Articolul abordează tema educației adaptate la noile tendințe de tehnologizare a mediului personal, profesional și social și accentuează necesitatea ca modelele pedagogice să evidențieze modalitățile de optimizare a autocontrolului în scopul formării unei tinere generații conștiente de sine și active în procesul de selectare a deciziilor pe care și le asumă.
Societatea actuală este într-o continuă transformare datorată evoluției mijloacelor de gestionare a informațiilor și mijloacelor de producție prin implementarea tehnologiilor AI în toate domeniile de activitate. Progresul tehnologic a devansat capacitatea umană de a înțelege și de a se adapta la viteza cu care schimbările sunt introduse atât în viața privată, prin dispozitivele de recuperare medicală și sistemele casnice, cât și în viața socială, prin modelarea interacțiunilor interumane cu ajutorul rețelelor sociale și profesionale din spațiul virtual. În aceste condiții, singura posibilitate de a compensa acest hiatus este o educație adecvată care să formeze competențele de utilizare a tehnologiilor avansate, iar la nivel intrapersonal să dezvolte spiritul critic în selectarea informațiilor și în procesul decizional, pe de o parte, și să actualizeze eul prin optimizarea autoconștientizării și a autocontrolului în raport cu solicitările care vin din exterior, pe de alta.
Saga transformării societății umane de la stadiul industrializării la stadiul tehnologic începe odată cu primele scrieri ale secolului al XX-lea, în anul 1930 Walter Lippman fiind cel care a popularizat termenul de „societate informațională“. În cartea sa, gânditorul american evidențiază importanța mass-mediei și a gestionării informației în influențarea opiniei publice, deschizând astfel o „fereastră overton“ spre crearea și acceptarea mijloacelor tehnologice prin care această modelare comportamentală să fie eficientă ca timp și extinsă populațional. Din acest moment în care a fost conturată ideologia noii societăți bazate pe puterea cuvântului, a mai rămas un pas până la punerea în fapt: crearea și impunerea mijloacelor de gestionare a informației. Acest prag a fost atins în anul în care viața privată a fost transferată treptat în spațiul virtual prin introducerea aplicațiilor de socializare Facebook, Instagram, Tik-tok ș.a., iar includerea recentă a rețelelor AI în toate domeniile a stabilit noile principii de funcționare a vieții private și sociale în noua societate tehnologizată.
Fiecare tip de societate a creat un ideal educațional care să definească tipul de om adaptat la cultura materială specifică nivelului de evoluție a științei și tehnicii la un anumit moment în timp, iar acțiunea prin care se formează acest model uman personalizat este educația. Sistemele de educație s-au aliniat de-a lungul istoriei filosofiei și ideologiei politice din fiecare moment istoric și au țintit să formeze generații de indivizi care să răspundă necesităților de susținere economică a societăților, pe de o parte, și să asigure evoluția personalității în sensul adaptării la valorile promovate.
În societatea de tip tehnologic, idealul uman este calibrat după ideile curentului filosofic transhumanist care consideră utilizarea tehnologiei și științei pentru a optimiza și extinde capacitățile umane în plan fizic, mental și emoțional. Scopul transhumanismului este să extindă limitele condiției umane dincolo de cele naturale, pe de o parte, și să ofere oportunități de ameliorare a sănătății, de prelungire a longevității și de dezvoltare a capacităților cognitive și fizice peste limitele deja cunoscute, pe de alta. Pe lângă aceasta, valorile care stau la baza societății tehnologice și, implicit, la crearea idealului educațional adecvat, sunt următoarele: inovare și progres tehnologic, rapiditate și eficiență, accesibilizare și conectivitate, experiență și cunoaștere (Ellul, 1964), flexibilitate și adaptare (Brynjolfsson și McAfee, 2014).
Analizând reperele axiologice, este vizibilă necesitatea ca ființa umană să compenseze erorile specifice limitărilor corpului și minții umane prin dispozitive cibernetice de augmentare sau tehnologiile de stimulare neurală sau învățare automată (Kurzweil, 2005). Pe de altă parte, se observă nevoia de a regândi sistemul de educație astfel încât personalitatea pe care o formează să aibă un comportament care să-i asigure atât adaptarea la schimbările permanente datorate progresului continuu tehnologic, cât și echilibrul interior. Educația se face prin configurarea învățării subiecților în funcție de elementele din mediul material, social și cultural, creând și întărind condiționări între stimuli (fizici, culturali, sociali) și comportamente. Astfel, unitatea de bază a educației constă în modul în care este gândită condiționarea comportamentului așteptat de stimulii adecvați.
