Florin ANTONESCU jurnalist
Citești și nu-ți vine să crezi: e nevoie ca ministrul Educației să le atragă atenția celor din școli să aerisească bine după dezinsecție și abia după aia să intre în clase?! Că asta înseamnă mesajul că „este imperios necesar să nu mai înceapă cursurile imediat după realizarea acțiunilor de dezinfecție și dezinsecție din unitățile de învățământ“. Din câte se vede, e nevoie. Semnalarea ministrului este de apreciat, poate fi socotită chiar salutară.
Într-un sistem educațional care resimte nevoia educației transmise de sus de tot ca să ia aminte la ce scrie pe cel mai modest flacon de insecticid („a se aerisi bine…“ etc.), educația pentru sănătate în ansamblu se face, în cel mai bun caz, de ochii lumii. În același timp, asistența medicală pentru preșcolari, elevi și studenți se cârpește cum poate și beneficiază de agitație în jur și de ceva alocări numai în campanii și în cazuri de forță majoră.
Toaleta din fundul curții, reperul civilizației din comunitate
Un reper al grijii pentru sănătatea elevilor și preșcolarilor e starea toaletelor din școli și grădinițe. În general, s-a încetățenit ideea că întreținerea și aspectul toaletelor dau o măsură elocventă a civilizației unei comunități. Toaletele insalubre și periculoase din unele unități de învățământ constituie o problemă gravă, stringentă. În loc să fie atacată și rezolvată din persepectiva acestor atribute și atât, problema toaletelor din unele unități de învățământ a fost găsită ca potrivită pentru propagandă, ceartă „politică“, laudă de sine, mediatizare diletantă, totul înfășurat într-o contabilitate căreia nu i se poate da de capăt. Nu aproximările de tipul „cât estimați“, „dați totuși un procent“ etc., ci surse instituționale răspunzătoare în domeniu (din educație, administrație publică) dau pentru actualul an școlar ba „undeva în jur de 300“, ba fix 1.176 de școli cu toalete în curte. Înapoi pe firul vremii recente, erau 1.180 în aprilie 2019, de unde cu numai o lună înainte, în martie, fuseseră socotite 1.489. În ianuarie 2018, „la 159 de ani de la Unirea Principatelor Române“ (vorba cuiva), au fost numărate 2.418 școli cu toalete insalubre (389 în județul Vaslui, câte 217 în Suceava și Botoșani, 207 în Iași). În 2017, totalul comunicat a fost de 2.219.
Alocări și transferări de fonduri bugetare au tot fost în acești ani. Puterea de acoperire parcimonioasă era la jumătate de necesar. Gestionare erau (sunt de drept) primăriile. Mecanismul era al decontării pe măsura executării lucrărilor pe plan local. Reacțiile au fost diverse, de la refuz că sunt bani prea puțini și nu se poate face nimic cu ei la declararea ca insalubru și a ceea ce nu era așa, ca să se obțină bani mai mulți, ceva în genul acelui director de școală din urmă cu decenii, devenit peste ani celebru în disciplina lui, care aflând că se dau fonduri pentru școli afectate de inundații, a înjugat boii și a tras de un zid al școlii din paiantă.
De dată recentă este o revitalizare a temei toaletelor din fundul curții în contextul activării pieței de containere modulare. Cum școala s-a dovedit mereu de-a lungul anilor un debușeu statornic pentru produse și servicii (de la mobilier și excursii la poze și materiale de construcții), a fost găsită la fel și în perspectiva noii oferte. Imediat însă a venit constatarea că simplul container, altfel bun (particularizat, desigur) și de cabină pentru vânzarea cartelelor STB, și de birou pentru organizare de șantier, ca toaletă de școală, necesită săpături, racordări, țevi, piese și peste toate, rigori sanitate, după cum spune și numele de instalații sanitare. Ca urmare, toaleta din fundul curții a rămas pe mai departe una din „temele eterne“ ale școlii românești; a intrat în obișnuință, în felul de a fi, într-un dezolant specific. Multe din lumea școlii pot constitui motiv de protest, subiect de petiție, caz de reclamat: formularea unui subpunct dintr-un subiect de examen, tonul unei învățătoare, chiar nota de toate zilele din catalog. Inexistent până acum pare să fie vreun protest față de constrângerea de a merge zi de zi la o toaletă degradantă, dacă nu periculoasă. Se vede treaba că în sensul acesta e de făcut educație serioasă pentru sănătate.
