Educația spirituală azi: un proiect de modelare a sinergiilor logosului, patosului, etosului, simplității și credinței

Avertisment

Dimensiunea spirituală a personalităților generațiilor actuale reprezintă o țintă mai puțin prezentă în literatura de specialitate din România și din străină­tate. Vorbim de teoria și practica profilelor de personalitate care stau sub sigla spiritualității autentice, dorite la unii oameni de lângă noi, mai ales a celor cu statut de profesori. Subiectul stăruie firesc nu numai ca aspirație, ci îndeosebi prin mirări, controverse și nu puține întrebări. Una este prezentă în mentalul de azi: în ce măsură un astfel de proiect conține o mare încărcătură de idealitate, fiind nu numai greu de atins și considerat valid spre a fi integrat reflecțiilor și acțiunilor noastre. Fără teamă, dorind o simplificare a abordării, am trimis prestigioasei Tribuna învățământului un conținut de conștiință extinsă asupra subiectului.

Solicităm cititorului pentru început o primă lectură și reflecție asupra filosofiei hamletiene conținute de versurile spirituale de esență eminesciană: „Te văd ca o umbră de-argint strălucită, / Cu aripi ridicate la ceruri pornite, / Suind, palid suflet, a norilor schele, / Prin ploaie de raze, ninsoare de stele“.

Scopul principal al studiului

Încercarea de a da un răspuns lămuritor la întrebarea: Ce semnificație au valorile educației spirituale pentru reprezentanții pedagogiei novatoare implicați în formarea personalităților noilor generații de profesori și de educați?

Accepțiune generală

Educația spirituală reprezintă un sistem relativ unitar al dimensiunilor forma­le, nonformale și informale ale proceselor de formare și dezvoltare a capacităților interne și externe ale personalității ființei umane integrate în viața socială și profesională a unui subiect ca sistem de acțiuni privind educarea prin și pentru valorile universului spiritual al vremurilor.

Scopul generic se corelează explicit: recunoașterea valorilor formării dirijate a ființei umane spre depășirea stării naturale de transcendență, asigurând ființei umane „o uniune clară a exteriorității cu interioritatea sa, consecvența manifestării vibrațiilor expresive ale spiritului și credinței în toate lucrurile percepute și trăite“ (Spiritual education, 2003).

Utilizăm paradigma „educație spirituală“ în calitatea sa de concept integrator, holistic, cu putere clarificatoare filosofică, unificatoare a Sinelui psihologic și axiologic, cu determinații legate de conduita subiecților umani care promovează și susțin comunicarea în orizontul spiritual al unirii credinței cu conduita valo­rică a conștiinței atitudinale, asumatoare de valori culturale, morale și umane semnificative, uneori asociindu-și valo­rile specifice conduitei religioase.

Apelul la conceptul de paradigmă ni se pare oportun și adecvat, baza meto­dologică și contextuală fiind identificată de W.H. Newton-Smith (1994), temeiul filosofic fiind datorat concepției filosofului american Th. Kuhn (1922-1996), prin nucleul numit „paradigmă“ (1962). În analiza acestui concept integrator, im­­portantă este cunoașterea și recunoașterea valorii următoarelor enunțuri cadru:

• existența unor principii și generalizări simbolice acceptate ca reprezentând nucleul tare al educației spirituale și uneori și credinței religiase;
• prezența unor modele, tehnici eu­­ristice și conexiuni identitare, a căror le­gitimitate este dată de o tablă de valori cu orizont larg, cu standarde înalte, măsu­rate printr-o scală cu cartografiere fină de către o comunitate a conștiinței co­mune a înțelepților socialului într-un timp mai îndepărtat;
• funcționalitatea unor principii eti­ce, cu putere euristică și interpretativă deschisă, conferind o puternică valoare interioară Sinelui identitar;
• existența unei substanțiale și relevante matrici interdisciplinare, formate din teorii, valori, inteligențe multiple și raționamente superioare, nu ușor de re­­plicat, cu potențial de conduită competitivă, simulativă axiologic spiritual socialului trăit de subiectul matur.

