Educație pentru elevi în domeniul creditelor

Învățarea bazată pe practică, pentru gestionarea corectă a resurselor și pentru accesarea eficientă a unui împrumut financiar reprezintă esența proiectului educațional Credite inteligente™, având ca beneficiari peste 1.500 de tineri din 110 licee din 49 de localități. Proiectul a fost implementat de organizația Junior Achievement România și de voluntari ai companiei Kruk România, componentă a Grupului Kruk, liderul pieței de management al creanțelor din zona Europei Centrale.

Curriculumul proiectului a fost dezvoltat de Junior Achievement România. Este disponibil sub forma unui workbook și în format online pe o platformă LMS și include 7 activități: Oportunitatea alegerii unui credit, Economisire-creditare, Valoarea actualizată a banilor, Identificarea soluției optime de finanțare, Calcularea graficului de rambursare pentru un credit, Efectul bulgărelui de zăpadă și Exerciții de evaluare.

Kruk România a asigurat susținerea financiară a proiectului educațional. Specialiștii companiei au realizat o serie de clipuri video informative, pe care elevii le-au accesat în cadrul modulului digital Credite inteligente™ de pe platforma LMS JA Inspire™. Elevii au aflat astfel „ce sunt cu adevărat creditele, importanța diferențierii nevoilor de dorințe la solicitarea unui credit și despre necesitatea planificării financiare încă de la primul salariu. De asemenea, elevii au beneficiat de consultanța voluntarilor în cadrul webinarelor interactive despre creditele inteligente. În acest fel, deși activitățile școlare s-au desfășurat și online, și în format hibrid, elevii au avut acces la resurse interactive pentru a înțelege mai bine cum să facă alegeri financiare responsabile”.

Experiențe de învățare blended learning

Inițiatorii proiectului educațional subliniază că elevii „au acces gratuit la un kit cu exerciții, studii de caz, resurse digitale adaptate învățării hibride, la module interactive pe platforma LMS JA Inspire™, dar și la o serie de experiențe susținute de voluntarii Kruk România. În acest fel, printr-o serie de experiențe de învățare blended learning, retenția pe termen lung a informațiilor și dezvoltarea de comportamente și atitudini responsabile este mai ridicată prin comparație cu un curs obișnuit. Prin activitățile propuse, elevii sunt provocați să discute în familie pentru a înțelege cum pot să aplice informațiile dobândite, dar și pentru a observa situații specifice unui comportament financiar responsabil”.

Distribuie acest articol!