Siguranța la incendiu nu mai e criteriu de autorizare a școlii
Mână-n mână cu salubritatea, merge siguranța spațiilor de învățământ. La sfârșitul lui 2015, numai 7% din câte școli sunt în țară aveau autorizație de securitate la incendiu. Sub impactul tragediei tocmai petrecute la „Colectiv“, sensibilitatea și interesul erau mari. Treptat, a trecut timpul, decizia ca toate școlile să fie făcute apte de autorizare a rămas în vânt, cifrele nu au mai fost actualizate. În noiembrie anul trecut, deținerea autorizației de securitate la incendiu a și fost scoasă dintre condițiile de îndeplinit de către școli și grădinițe ca să obțină autorizarea de funcționare provizorie și apoi acreditarea. Altfel spus, autorizația de securitate la incendiu nu mai reprezintă datoria școlii, pentru că obligația obținerii autorizației în acest sens (ca și a autorizației sanitare de funcționare) a fost trecută în sarcina autorității publice locale care deține clădirea școlii. Pentru unitățile de învățământ private, sarcina revine proprietarului spațiului în care funcționează unitatea. Justificată de nevoia unei coerențe legislative (procesul educativ să nu fie blocat de o stare administrativă exterioară), prevederea nu aduce nimic în plus protecției copiilor, ba îngreunează informarea asupra situației unității de învățământ. Anterior, deținătorii de unități de învățământ private au semnalat dificultățile încadrării spațiilor în care funcționează unitățile lor în rigorile securității la incendiu.
Investiția în securitatea elevilor
În Sectorul 4, cu 40.000 de elevi și preșcolari în 58 de unități de învățământ preuniversitar de stat, sunt autorizate sub aspectul securității la incendiu 8 unități: un liceu, 5 școli gimnaziale, un after-school, o grădiniță. Este depusă documentația în vederea autorizărilor pentru celelalte unități de învățământ din sector: un colegiu, 10 școli gimnaziale, 22 de grădinițe. Pentru refacerea a 6 grădinițe în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, actualmente aflate în spații încadrate în clasa I de risc seismic, se investesc peste 66 milioane de lei (cam 14 milioane de euro), fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și cofinanțare de la bugetul local al Sectorului 4. Primarul Daniel Băluță subliniază că investițiile actuale în infrastructura școlară a sectorului sunt cele mai mari din ultimii 30 de ani: 108 milioane de lei (peste 22,87 milioane de euro) în 2018 (când a început reabilitarea tuturor unităților de învățământ din sector) și în 2019, de unde în 2016 și 2017 investițiile totale fuseseră de 9 milioane de lei (două milioane de euro).
Medicul din școală, între primărie și spital
Cabinetele medicale din școli pot să aibă rol determinant în educația pentru sănătate. De obicei, abordarea față de rostul lor este tot din perspectivă statistică: sunt aproximativ 3.500, la 15.000 de unități de învățământ. În medicina școlară există 4.933 de angajați, anunță Federația Sanitas din România, în contextul unui sondaj de opinie realizat în ianuarie acest an, „pentru a cunoaște punctele de vedere ale celor care lucrează nemijlocit în cabinetele de medicină preșcolară/școlară/universitară, referitoare la funcționarea sistemului și la respectarea drepturilor lor, în calitate de angajați“. Medicii și asistenții din cabinetele școlare sunt angajați ai primăriei sau ai unor structuri cu personalitate juridică din subordinea primăriei, dar primesc salariu de la Ministerul Sănătății. În această dublă „subordonare“ își au originea disfuncționalități din activitatea cabinetelor medicale din unități de învățământ care țin de administrare, încadrare, finanțare, dotare, aprovizionare etc. Potrivit sondajului, o mare parte dintre cei chestionați (83%) consideră că asistența medicală din școli, grădinițe, universități „nu trebuie să rămână în subordinea direcțiilor de asistență socială sau a altor servicii cu personalitate juridică din subordinea autorităților publice locale/a primăriilor“. Ca soluție de încadrare, 59,12% consideră normală subordonarea cabinetelor față de un spital aparținând de Ministerul Sănătății, 30,66% susțin coordonarea de către direcția de sănătate publică, 9,93% sunt pentru trecerea cabinetelor în subordinea unui spital care aparține de administrația publică locală. Pe scurt spus, situația actuală de încadrare este considerată inacceptabilă în proporție de peste 90% de către personalul medical din cabinetele școlare. Cerința dominantă este de trecere a acestor cabinete în subordinea unui spital, indiferent cui aparține el, Ministerului Sănătății sau adminstrației publice locale. Concluzia sondajului realizat de Sanitas este că „majoritatea covârșitoare a personalului medico-sanitar din cadrul cabinetelor de medicină școlară consideră necesară o reorganizare a activității în domeniu, în sensul transferului din subordinea autorității publice locale (unde se află în prezent), în subordinea unei instituții cu specific medical“. Ar fi vorba de revenirea la sistemul existent până în 2009.
Potențialul biomotric al tinerilor, în regres
Pentru evaluarea și ocrotirea stării de sănătate a elevilor și preșcolarilor și implicit pentru educația lor sanitară, s-au tot încheiat documente între instituții guvernamentale. Examinarea și evaluarea stării de sănătate prin asistența medicală din școli se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății nr. 5.298/2011. Măsuri de asistență medicală sunt prevăzute și în nota comună a celor două ministere nr. 28.936/02.03.2016. La începutul acestui an, prin miniștrii Monica Cristina Anisie și Victor Sebastian Costache, a fost încheiat un protocol de colaborare pe a cărui bază măsurile din 2016 sunt reactualizate. Din 2017, este în vigoare un protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale (denumirile de atunci ale ministerelor) privind implementarea serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei. Din aria sănătății, protocolul are ca obiective „supravegherea stării de sănătate a copilului și gravidei, determinanții comportamentali ai stării de sănătate, sănătatea reproducerii, planificarea familială, nutriție, mișcare, furnizarea de servicii de profilaxie primară și secundară, precum și de asistență medicală curativă și de recuperare, monitorizarea accesului la servicii de sănătate“.