În anul 1938, psihologul american Burrhus Frederic Skinner a realizat experimentele cu porumbei care au contribuit la schimbarea concepțiilor despre modul de construcție a comportamentului uman prin condiționarea operantă. Acesta este un proces de învățare prin care comportamentul unei persoane este modelat în funcție de consecințele acțiunilor sale. Elementele de bază ale condiționării operante sunt: λ comportamentul voluntar: care poate fi observat și măsurat; λ consecințele care pot fi pozitive (recompense) sau negative (sancțiuni, pedepse) sau ignorare; λ mijloace de întărire a comportamentului: recompensele sporesc probabilitatea repetării unui comportament, în timp ce pedepsele scad probabilitatea acestuia; λ programul de întărire: modul (intervalele de timp, cantitatea) în care recompensele sau pedepsele sunt prezentate poate fi organizat diferit – întărire continuă, intermitentă (recompensarea doar a unor anumite comportamente) sau variabilă (recompensarea la intervale de timp sau frecvență variabile); λ formarea și modelarea comportamentului prin utilizarea reforțării și pedepselor.
Pe de altă parte, neuroștiințele au completat tabloul învățării prin descifrarea sistemului de recompensă din creier (format din nucleul accumbens, amigdala, cortexul prefrontal și alte structuri conexe) care contribuie la fixarea cunoștințelor noi în memorie prin asocierea cu baza de date deja învățată. În acest fel, principiile de bază ale condiționării operante a lui Skinner devin linii de forță în crearea de mijloace de educație eficiente prin reglarea modalităților de recompense și sancțiune în selectarea comportamentelor care trebuie întărite sau, respectiv, stinse.
În contextul societății tehnologice în care interacțiunile sociale și profesionale sunt derulate în spațiul virtual și totul depinde de simpla apăsare a unui buton care este sau nu confirmată de feedback, educației îi revine rolul major în adaptarea tinerilor la noul mediu al culturii IT/AI din mai multe unghiuri:
- Utilizarea tehnologiei în educație prin formarea de competențe pentru folosirea resurselor educaționale online, a platformelor de e-learning și a instrumentelor interactive. Principiile condiționării operante sunt integrate în programele educaționale pentru a încuraja comportamentele pozitive și pentru a dezvolta autocontrolul în rândul elevilor.
- Gândirea critică și evaluarea informațiilor prin dezvoltarea abilităților de gândire critică și de selectare a informațiilor.
- Adaptabilitatea și învățarea continuă prin formarea abilităților de adaptare și învățare autodirijată și prin optimizarea autocontrolului în utilizarea tehnologiei, esențial în gestionarea timpului și a atenției în fața distragerilor constante. Principiile condiționării operante pot fi aplicate pentru a promova autocontrolul în utilizarea tehnologiei, învățând elevii să-și gestioneze timpul și să-și limiteze utilizarea dispozitivelor electronice pentru a evita dependența și dezvoltarea de comportamente compulsive.
- Etica și responsabilitatea online prin promovarea, conștientizarea și respectarea drepturilor digitale, precum și dezvoltarea unui comportament responsabil online, cum ar fi protecția datelor personale și prevenirea cyberbullying-ului și a altor comportamente dăunătoare online.
Deși, aparent, viața în societatea tehnologică este mai facilă, în condițiile în care comportamentul uman este condiționat de stimulii din mediul virtual fie că aceștia sunt aprecieri pe rețele de socializare sau beneficii pe care le primesc la respectarea regulilor sau îndeplinirea sarcinilor, fie că sunt personalizări ale informațiilor online în funcție de activitatea anterioară pe internet, se pune problema liberului arbitru pe care ființa umană l-ar mai avea într-un mediu atât de bine prefigurat. Din această perspectivă, sunt câteva aspecte care influențează procesul decizional: cantitatea mare de informație disponibilă online ridică dificultăți în analiza și selectarea celei utile; algoritmii utilizați de platformele de streaming sau de socializare personalizează sursele în funcție de nevoile identificate la utilizatori, filtrând și reducând fluxurile de informații. Cu toate că aceste condiții limitează libertatea decizonală a individului, educația poate să contribuie la corectarea acestui aspect astfel:
- dezvoltând autonomia în gândire prin îmbunătățirea capacității de analiză și selectare a informațiilor;
- exersând abilitatea de reflectare asupra propriei persoane și a empatiei sociale în scopul de a recunoaște impactul acțiunilor asupra celorlalți și de a se angaja în comportamente prosociale;
- stimulând responsabilitatea pentru alegerile personale și ajustând sistemul personal de valori la cel promovat de societate;
- dezvoltând autocontrolul și gestionarea emoțiilor în timpul procesului decizional.
Într-o societate în care cultura materială facilitează satisfacerea nevoilor indivizilor, educația este datoare să formeze tinerele generații în sens aristotelian, „învățându-le să fie“ prin acțiuni care se concentrează în mod egal asupra formării abilităților cognitive și practice, cât și asupra dezvoltării caracterului și a actualizării sinelui. Aceste trei componente cheie ale personalității umane asigură o integrare activă a tinerelor generații în noul mediu tehnologizat. Viitorul va aparține celui care se va adapta la viteza cu care societatea va implementa progresul științei în viața personală și socială.
Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE
Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului
