În şcoala noastră se face educaţie pentru: sănătate, alimentaţie sănătoasă, igienă orală, diversitate, toleranţă, curăţenie, nonviolenţă, cetăţenie, protecţia mediului, consum responsabil, siguranţă pe internet, circulaţie rutieră, cunoaşterea legilor, colectare selectivă a deşeurilor pentru reciclare, combaterea şi prevenirea consumului de droguri. Enumerarea poate continua. De asemenea, se face educaţie sexuală, financiară, ecologică, juridică, religioasă, incluzivă, civică, tehnologică, antreprenorială şi încă altele. Unele domenii vizate se suprapun între ele, înseamnă acelaşi lucru sau sunt restrângeri, particularizări din arii abordate şi în ansamblu. Toate revendică loc în planul de învăţământ. Evident, revendică promotorii lor, fremătători şi patetici asemenea poeţilor sugeraţi de Geo Dumitrescu ca dezbătând „Problema spinoasă a nopţilor“, găsite a fi „prea mici, prea puţine“. În spiritul poeziei, cerinţa ar fi ca planul de învăţământ să fie stropit „cu cerneală fierbinte“, precum „pomul nopţii“, „ca să crească-n el, mari, pline,/ orele,/ să se umfle-n el, grele, rotunde,/ ca nişte portocale negre, zemoase,/ cu miezul albastru, înstelat cu seminţe de aur“. Forfota şi insistenţa sunt justificate de apartenenţa „educaţiilor“ respective în diverse proiecte aducătoare de certificate şi adeverinţe de participare.
Abordată în acest fel, „educaţia pentru…“, adică educaţia ţintită, se găseşte aşezată foarte solid în şablonul şcolăresc: limbă de lemn specifică lecţiilor, stil didacticist-moralizator, manual care parafrazează dacă nu copiază pe sărite în general ghiduri de popularizare (cu obişnuita nepăsare că asta înseamnă plagiat), plus drept ilustraţii, un fel de caricaturi, făcute aşa cu încredinţarea că astfel cartea se arată „prietenoasă“ şi-i atrage pe elevi „să înveţe“ la „materia“ în cauză. În ansamblu, „educaţia pentru…“ are aspectul unor îndrumare uşurele despre „cum se face“. Teoria, explicaţia se dovedesc atotstăpânitoare, când la aceste „educaţii“ practica ar trebui să fie dominantă, dacă nu exclusivă.
Nicio „educaţie pentru…“ nu este normal să fie „disciplină“ distinctă în planul de învăţământ şi să ocupe loc în orar. Fiecare „educaţie pentru…“, în funcţie de ţinta ei, este de făcut în limitele de orar alocat şi de conţinut ale câte unei discipline, după specific. Educaţie sexuală, educaţie pentru ceea ce ţine de sănătate, alimentaţie, îngrijire etc. să se facă la disciplina de profil, adică la anatomie. Natura, plantele, animalele nu pot fi rupte de grija pentru ele, or aceasta înseamnă tratare la botanică, la zoologie. Se vorbeşte foarte mult că disciplinele din planul de învăţământ trebuie să formeze „consumatori de…“ literatură, „utilizatori de…“ tehnologie, fizică etc. Din câte se vede, nu se pune problema formării unor trăitori şi deţinători de informaţii după cum îi învaţă disciplinele ca atare.
O bună parte din „educaţia pentru…“ este, de fapt, educaţie civică, şi accea teoretizată. Or, „educaţia pentru…“ este de aşteptat să construiască şi atitudini, reacţii în situaţii, contexte, cazuri, stări omeneşti încadrate în orizontul domeniului la care se referă. Pentru aceasta, diverse împrejurări, locuri, programe din jur pot servi foarte bine drept contribuţii la „educaţiile“ pe care ghidurile şi orele alocate nu le pot cuprinde altfel decât static, descriptiv. De exemplu, educaţia pentru sănătate nu poate nici pe departe să se rezume la reproducerea unor inventare, să zicem, de tipuri de plăgi, cel mult pentru recunoaştere şi la descrierea unei truse de prim-ajutor. O bună lecţie în completare poate fi cunoaşterea unui program de felul celui care-şi propune „să se creeze un lanţ uman care să facă cunoscută nevoia de donare“, programul „Banca de sânge“, iniţiat de Banca Transilvania şi de organizaţia neguvernamentală Asociaţia Societatea de Salvare Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi cu centrele de transfuzie sanguină județene. Înţelegerea mecanismului şi acţiunea în consecinţă s-ar potrivi perfect în educaţia pentru sănătate: cine se oferă să doneze să se înscrie pe o platformă (www.banca-de-sange.ro) şi să aducă încă trei donatori care să se înscrie cu ID-ul celui care i-a adus – lecţie în toată regula de voluntariat. Din altă arie de conţinut, poate însemna educaţie pentru alimentaţie, consum etc. înţelegerea a ceea ce susţine Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) şi care constă în reacţie faţă de produse contrafăcute. Contrabanda și contrafacerile amenință sănătatea populației şi economia, semnalează această organizaţie prin analizele ei. Cunoaşterea, dialogul în acest sens şi-ar găsi loc ideal la educaţia pentru sănătate, la educaţia economică etc.
Şi mai simplu, în larga „educaţie pentru…“ bine ar fi să intre „învăţarea“ unor gesturi de toate zilele: cine întinde primul mâna, cine pe cine întreabă ce mai face când se întâlnesc un elev şi un profesor, pe ce parte a sensului de mers se circulă pe o scară rulantă, cum se oferă o floare. Cu zeci de ani în urmă, o doamnă profesoară îi învăţa pe elevii ei aşa ceva de când prelua o nouă clasă a V-a la dirigenţie; nu avea nicio reţinere în a face educaţie pentru aşa ceva acolo unde programe şi dispoziţii prevedeau „cunoştinţe social politice“, „informare politică“, „învăţământ politico-ideologic“. Astăzi, în şcoala noastră se face multă educaţie pentru abstracţiuni şi puţină educaţie pentru viaţă.
Florin ANTONESCU