Educație prin teatru în Ferentari

În Ferentari, 30 de copii beneficiază de educație cu mijloacele teatrului. Cartierul nu mai are nevoie de prezentare. Problemele sociale sunt grele. Intervenția pentru susținere, pentru ceva remediere prin educație e stringentă. O tentativă face Asociația Zi de Bine, prin proiectul Studiourile Ferentari. Este încă un episod din programul de-acum bine cunoscut al cauzelor umanitare cu tentă intens educațională susținute lunar, cu sprijinul unor oameni care „își donează” ziua de naștere drept contribuție la susținerea cauzei lunii aniversare. Pentru cauza lunii martie, a educației prin teatru dedicate copiilor din Ferentari, primul susținător în acest fel este ambasadorul Statului Israel la București, David Saranga. Proiectul necesită 35.000 de euro, pentru renovarea și dotarea studioului și acoperirea costurilor necesare funcționării acestuia până la finalul anului. Susținători ca partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine sunt Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.
Lucrul efectiv cu copiii îl asigură trupa de teatru Playhood, coordonată de actorul Ionuț Oprea, formată în urmă cu șapte ani la Școala Gimnazială Nr. 136: „Playhood a început cu o misiune simplă, de a folosi artele vizuale și ale spectacolului pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilități de bază ca cititul, scrisul și gândirea critică. De-a lungul timpului, mai mulți copii care s-au antrenat alături de Ionuț Oprea au participat la festivalurile de profil din țară și din afara granițelor, dând replica unor artiști precum Ada Solomon, Radu Jude și mulți alții. Anul trecut, în plină pandemie, Ionuț Oprea și Mădălina Dorobanțu au înființat Asociația Ferentari, din nevoia de a ține pasul cu succesul și dezvoltarea proiectului Playhood”.
Actorul Ionuț Oprea, cofondator al Asociației Ferentari, spune: „După o lungă călătorie de 7 ani, iată că proiectul mult visat începe să se contureze. În decursul acestei perioade am învățat adevărate lecții de viață și totodată, am văzut cu ochii noștri schimbarea pe care a adus-o Playhood pentru copii din cartierul Ferentari. Este o imensă bucurie pentru mine să văd cum munca lor este apreciată și recunoscută de artiști de top și de mass media și că unii dintre copii chiar au început să primească roluri plătite în diferite producții. Cu alte cuvinte, abia aștept să țin prima oră de curs direct din Studiourile Ferentari”.
Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine: „Fiecare clipă pe care acești copii o petrec în studio, la repetiții și filmări, e o clipă mai mult petrecută departe de stradă și pericolele ei. Fiecare clipă în care se joacă și învață într-un mediu prietenos și încurajator înseamnă o șansă în plus de a ține capul sus și de a face un pas spre o viață mai bună. Noi ne-am propus să fim alături de ei acum, la începuturi, și, de ce nu, să-i aplaudăm într-o zi, când vor urca pe scenele festivalurilor de teatru la care merită să ajungă”.
Alte metode prin care se poate susține suplimentar cauza asociației:
https://www.zidebine.ro/doneaza.
Asociația Zi de Bine reamintește că scopul ei „este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local. Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor. Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro”.
Tribuna Învățământului