Educația viitorului

Astăzi, mai mult decât oricând, dacă privim la ceea ce se întâmplă în școlile din România, la elevii pe care îi produce sistemul de învățământ din România, astăzi ne putem simți cu atât mai îndreptățiți pentru a afirma că este imperios necesară studierea disciplinei educație civică la fiecare an de studiu, fără întrerupere.
Studiul realității arată, așadar, că acolo unde cetățenii sunt slab informați, lipsiți de noțiuni și concepte civice, sunt indiferenți și democrația e fragilă. Poate că tocmai de aceea misiunea educației civice în dezvoltarea spiritului democratic, în stimularea inițiativei, participării active și responsabile a cetățenilor la viața politică este cu atât mai importantă.
Disciplina despre care vorbim se ocupă de formarea copilului atât în calitate de cetățean al statului din care face parte, de membru al diferitelor grupuri sociale, cât și în calitatea sa de ființă unică și demnă. Ea cuprinde regulile fundamentale ale vieții în societate, cultivând respectul față de sine și față de ceilalți, gustul independenței, responsabilității și al cooperării, recunoașterea drepturilor celorlalți, a demnității umane, a egalității raselor, sexelor.
Atât în școală, cât și în viață educația își propune și tinde spre un ideal pedagogic apt să faciliteze construcția unei personalități integrale, armonioase, perfect adaptabilă cerințelor vieții, capabilă să respecte valori materiale și spirituale permanente, dar să le și creeze acum și în viitor. La acest lucru contribuie și educația civică. Încă din primele clipe ale noului său statut, acela de școlar, copilul intră în contact cu un nou limbaj, cel din sfera valorilor civice, chiar încă din perioada preșcolarității, dacă e să ne gândim că prima parte e numită și „socializarea copiilor”. Chiar în lipsa unei discipline distincte la clasele I și a II-a, elevul utilizează termeni specifici limbajului civic, observă și descrie relații între om și mediu, identifică reguli cu privire la raporturile persoanei cu „lucruri”, „plante”, „animale și cu ceilalți oameni” ori descoperă și descrie diferite relații sociale de grup.
Educația civică permite apoi, la clasele a III-a și a IV-a, lărgirea sferei de discuții și de cunoaștere, reușindu-se ca activitățile de educație civică să fie plăcute, antrenante, interesante, dar mai ales utile, soldându-se cu dezvoltarea și manifestarea unor atitudini și comportamente menite să contribuie efectiv la formarea tipului de personalitate cerut de societate.
Mai târziu, prin studierea educației civice la clasele a V-a și a VI-a, acolo unde se studiază, elevul are ocazia să se familiarizeze cu noțiuni legate de morală și despre drepturile copilului, fără a se înțelege aici că nu se poate familiariza și cu noțiuni legate de responsabilități, învățând că fiecare drept este însoțit și de o responsabilitate.
Este de la sine știut că la clasele a VII-a și a VIII-a elevul poate să învețe noțiuni legate de stat, de rolul său în societate, având astfel posibilitatea să își înțeleagă rostul sau rolul social.
Finalitatea acestei discipline o constituie, de aceea, prezentarea și însușirea valorilor democrației, a instituțiilor care le asigură funcționalitatea, a principiilor pe care se sprijină participarea activă și responsabilă a cetățenilor la viața societății democratice.
Credem, din acest considerent, că predarea disciplinei educație civică trebuie să fie făcută cu seriozitatea care trebuie să caracterizeze cadrul didactic, un cadru didactic modern, ancorat în realitate și care știe că elevul, fiind consumatorul de educație, trebuie să fie educat într-un cadru demn de noțiunile pe care le învață.
Prof. Sorin BĂLUȚOIU