Educație pentru responsabilitate față de mediul înconjurător

O campanie educativă cu privire la economia circulară, în sensul conștientizării asupra rolului fiecăruia în protejarea mediului înconjurător vizează schimbarea perspectivei asupra ambalajelor de plastic. Se numește „Între 1 și 2 sunteți voi” și este organizată de agenția de marketing digital Ideologiq pentru brandul Alpla, producătorul austriac de ambalaje din plastic numărul 1 în lume.

Inițiatorii semnalează că „educaţia despre mediu poate reprezenta primul pas către îmbunătăţirea calității vieţii și totodată, poate ajuta cetățenii să afle lucruri importante și să îmbrățișeze valorile necesare pentru a acționa responsabil, cu considerație pentru mediu și pentru generațiile viitoare”.

Campania își propune „să demonteze mitul conform căruia plasticul este un material dăunător mediului înconjurător. Scopul campaniei este de a încuraja comunitățile să privească plasticul ca pe o resursă valoroasă. Datorită potențialului său de reciclare și a ușurinței în prelucrare, plasticul poate fi un aliat în lupta împotriva poluării, menajând astfel resursele naturale ale planetei, din ce în ce mai limitate, întărind conceptul de sustenabilitate. În contextul în care fiecare persoană are un rol important în protejarea naturii prin adoptarea de obiceiuri de consum sănătoase, bazate pe cunoaștere, fiecare poate contribui la bunăstarea mediului. Noua campanie pune la dispoziția publicului informații utile cu privire la modalitățile prin care se poate implica. Astfel, membrii comunităților află cum pot recicla și reutiliza materialele aflate în uz, pentru a limita exploatarea resurselor naturale și efectele negative ale poluării”.

Adrian Ichim, fondator și partener Ideologiq, subliniază: „Aceasta este o campanie dedicată fiecăruia dintre noi. Responsabilitatea față de mediul înconjurător ar trebui să reprezinte o prioritate care să ne motiveze să mai facem un pas către un spațiu mai îngrijit și protejat. Ne dorim ca această campanie de conștientizare să aducă îmbunătățiri concrete în procesul de reciclare și gestionare a deșeurilor. Cred cu tărie că micile schimbări ale stilului de viață, educația și eforturile depuse în acest sens, pot face o mare diferență”.

Cristina Bogdan, Sustainability Manager Romania, Hungary, Balkan-Adria ALPLA: „În calitate de companie globală producătoare de ambalaje realizate din plastic, ne-am propus să punem la dispoziția cetățenilor cât mai multe informații cu privire la deșeurile din plastic, discutând deschis despre amprenta lor asupra mediului. Prin această campanie, demarată alături de echipa Ideologiq, ne dorim să schimbăm percepția asupra PET-ului și să ne oferim bucuria de a ne implica activ în procesul de reciclare și protejare a naturii”.

În cadrul campaniei de promovare, echipa Ideologiq a construit un website dedicat care facilitează accesul oamenilor la informații esențiale privind poluarea și importanța reciclării, coagulând marile adevăruri într-o rubrică specială intitulată mituri versus realitate – https://plasticcall.ro/. Totodată, campania este amplificată prin pagini dedicate pe platformele Social Media precum Facebook, LinkedIn și Instagram, prin care se dorește apropierea de categoriile de audiență tinere, active, cu un spirit civic viu, care au puterea și dorința de a juca un rol important în propagarea mesajului.

Distribuie acest articol!