Elevilor de la liceele tehnologice și economice din Timișoara și București le-au fost adresate două evenimente educaționale JA Innovation Day™, derulate de organizația Junior Achievement România și compania Morningstar Sustainalytics în luna aprilie 2025.
Au participat 116 elevi din 8 licee (Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara – liceu gazdă, Colegiul Tehnic Henri Coandă Timișoara, Liceul Tehnologic Azur Timișoara, Liceul Tehnologic Ion I.C. Brătianu Timișoara, Școala Comercială Superioară Nicolae Kretzulescu București – liceu gazdă, Colegiul Economic A.D. Xenopol București, Colegiul Economic Costin C. Kirițescu București, Colegiul Economic Virgil Madgearu București), 29 de voluntari din cadrul companiei Morningstar Sustainalytics și 11 profesori coordonatori.
Organizatorii subliniază că a fost „un format participativ, concentrat pe încurajarea colaborării și a schimbului de idei dintre elevi și reprezentanți ai mediului de business.
Liceenii, organizați în echipe de lucru, au fost mentorați de profesioniști cu experiență pentru a dezvolta soluții la provocarea lansată în timpul evenimentului. Tema de lucru a fost aceea de a propune un proiect care să încurajeze adoptarea comportamentelor sănătoase din punct de vedere financiar în rândul tinerilor din liceul sau comunitatea vizată.
Timp de câteva ore, participanții și-au folosit gândirea critică și spiritul inovator, dezvoltând și prezentând 19 proiecte care susțin dezvoltarea unor obiceiuri financiare sănătoase în rândul tinerilor din comunitățile din care provin. Inițiativele propuse de elevi s-au bazat pe capacitarea tinerilor pentru a concepe și implementa inițiative cu impact și de a promova învățarea peer-to-peer.
Cele 19 proiecte au valorificat elementele tehnologice pentru a crea experiențe de învățare interactivă adaptate tinerilor din Generația Z, precum aplicații bazate pe gamificare ce ajută utilizatorii să își alcătuiască și monitorizeze un buget, precum și cele ce integrează conținuturi bite-sized despre educație financiară, quiz-uri și personalizarea experienței utilizatorului cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI). Mai mult, o parte dintre ideile propuse au combinat învățarea din cadrul orelor de curs cu învățarea non-formală, în cadrul workshop-urilor facilitate de traineri și persoane ce pot servi drept exemple pentru elevi”.
Activitățile fac parte din proiectul educațional My Financial Journey, pilotat în anul școlar 2024-2025, prin parteneriatul dintre Morningstar Sustainalytics și JA România. Inițiativa se adresează elevilor de liceu și urmărește familiarizarea acestora cu concepte și instrumente financiare utile pentru viața de zi cu zi a viitorilor adulți.
De asemenea, workshop-urile derulate la București și Timișoara sunt complementare inițiativei Morningstar Sustainalytics din cadrul Global Volunteering Week (7-11 aprilie 2025) și Zilei Naționale a Educației Financiare din România (11 aprilie)”.
Activități educaționale parcurse la clasă de elevi
Proiectul JA My Financial Journey include „activități educaționale parcurse la clasă de elevi, sub coordonarea profesorilor, pe baza kit-ului educațional din platforma JA Learn™; workshop-uri pe teme de educație financiară, facilitate de voluntarii Morningstar Sustainalytics; JA Innovation Day™, activitate în cadrul căreia elevii lucrează în echipe, folosindu-și creativitatea și gândirea critică pentru a găsi soluții la o problemă identificată în comunitatea din care provin; „burse private acordate elevilor din liceele tehnologice selectate dintre cele participante la proiect, pentru a-i susține în continuarea studiilor și integrarea principiilor educației financiare în obiceiurile de zi cu zi”.