La fiecare început de ciclu școlar și, frecvent, la ieșirea din școală și la intrarea „în viața reală“ (expresie a recunoașterii că școala nu prea are legătură cu realitatea), responsabilitatea ­pentru cine vine și cum vine din ciclul anterior sau din școala odată absolvită e rostogolită-n jos pe scara educației și învățăturii, cu nemulțumiri și cu acuzații tar­dive, de la „în clasele primare se-nvață asta“, trecând prin „cine ți-a fost profesor în gimnaziu?!“ și ajungând la veșnica nemulțumire a angajatorilor față de pregă­tirea cu care vin absolvenții din facultate. Individual, pregătirea pentru pasul următor se reduce mai ales la grija de a lua examenul care vine. La nivelul sistemului educațional, pasul următor îl reprezintă integrarea profesională. Școala românească s-ar zice că e o imensă școală profesională.

Comunicarea devine tot mai încuiată

Din doi în doi ani, în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, elevii susțin câte o testare de 30-40 de minute, numită pompos „evaluare națională“, la aceleași două eterne discipline de examen date la noi dintotdeauna, numite școlărește „română“ și „matematică“ (unde e cazul, și „limba maternă“). O probă este „limba română“ (de literatură nu se pomenește), care de­vine la clasa a VI-a „limbă și comunicare“ (dispare și referirea la limba română, după ce referirea la literatură nu a existat de la început, adică referirea la literatura română și nu numai dispare tocmai când lecturile elevilor încep să prindă ceva substanță). Cealaltă probă este „matematică“, înghesuită la clasa a VI-a ca să încapă pe durata ei și ceva de științe ale naturii, încât proba să fie de „matematică și științe ale naturii“. Elevii aparținând minorităților etnice susțin și o probă de „limba maternă“ (cu aceeași observație că nu e nici vorbă ca elevului să i se ceară în șase ani de școală considerată de cultură generală să aibă vreun habar de li­teratura etniei din care face parte și la a cărei perpetuare și exprimare specifică este de presupus că se pregătește prin școală să contribuie și el când va fi mare).

Seria aceasta de evaluări din doi în doi ani conține și un element remarcabil, prin aceea că este unicat în toată școala noastră, de la clasa pregătitoare la terminarea liceului: o probă orală. Evaluarea din clasa a II-a conține singurul moment când un elev trebuie să deschidă gura la un examen în toți anii lui de școală. De la un ciclu la altul de învățământ, de la Doamna-nvățătoare la profesorii de gimnaziu, apoi la liceu și de la liceu la faculta­te, profesorii se confruntă cu deficiențele frecvente ale tinerilor pe care-i preiau în a lega niște fraze, în a-și susține ideile pe care unii chiar le dețin. Inexistența unor examinări orale sistematice în timpul școlii, cu excepția firavă din clasa a II-a, are contribuția ei la felul în care se vorbește în momente cotidiene, ca și în contexte oficiale, oficioase, simandicoase etc.

Frica de incorectitudini posibile (poate și greu de contestat) la probe orale de examen a dus, până la urmă, la anularea de tot a examenelor orale pe par­cursul școlii. Măsurile de renunțare la examene orale au fost pornite la mijlocul anilor ’70. De atunci, nu a fost căutată vreo formă de contracarare a neregulilor, de obiectivare a examinării. În perspec­tiva apropiată, aplicarea examinării standardizate urmează să consfințească dispariția oricărei comunicări nemijlocite între examinat și examinator. Cu o comunicare încuiată, formarea din timp și, în continuare, cunoașterea celor care urcă treptele școlii devine tot mai grea.

Creativitatea, imposibilă fără informație

La nivelul scăzut de pregătire a celor care se prezintă în ascensiune temporală pe scara ciclurilor de învățământ contribuie în mare măsură și supralicitarea a ceea ce a indus impresia că reprezintă ie­șirea dintr-un sistem considerat ca ră­­mas în urmă și devenit necorespunzător. De fapt, spre un astfel de nivel a condus tocmai supralicitarea debarasării de in­­for­mații transmise și acumulate, de nor­me și de limite, concomitent cu absolutizarea a ceea ce în general s-a impus cu numele de creativitate, precum și cu ab­solutizarea relativizării acceptate cu larghețe.

S-a creat o falsă opoziție între informații și creativitate. Lipsa de răspuns, neputința alegerii (necum a deciziei), ezitarea în legarea mai multor pași au fost puse pe seama greutăților create cică prin atârnarea prea multor informații, ceea ce se consideră că blochează creativitatea. De fapt, în acest fel s-a ajuns (și se lucrează mai de parte cu asiduitate) la crearea individului pornit să creeze fără a avea din ce s-o facă.

