Educație prin artă autentică
Răspândim în stânga și-n dreapta (mai ales în „rapoarte“, „evaluări“ și „situații“) cuvinte mari, de felul „artă autentică“, „eveniment“, „creator“, fără ca vorbele să-și aibă întotdeauna suport în ceea ce rezultă de fapt. Cu atât mai mare este satisfacția în prezența unor realizări care justifică pe deplin caracterizări și obiective nu doar declarate, ci susținute ca atare. Este cazul Festivalului-concurs „Măiastra“, organizat de sindicatele din București afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) – cu aportul decisiv al Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 București (SIIPS4) – și de Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret Proedus al Primăriei Municipiului București. Festivalul-concurs găzduit de Palatul Național al Copiilor este înscris în parteneriatul civic pentru educație Civitas și a acumulat o bază solidă pentru continuitate. De altfel, președintele FSLI, prof. Simion Hancescu, a și lansat invitația pentru organizarea ediției viitoare în sala impunătoare de la sediul federației. Totodată, el a apreciat necesitatea unor asemenea evenimente, pentru că „avem în România copii foarte talentați, cărora însă li se oferă puține momente pentru a-și exprima aptitudinile. Astfel de acțiuni se dovedesc foarte utile, într-o lume și într-un timp acaparate de internet, de avalanșa informațiilor de tot felul, de mulțimea temelor pentru acasă“.
Pe categorii, după talent și preferințe, concurenții s-au exprimat prin arta ceramicii, confecționarea de mărgele și alte podoabe, prin interpretare de muzică populară, muzică instrumentală și muzică de ultimă oră, dans popular, dans modern și dans sportiv. În total, au evoluat pe scene și au lucrat în ateliere 875 de copii, din 29 de unități de învățământ, îndrumați și susținuți de 200 de profesori și părinți, precum și de mulți voluntari.
Cu premiul I au fost distinși creatorii de podoabe Ana Drăgan (Școala Gimnazială Nr. 150, categoria 7–10 ani) și Claudiu Mihăescu (Școala Gimnazială Nr. 194, 10–16 ani), micii artiști în ceramică de la Școala Gimnazială Nr. 150 cu Povestea Scufiței Roșii (7–10 ani) și de la Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații (10–16 ani), cu o sugestie despre Casa Bunicii, interpreta de muzică populară Nathaly Simion (Școala Gimnazială Emil Racoviță), orchestra de muzică populară a Clubului Copiilor Sector 3, cuplurile de dans sportiv Roland Buciumăneanu-Bianca Moldoveanu (Școala Gimnazială Nr. 194, 6–11 ani), Eduard Pâslaru-Maria Mihalache (Școala Gimnazială Emil Racoviță, 12–15 ani) și Alexandru Dicilea-Cezara Banu (Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, 16–18 ani), ansamblul de dansuri populare „Românașul“ (Palatul Național al Copiilor), trupa de dans modern „Gym Dance“ (Clubul Copiilor Sector 1), „Gemenele blonde“ Ana și Maria Hențea (Școala Gimnazială Nr. 81), dansul spaniol, solo contorsionism, dansul țigănesc, gimnastica solo, dansul modern, „Pirații“, alt dans țigănesc (toate de la Clubul Copiilor Sector 4), „Pole Dance“ (Școala Gimnazială Nr. 165) și „Pro Victory“ (Colegiul Național Octav Onicescu), interpretele de muzică ușoară Andreea Marin (Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu), Iulia Condilă (Clubul Copiilor Sector 5), Ema Titirigi, Delia Malinici, duetul Pasăre-Malinici, Cristiana Ion, Ioana Cosma (toate de la Școala Gimnazială Nr. 194), interpreții de muzică ușoară Cristian Nicolae Șoana (Clubul Copiilor Sector 5), Nicol Rădulescu (Colegiul Național Emil Racoviță), Georgiana Ramona Vintilă (Colegiul Național Mihai Eminescu), Julia Voinea (Palatul Național al Copiilor).
Dincolo de palmares, marele câștig l-a reprezentat posibilitatea oferită copiilor și profesorilor de a primi îndrumări de la profesioniști cum sunt prof. univ. dr. etnolog Doina Ișfănoni, Mirela Daday – profesor de muzică bine-cunoscut pentru performanțele elevilor săi –, Valentin Butanche – profesor și antrenor de dans sportiv –, Stelian Coman – dirijorul orchestrei de muzică populară a Palatului Național al Copiilor –, Nicolae Zarioiu – profesor de muzică și îndrumător de talente la aceeași instituție –, Mariana Stănescu – creator popular din Țara Crișurilor –, Ana Maria Rai – artist popular din Banat –, Jorj Dimitriu – meșter popular în arta ceramicii și a lemnului.
Coordonator al evenimentului a fost prof. Cornelia Popa Stavri, vicepreședinte al FSLI. Echipa de implementare a fost alcătuită din profesorii Vasile Trifu – președintele SIIP Sector 4 –, Eleonora Dumitru – președintele Sindicatului Educatorilor Sector 2 (coordonatorul secțiunii de dans) –, Nicoleta Popa – președinte al Sindicatului Sector 3 (coordonatorul selecției participanților) –, Eugenia Sandu – președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Sector 3 (coordonator al secțiunii de modelaj în lut) –, Violeta Ionescu – președintele Sindicatului Sector 5 (coordonatorul secțiunii de muzică) –, Castanela Marcela Popescu – președintele Sindicatului Sector 6 (coordonatorul secțiunii de podoabe din mărgele).
În ansamblu, a apreciat prof. dr. Nicoleta Mihaela Neagu, inspector general la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, s-a dovedit că, „printr-un asemenea eveniment, valoarea este cu noi, se exprimă prin noi și prin copiii noștri“. La rândul său, prof. Mariana Manea, de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a apreciat munca deosebită a elevilor și a cadrelor didactice, într-o acțiune marcată de creativitate. Deschiderea fără restricții către toți copiii a fost apreciată de Angela Ioan, președinta Asociației București pentru Copii Dislexici. În mod specific, a apreciat prof. Gabriela Postescu, inspector de management în sectorul 4, „un festival-concurs de acest fel înseamnă o lecție foarte bună și pentru școala părinților, un exemplu extraordinar“. (F.A.)
Tribuna Învățământului