiei, ca știință comportamentală, se bazează pe interactivitate și comunicare empatică, pe evidențe de progres creativ, pe solicitări și valențe frecvent definibile. Între factorii inventariabili putem menționa:
  • multiple tipuri de inteligențe umane, cu valori potențial corelativ creative (vezi modelul lui H. Gardner, îmbogățit, E.P. Torrance, A. Moles , J.P. Guiford, Barron, Wallas ș.a.);
  • seturi de interese, motivații și standarde ale profesionalizării prin educație și prin respectarea unor înalte valori deontologice;
  • proiecte culturale personale adecvate vârstei și timpului existențial normal;
  • oferte financiare rezonabile ale instituțiilor de stat sau private, ale familiilor cu venituri disponibile pentru astfel de investiții, sau chiar ale unor comunități locale (cum se practica în România anilor de început ai secolului XIX, decadele, 2, 3, 4 pentru continuarea studiilor în străinătate, ținta fiind și copiii săraci, cu motivație și potențial mental înalt și competitiv).
  • Dacă și în ce măsură principalii actori ai educației instituționalizate se găsesc într-o bună stare de sănătate – mentală, emoțională, spirituală și fizică deopotrivă –, fără dizabilități semnificative, determinate prin cercetări empirice și instrumente relevante, precum și prin rezultate/valori adăugate, exprimate prin indici de satisfacție și alte valori integrate, urmare a aplicațiilor pe eșantioane reprezentative.
  • În ce măsură registrul practicilor formativ creative conduc la un mai mare acces funcțional, la prelucrări, stocări și interpretări utile asigurării de bună calitate a resurselor umane, calificate, precum și stării de bine a tuturor actorilor sociali.

Articol de Ioan NEACȘU, profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în numarul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.