Într-o sinteză aproximativă toate acestea se apropie de ceea ce filosoful austriac K. Popper, numea, în 1881, „enunțuri care cad sub incidența ipotezelor probabilistice nonempirice“. Conform acestor ipoteze, educația spirituală este și o educație dominată de un conținut cultural spiritual autentic.

Un exercițiu ușor analitic ar putea evidenția câteva note acționale precum:

• a conduce progresiv existența ființei umane spre bogăția, deplinătatea și puterea pătrunderii mai devreme a esenței multor lucruri, precum și ale Sinelui propriu;
• a trăi emoțional și mental (mindfulness) învățarea, personalizând-o prin răspunsuri înțelepte la întrebările experiențiale ale interlocutorilor;
• a descoperi clarificator unele dintre misterele combinațiilor preconștientului și supraconștientului exprimate sub forma clarviziunii și anticipărilor simbolizate sub forma empatiei și compasiunii adânci față de alteri merituoși (Goswami, p. 210); plusul poate fi dat de bunătate, eliberarea de dogme, investigarea lumii prin mijloace și scenarii autentice cultural-spirituale;
• a proba prin evidente calități mo­­ral-caracteriale, comunicarea de mesaje înțelepte, inițierea de acțiuni care pot transcende identități explicative ale pu­terii minții umane și, totodată, ale limitelor acesteia;
• a produce continuu un exercițiu mintal, moral și emoțional înțelegerii fluxului ideatic al energiilor și vibrațiilor creatoare de puteri atribuite doar omului.

Rezultate

Studiul educației spirituale este relevant pentru ceea ce vom numi crearea identității reale a unei personalități spirituale, care poate spune: „cunosc adevărul; eu și sursa vieții mele suntem unul; identitatea lor este cea care aduce armonia naturală, înțelepciunea și statutul divin al omului“ (Spiritual education, 2003).

Ca proces continuu, educația spiri­tuală transformă potențialul în act pozitiv al omului, îi asigură înțelegerea și practicarea valorilor autentice, confirmând educația autentică drept misiune fundamentală, transformarea și progresul valoric al ființei umane prin plasticitate cerebrală și generarea de valori so­­cial-existențiale. Altfel, există suficiente argumente care susțin ipoteza conform căreia o educație fără un conținut spiritual cunoaște limite, multe fiind generate de frustrări, indecizii, diagnoze și prog­noze superficiale, vulnerabile stări de bine, inadecvate rezolvări de probleme personale sau de context.

Caracterul uman matur, nucleu al spiritualității în afirmare, se construiește pe asimilarea sensurilor educației sănătoase individuale și sociale, pe reflectivitatea profundă a evoluțiilor spiritualității ființei umane, aspirantă la o conștiență lucidă, sănătoasă și eficace individual și comunitar.

Valori adăugate

Notăm o altă fațetă nuanțată și complexă a psihopedagogiei spirituale, anu­me asociația onestă, dar profundă, la unii subiecți umani, anume discretul simț al religiozității. Acesta semnifică viziunea omului asupra lumii ca întreg, inclusiv asupra omului ca entitate multidimensională, care poate funcționa pe baza unei călăuze lăuntrice activă atitudinal.

Într-o viziune modernă, J. Bies (1998) apreciază că educația spirituală are statutul unei transformări profunde, efect al conexiunilor logice și continue între microcosmosul, mezocosmosul și macrocosmosul ecologic-cognitiv subtile transpersonal. Rezultatul este apariția unor bogate procese maturaționale, re­­flective, sub forma vizualizărilor creative, a învățării continue, a creației nonlineare și multinivelare. Li se adaugă sincronizări interdependente, competențe meditative ecologice, soluții umane înțelepte, explorări acționale reale sau virtuale, sustenabile. Acestea sunt exprimate printr-un corp aparte al cunoașterii noetice (filosofic = cunoaștere gândită), bogată în valențe inter-, pluri- și transdisciplinare, uneori și de experiențe transpersonale.