În 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (la acea vreme) și Ministerul Tineretului și Sportului, prin miniștrii Adrian Curaj și Elisabeta Lipă, au încheiat protocolul pentru derularea programului „Biomotric“: în esență, o platformă dezvoltată de Institutul Național de Cercetare Sportivă, cu date privind înălțimea, greutatea, talia, anvergura brațelor etc. ale elevilor, pe baza acestora fiind urmărite obiective precum îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației (prevenția bolilor sedentarismului la tineri), prevenția prin sport a afecțiunilor generale, creșterea potențialului de performanță fizică, creșterea calității selecției pentru sportul de performanță, precum și pentru profesii care implică efort și rezistență fizică.
Prezentat ca noutate, programul este de fapt vechi, pentru că își are originea în urmă cu 50 de ani. Participanți la sistemul educațional de atunci își amintesc, iar platforma de azi „Biomotric – sistemul informatic integrat pentru cercetarea parametrilor de biomotricitate în populația tânără din România“ subliniază că în 1970 a început derularea proiectului „Potențialul biomotric al populației școlare“, cu scopul „de a evalua starea de sănătate, valorile medii ale evoluției taliei, nivelul greutății tineretului și nivelul calităților motrice determinate de substratul biologic și funcțional“. Pe această bază, s-a realizat „Studiul comparativ al potențialului biomotric al populației școlare“. S-au desfășurat trei etape, la intervale de câte zece ani: 1969- 1972, 1980-1984, 1991-1996. Cercetarea din etapa a treia, admițând că dă o imagine actuală, arată „regresul potențialului biomotric al elevilor și studenților din anii I și II, situație cu implicații majore în planul stării de sănătate în perspectivă medie și lungă“.
Asistența medicală pentru copii în lume
Cum e supravegheată starea de sănătate a copiilor pe plan modial, arată raportul „Un viitor pentru copiii lumii?“, elaborat de o comisie formată din peste 40 de experți în sănătatea copilului și a adolescentului din întreaga lume, convocată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF și The Lancet. A fost investigat modul în care este asigurată prosperitatea copiilor în 180 de țări, după indicatori „referitori la supraviețuirea și bunăstarea copilului“, vizând sănătatea, educația, nutriția, sustenabilitatea (cu un indicator indirect referitor la emisiile de gaze cu efect de seră), echitatea, discrepanțele la nivelul veniturilor. Țările în care copiii „au cele mai mari șanse de supraviețuire și bunăstare“ sunt Norvegia, Republica Coreea, Olanda. Cel mai rău sub aspect medical o duc copiii din Republica Centrafricană, Ciad, Somalia, Niger, Mali. România este pe undeva mai sus de mijloc (altfel zis, în a doua treime), pe locul 80, între Rusia (79) și Bahamas (81). În același timp, după indicatorul emisiilor de dioxid de carbon pe cap de locuitor, cel mai rău se poate considera că o duc copiii din țările în care pe ansamblu reieșise că „au cele mai mari șanse“: Norvegia e pe locul 156, Republica Coreea, pe 166, Olanda, pe 160. Cu perspective de a atinge țintele privind emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor până în 2030 și implicit prosperitatea copiilor sunt Albania, Armenia, Grenada, Iordania, Moldova, Sri Lanka, Tunisia, Uruguay, Vietnam. De asemenea, ca alarmantă este determinată „expunerea copiilor la reclame despre mâncarea de proastă calitate și băuturi zaharoase“, care „îi determină să cumpere alimente nesănătoase și contribuie la înmulțirea cazurilor de supraponderabilitate și obezitate, stabilindu-se o legătură între marketingul agresiv și creșterea alarmantă a obezității infantile. Numărul copiilor și adolescenților obezi a crescut de 11 ori, de la 11 milioane în 1975 la 124 de milioane în 2016, implicând un cost enorm pentru individ și societate“. Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF: „De la criza climatică până la obezitate și publicitatea nocivă, copiii din lumea întreagă se confruntă cu amenințări de neimaginat în urmă cu doar câteva generații. Este momentul să abordăm sănătatea copilului dintr-o altă perspectivă, una care plasează copiii în fruntea agendei de dezvoltare a oricărui guvern și pune bunăstarea acestora înaintea oricăror altor considerente“.
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății: „Acest raport arată că decidenții de la nivel mondial dau, mult prea adesea, greș când vine vorba de copiii și tinerii de azi – nu reușesc să le protejeze sănătatea, nu reușesc să le protejeze drepturile și nu reușesc să le protejeze planeta. Acesta trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate țările, în sensul că trebuie să investească în sănătatea și dezvoltarea copiilor, să le asculte vocea, să le protejeze drepturile și să construiască un viitor demn pentru copii“.
Articol apărut în numarul 3 (martie 2020) al revistei Tribuna învățământului.