Vina pentru pregătirea precară a elevilor care ies din câte un ciclu de școlaritate și invocare în stânga și-n dreapta a analfabetismului funcțional (inclusiv, uneori, când „cine zice, ăla e“) sunt puse într-un fel devenit tradițional pe manuale și pe programele școlare. Rămâne ig­­norat faptul că manualul este doar in­­strumentul, iar programa nu are cum să fie altceva decât îi spune numele. Folosirea în unele locuri a unor termeni complicați fără rost a generat impresia abundenței de informații și a dus, într-adevăr, la vârârea-n cap a unor cunoștințe nu atât inutile, cât lipsite de sistematizare, de adaptare la nivelul celor cărora le sunt adresate.

„Reindustrializarea“ școlii se întoarce

Ca soluție de ieșire dintr-un parcurs împiedicat al celor care trec prin școala românească de azi este invocată cu asiduitate justa orientare profesională. S-ar zice că scopul școlii noastre nu trebuie să fie altul decât pregătirea ca forță de mun­că. Deficitului incontestabil de oameni care să lucreze susținut și, mai ales, calificat în diverse domenii îi este găsit drept formă de contracarare întinderea tot mai mult a învățământului profesional sub felurite accepții. În acest fel, nu mai de­parte decât prin reglementări actuale sau în curs de perfectare, ajung să se contopească până la confuzie școala profesională și liceul al cărui rost nu e doar profesionalizarea, ajungându-se la construcția numită cu sau fără acoperire „liceu profesional“. Pe aceeași linie, o formă apreciabilă de școlarizare, învățământul profesional dual, este extinsă la nivel de în­vățământ superior, făcând pierdută în uitare și în timp utilitatea originară a în­vățământului de acest tip, care nu viza mai mult decât calificarea prin școală profesională.

Despre o așa-zisă orientare profesională se vorbește că ar fi necesară încă de prin clasa a V-a, cu concentrarea interesului începând de la acel nivel către disciplinele de învățământ considerate cu adevărat folositoare viitoarei calificări profesionale. Păcatul găsit numărului poate într-adevăr prea mare de discipline din planurile de învățământ pe care elevii le au de învățat este acela că nu contribuie la parcursul lor profesional, ca și cum elevii nu merg la școală, nu învață carte și nu sunt educați decât pentru a deveni forță de muncă.

Tocmai bine, cu o astfel de orientare a ceea ce presupune școală, învățătură și educație, nu s-ar întâmpla altceva decât că s-ar închista cultivarea talentelor personale, insistența în direcții de interes, dezvoltarea unor pasiuni și, până la urmă, afirmarea, toate subordonate unei veritabile profesionalizării dorite a fi cât mai timpurie.

Cine și cum iese din școală

Preocuparea pentru nivelul de cunoștințe și pentru disponibilitățile de ansamblu ale tinerilor care ies din școală are forme multiple de concretizare la nivelul angajatorilor. Conlucrarea cu învățământul superior începe din timp, inclusiv pentru preîntâmpinarea unor nepotriviri, lipsuri, scăderi rămase în urma trecerii prin școală. De exemplu, studenților care vor să urmeze o carieră în do­meniul economic, privind contabilitatea, salarizarea etc., le este adresat un program numit „YoDA powered by Accace“, dezvoltat de specialiști ai companiei Accace România, având ca obiect de activitate consultanță în afaceri și externalizare de servicii din Europa Centrală și de Est. Programul beneficiază de suportul studenților din Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG) și din Asociația Studenților Economiști din România (ASER). În esență, este un curs practic intensiv, structurat în șase workshop-uri aplicate, cu un total de 15 ore, ținute de specialiști ai companiei Accace România.

Perspectiva celor care-i preiau pe tineri la ieșirea din școală este exprimată de Laura Ștefan, Managing Director Accace România: „Nevoile de pe piața muncii sunt în continuă schimbare, aș­teptările companiilor s-au schimbat, rolul specialiștilor în resurse umane, al contabililor sau al experților în salarizare este în continuă transformare, pentru a acomoda noua realitate. Drumul de la teorie la practică a fost întotdeauna diferit, însă astăzi, mai mult ca oricând, studenții, viitorii specialiști cu care vom lu­­cra cu toții mâine, au nevoie de o abordare concretă, aplicată, a provocărilor meseriei pentru care se pregătesc. Iată de ce am decis să construim acest program, în care ne propunem să accelerăm trecerea de la cunoștințele dobândite teoretic în facultăți, la aplicarea lor în job-ul de zi cu zi“.