Sinteze

Educația spirituală semnifică și o priză de conștiință activă și lucidă, prezente fiind și unele trimiteri la sacralitate, la frontierele transculturale, la inteligența spirituală (D. Zohar, I. Marshall, 2009; Fr. Torralba, 2012), la gândirea discursivă asociată cu intuiția, cu imaginarul stimulativ al conștiinței de sine și de alter, asigurarea dialogului și concilierea contrarietăților prin sugestibilitate creatoare.

Educația spirituală bazată pe o cu­­noaștere transdisciplinară potențează metaforic emergența și unitatea în trans­culturalitate a statornicului și aleatorului, a fraternității întălnirii dintre Eu și Tu. Se creează astfel premisele resorbirii conflictelor interioare, se reduc constrângerile opozițiilor, se diminuează tensiunile dintre individuație și dezindividuație, se ge­nerează experiențe interacționale pozitive între personalitatea mentorului și cea a discipolului în formare.

Educația pentru formarea și dezvoltarea spirituală valorifică și dă substanță explorărilor teoretice și practice privind marile tradiții ale psihologiei umanist-axiologice, consolidează nucleele ce definesc unitatea valorilor ce definesc transcendența și imanența conduitei spirituale.

Educația pentru dezvoltare spirituală creează și o școală a învățării și practicii înțelepciunii. Astfel este posibilă înțelegerea manierei în care spiritul personal poate fi dirijat și orientat valoric pentru a atinge nivelul superior al formării unei personalități cu stil, matur social. Cu substanță de virtuți spirituale vom lista: generozitate, atenție, mental echilibrat, etica subsidiarității, ritualul rugăciunii lăuntrice, limbajul gândurilor autoterapeutice, conlucrarea emergentă a singularului intuitiv cu valorile comunității.

Educația pro-spiritualitate umană exprimă frecvent stările psihologiei stării de bine, unind dimensiunea învățării implicite cu trăiri și atitudini aflate fie în stare potențială, fie latentă, perfectibile. Mai nou, se conturează valoarea unui concept nou, cunoscut sub denumirea de personalitate cu stil discursiv spiritual, unitate de logos și etos paideutic, asimilat de filosofia valorilor perene.

Arhitectura acestei noi structuri de personalitate fost definită încă de Lucian Blaga (2006, p. 135), dar ca factură idiomatică este reprezentată de paradigma stilului spiritual de autenticitatea universului cultural-paideutic. Ținte centrale care pot deveni repere constructive ideale pentru structura generativă a profesorului reflectiv (Pollard, 2014) pot fi ­exprimate sintetic de potențialul formativ-acțional al următoarelor sugestii metodologice:

• orizont spiritual cu întemeiere pe stare de normalitate și sănătate psihică;
• curiozitate și optimism formativ pentru întreg sistemul acțional faptic al subiectului;
• credință în posibila cunoaștere a adevărului prin mental, intuiție, limbaj și învățături relevate sau trăite prin relația mentor-ucenic;
• contracte morale cu valoare de le­gământ față de respectul revelației, libertății și opțiunilor proprii asumate;
• conduită motivată empiric și intrinsecă, cu valori, modele și pietate bazate pe fidelitate, gramatica semanticii limbajului verbal, simbolic-nonverbal personalizat, cu puternice note de plural ale pronumelor – EU, EA, TU, EI, ELE, NOI;
• modelare formativă, relativ stadială prin iradiere spirituală pozitivă, emanticipativă și legitimare responsabilă;
• zidirea educației spirituale parcurge cel puțin șapte căi posibile: datoria, creșterea, înțelegerea, transformarea personală, fraternitatea, conducerea no­vicelui, împlinirea (Zohar, 2000).

Notă: Textul de față reprezintă o ex­­tracție inedită de idei prelucrate la rece din originalul capitol VIII al lucrării Introducere în psihologie educației și dezvoltării, Polirom, premiul Acade­miei, 2012.

Prof. univ. emerit dr. Ioan NEACȘU – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului