Campania educativă de informare a tinerilor, părinților și profesorilor „Alcoolul nu te face mare”, desfășurată până în prezent în școli, prin dialog cu adolescenți, consiliere de grup cu psihologii Cristian Andrei și Silviu Ioniță, filme educative, ghid pentru părinți și formare pentru profesorilor prin conceperea unor planuri de lecție dedicate, se lansează acum și pe stadioane, la meciurile echipei naționale de fotbal și la meciurile U21. Organizatori sunt Federația Română de Fotbal și Poliția Română, în parteneriat cu Asociația Berarii României. Primul meci la care sunt comunicate mesajele campaniei este România – Slovenia, 17 noiembrie, Cluj Arena.
Scopul campaniei este „să prevină și să descurajeze consumul de alcool în rândul minorilor, care poate avea efecte negative atât la nivel psiho-emoțional, cât și la nivel fizic”.
Inițiatorii subliniază că „videoclipul piesei „Ia stai cu tata” de Satra D.A.D.Z mizează pe tații care fac trap cringe pentru ca minorii să nu bea alcool. Acesta va fi proiectat pe tabelele de marcaj și video proiectoarele stadioanelor de fotbal înaintea meciurilor și în pauze.
De asemenea, Poliția Română va desfășura activități preventive despre efectele negative ale consumului de alcool pentru adolescenți pe stadioane, în zona dedicată familiilor, va distribui ghiduri Alcoolul nu te face mare și va oferi premii minorilor spectatori la meciuri”.
Activitățile de relaționare la școală și în afara ei, esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a adolescenților
Federația Română de Fotbal semnalează că „aproximativ 10% din publicul prezent la meciurile echipei naționale de fotbal sunt minori. Aproximativ 86% dintre băieți și 79% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică. Ponderea celor care au consumat alcool până la vârsta de 13 ani este mult mai mare în rândul băieților (45%) decât în rândul fetelor (27%), arată studiul ESPAD derulat în anul 2019 în 35 de țări, între care 25 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. 52% dintre elevi au consumat alcool în ultimele 30 de zile înaintea realizării studiului și 10% au admis că s-au îmbătat cel puțin o dată în această perioadă, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul băieților (13%) decât în rândul fetelor (7,3%). Elevii români au o frecvență ușor mai redusă a consumului de alcool în ultimele 30 de zile față de media europeană: 5,4 ocazii de consum față de 5,6 media la nivel european. În acest context, realizarea unor campanii de informare și conștientizare cu privire la consecințele consumului de alcool în rândul tinerilor devine cu atât mai importantă”.
Florin Șari, manager de sustenabilitate al FRF: „Prin adoptarea Strategiei de Sustenabilitate 2022-2030, unul dintre angajamentele luate de Federația Română de Fotbal se referă la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a practicanților fotbalului și nu numai. Inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare este una dintre campaniile importante pe această temă. FRF aspiră să devină astfel un vehicul de promovare a unui stil de viață sănătos pentru toate categoriile de vârstă.”
Comisar-șef de poliție Sorin Stănică, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității: „Informarea și conștientizarea copiilor cu privire la cele mai bune măsuri pe care le pot adopta pentru evitarea unor situații de risc și implicarea lor în activități cu caracter educativ constituie repere permanente ale activității de prevenire dezvoltate de Poliția Română. Consumul de alcool este una dintre principalele condiții favorizante atât în cazurile de delincvență, cât și de victimizare a minorilor. Prin acest parteneriat, readucem în atenție importanța conștientizării pericolelor care se pot manifesta pe fondul consumului de alcool la vârste fragede.”
Julia Leferman, director general al Asociației Berarii României: „Prin inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare ne propunem să contribuim la o schimbare reală de comportament, care să ducă la reducerea consumului de alcool în rândul tinerilor. Ca umare, încercăm să oferim cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber acestora, astfel încât să stea departe de tentațiile nesănătoase. Demersul de conștientizare este dezvoltat ca un program susținut, care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul minorilor și susține prevenția prin: implicarea în activități sportive, timpul petrecut cu părinții, activitățile de relaționare la școală și în afara ei, muzica, inclusiv ședințele de psihoterapie sau de consiliere psihologică sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a adolescenților.”