În mod asemănător, orientarea susținută prin pregătire dată de școală și acumulată de studenți, de data aceasta, în profil tehnic, este reflectată în programul „Seeds for the Future“, dezvoltat de compania Huawei, prin cursuri de abilități în specialitate, îmbinate cu forme de pregătire interculturală. Programul se derulează anual la Universitatea Politehnica din București, inclusiv cu participarea unor studenți din Republica Moldova. Ediția din acest an a fost cea mai populată, cu 35 de cursanți.

Cum sunt pregătiți și văzuți absolvenții de către cei care-i preiau formați, educați? Răspunde Jensen Li, CEO al companiei Huawei Romania: „În fiecare an, Huawei reunește în acest program studenți de la universități de top, nu doar din România, ci și la nivel global, oferindu-le o experiență uimitoare, care le poate schimba viața. Scopul nostru este să dăm șansa tinerilor să exploreze tehnologia Huawei de ultimă oră și să-și îmbogățească orizontul cultural. Avem încredere că studenții noștri își vor valorifica la ma­­ximum potențialul în anii care urmează și vor contribui din plin la dezvoltarea lumii digitale a viitorului“.

Ce spune un student despre perspectiva propriului parcurs? Mihnea Popescu, câștigător al premiului Best Seed of the Year Award în competiția inclusă în proiectul educativ-formativ: „Când m-am înscris în cadrul acestui program, mi-am dorit să fac parte dintr-un grup de tineri viitori lideri. În cadrul cursurilor, interacțiunea cu profesorii a fost unică, am putut să iau contact cu o mulțime de personalități importante care fac lucruri ce contează pentru România și pentru lumea în care trăim. Experiența mea în cadrul programului Seeds for the Future a fost un mix între cultură și competențe atât tehnice, cât și non-tehnice. La finalul acestui program, pot spune că am acumulat cunoștințe extraordinar de bogate și că plec cu o viziune către viitor mult mai amplă decât înainte“.

„Profesiile viitorului“ au și început să sosească

S-ar zice că a devenit modă referirea la profesiile viitorului care „nici nu s-au inventat încă“. Ponderea în care ele nu sunt, deocamdată, cunoscute se zice că a ajuns la 60%, anunțurile (de fapt, simple estimări, adică dat cu părerea) având aspectul unor amenințări de felul „uite ce v-așteaptă“. Pregătirea sau nepregătirea asigurată de școală revine astfel în ­prim-plan.

Mai puțin e băgată în seamă sosirea, deja, a unor solicitări profesionale din acelea care tot sunt invocate. Domenii cum este ingineria și arhitectura soft­ware, cu sectoarele ei cloud, automatizare, DevOps, telecom, RPA, AI/ML, caută de pe acum specialiști. În pas cu vremurile, angajamentul deschis este global, cu exercitare inclusiv din România. Compania R Systems, lider global în servicii de tehnologie și transformare digitală, a pornit să angajeze peste 50 de specialiști IT în România, până la finalul acestui an; încă 50, socotind că în acest moment are peste 250 de specialiști în țara noastră. Este o dovadă că școala românească formează în măsură considerabilă oameni bine pregătiți, în pas cu evoluțiile lumii și educați pentru evoluție. Spune Raluca Rusu, CEO al companiei R Systems în Eu­­ropa: „În cadrul R Systems, munca la distanță era o realitate și înainte de pandemie, noi oferind deja angajaților noștri posibilitatea de a lucra remote. Astfel, acest stil de lucru nu a fost resimțit ca un factor perturbator, ci ne-a ajutat să devenim mai eficienți, menținând, în același timp, nivelul de calitate a serviciilor. În perioada următoare, pentru a susține creșterea constantă a business-ului, ne concentrăm pe extinderea echipei ­printr-un proces de recrutare derulat la nivel național, nu numai în orașele unde avem sedii fizice. Ne păstrăm flexibilitatea și ținem cont de preferințele colegilor noștri legat de lucrul remote, astfel că le oferim profesioniștilor IT din toată țara posibilitatea de a ni se alătura de la distanță și de a se bucura, totodată, de pa­­chete de beneficii atractive și o diversitate mare de proiecte și oportunități de dezvoltare“.

Articol integral publicat în numărul 35 al revistei Tribuna Învățământului