Educație pentru copii prin sute de filme de animație

Educație printr-o diversitate de filme de animație pentru copii, dar și pentru publicul adult cinefil este ceea ce oferă pe tot parcursul verii Festivalul Internațional de Film de Animație – ABIFF, organizat de ABI Fundație, „organizaţie nonguvernamentală, non-profit, care iniţiază şi sprijină proiecte în domeniile cultural, social şi sportiv”. Lansarea are loc în perioada 9-11 iulie în București și în alte peste 30 orașe din țară, la Cinema City (Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Buzău, AFI Cotroceni București, City Park Constanța, Iulius Mall Cluj-Napoca, Deva, Galați, Iulius Mall Iași, Vivo Mall Pitești, Ploiești Shopping City, Piatra Neamț, Rm. Vâlcea, Suceava, Sun Plaza București, Târgu Mureș, Tg. Jiu, Drobeta Turnu Severin, Shopping City Timișoara), Happy Cinema (București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Sinaia, Pitești), Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București, cinematografele din Reșita, Caransebes, Petroșani și Brașov.

Valentin Urziceanu, președintele ABI Fundație, caracterizează evenimentul: ABIFF pornește de la nevoia de cunoaștere a artei filmului de animație, ca instrument de exprimare a diversității culturale, în primul rând europene, și își dorește să devină un veritabil caleidoscop, care integrează autorii români în spațiul creației internaționale și conectează publicul nostru la aceasta. Pe tot parcursul verii, în spații de proiecție din întreaga țară, cei mici au șansa să descopere vastitatea fascinantă a lumii desenului animat, iar cei mari să-și redescopere copilul din sine”.

Pe 10 iulie, la Cinema Muzeul Țăranului, este Noaptea Albă a Scurtmetrajelor de Animație. În premieră, în festival vor fi lansate două producții românești: lungmetrajul de animație Se poate și așa și scurtmetrajul de animație Darul Dragonului, realizate de ABI Fundație și finanțate de Centrul Național al Cinematografiei.

Întregul proiect este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.  Bugetul total al proiectului este de 943.800 lei (195.492,77 euro), iar valoarea finanțării nerambursabile este de 849.420 lei (175.943,49 euro).  Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni.

Lista integrală a orașelor și cinematografelor afiliate festivalului, precum și programul de difuzare a filmelor pot fi găsite pe websiteul festivalului: abiff.ro

Distribuie acest articol!