Educație prin cultură adevărată: filmul Festivalului George Enescu 2019, lansat în România

Foto: still din filmul Lumea în armonie

Filmul documentar al Festivalului Internațional George Enescu ediția 2019 –   Lumea în armonie, realizat de Paradigma Film – a fost lansat în România pe site-ul oficial și pe contul de Youtube ale festivalului, după premiera internațională din 19 octombrie 2020, la Medici TV, cel mai important canal de muzică clasică din lume.

Filmul poate fi urmărit gratuit, cu subtitrare în limba română sau engleză, pe www.festivalenescu.ro, sau accesând link-urile https://youtu.be/tGFX50MOtRU (RO) sau https://youtu.be/pevwyhk-oSw (EN).

Filmul oferă întâlnirea unor mari artiști, precum Joyce DiDonato, Mitsuko Uchida, Evgeny Kissin, Vladimir Jurowski, Vasily Petrenko, Fabio Luisi, Elisabeth Leonskaja, Yuja Wang.

Directorul festivalului, dirijorul Vladimir Jurowski, subliniază: „Umanismul lui Enescu și atitudinea sa umanitară, nu doar ca muzician, ci și ca om, ca cetățean al lumii – cetățean al țării sale și totodată cetățean al lumii – ne ajută astăzi să găsim speranță în această lume austeră și întunecată în care trăim”.

Filmul Lumea în armonie poate constitui un reper educațional tocmai în asimilarea unor valori pentru tineri căutate altfel în felurite producții, cărora le sunt dezbătute cu asiduitate cuvintele (unii cred că se zice „limbajul”), mesajul etc., când colo ele fiind needucative din cauză că sunt slabe în sine.

Distribuie acest articol!