Educația socială – confruntări cu probleme conexe și deschise orientărilor controversate ale timpului

Educația socială  – confruntări cu probleme conexe și deschise orientărilor controversate ale timpuluiCunoașterea de sine și a valorilor socialului existențial ar putea deveni mai ușor de atins dacă mintea, efortul, motivația, emoțiile și spiritualitatea actorilor umani implicați în educația adecvată timpului și-ar da mâna și și-ar focaliza acțiunile într-o sinergetică internalizare echilibrată, într-o conexiune pozitivă la nivelul efectelor în ceea ce numim integralitatea interiorității întregii ființe umane.

Poate că împlinirea ar fi mai reușită dacă am încerca să descoperim balanța punctelor tari cu cea a punctelor slabe, a oportunităților cu constrângerile/limitațiile generate fie de mediul apropiat, familial adesea, fie de contextul extern existențial, trăit obiectiv și subiectiv, deopotrivă.

Nu lăsăm în afara analizei nici puterea ființei umane de a lucra asupra sa, în special asupra efectelor negative, asupra vulnerabilităților personale și sociale. Efectul de oglindă curată ar da identității noastre puterea de a reduce din frământările mentale și mai ales emoționale care ne dezorganizează. Important este să le dăm un sens constructiv, poate nu imediat, ci în timp, printr-un feedback acțional pozitiv. Contează mult însă și răspunsurile pe care le dăm la cel puțin trei întrebări: Cine sunt/suntem eu/noi? Cu ce probleme mă confrunt/ne confruntăm? Ce pot/putem schimba prin puterile noastre ca educați/educatori ai socialului atât de complex?

Mai contează, de asemenea, încorporarea modelului tranziției integrative în social printr-o atitudine nedevenită ecuație complexă și complicată, ci una care ne dă șansa separării deciziei de indecizie, reflectând atent și profund la nega­tivul experiențelor induse colectiv-manipulatoriu prin tocmai pozitivul conduitei reflective sau experiențiale ale educației sociale. Acesta este sensul dialecticii pe care o promovăm ca profesioniști ai domeniului, ca subiecți tentați de ideea valorizării stocajelor pozitive și stabile „autobiografice ale Eului nostru“ (U. Neisser, 1988).

Lectura socialului actual ne arată că acesta devine tot mai mult o relație necesară, nu o retorică, poate un discurs al valorilor transversale și verticale trăite, angajând toate valorile generațiilor. Fără o trăire profundă, activ participativă, nici lectura prezentului text nu iese din trunchiere, din incompletul pathos (în limba greacă = suferință individuală), din sincopele comunicării dizarmonice între generații.

Socializarea publică a tinerei generații pare a fi și ea în suferință din punctul de vedere al educației sociale, al educa­ției școlare reale care nu poate ocoli confruntările cu valorile uneori discutabile ale socialului de azi. Este limpede că azi se promovează cu obstinație prioritatea controlului, a penalității, a monitorizării agresive și mai puțin a monitorizării autocontrolului, a conștiinței responsabile, bine formate prin educație, prin instituția școală, ale căror câmpuri formative sunt deopotrivă socio-cognitive și bazate pe reziliență emoțională. De aici nevoia și a unor resetări obiective sau subiective fără suspendarea/întreruperea/anularea relațiilor reciproce profesor-elevi-părinți, a acțiunii „față în față“. Aproape totala anesteziere prin substitutul online, accentele puse pe e-learningul mai degrabă formal, nemotivat intrinsec, pe educația digitală neintrată în obiceiurile didacticii funcționale, impuse rapid și fără analiza riscurilor unei superficiale profesionalizări, au generat manifestări atitudinale devenite astfel elemente ale unei subculturi sociale, încărcată de nonvalori.

Subliniez, de la început, un lucru, anume acela care exprimă poziția de principiu a atitudinii noastre, mai exact că nu intenționăm și nu ne propunem un atac frontal al lucrurilor fără argumentația necesară și utilă, nici lansarea unor poziții artificiale sau de frondă nemotivată la fenomenologia atât de diversă a manifestărilor ce intră în perimetrul educației sociale (o pedagogie socială altfel prezentată).

Între varietatea centrelor de manifestare a precursorilor voit declarați sau discret ascunși în țesătura ideilor noi de modernitate, cu efecte inductoare de provocări și confruntări, de scenarii pline de vectori fragili deveniți purtători de cuvânt sau de avertizori ai încălcărilor norma­lității vieții, ai incorectitudinii po­­litice, se impun atenției azi noi perspec­tive ce de­­vin parte a misiunilor educației moderne.

Pledoaria noastră este de a oferi cititorilor acestei prestigioase reviste de educație românească, în limba română, numită tradițional și simbolic Tribuna învățământului, un material de analiză examinatoare, de reflecție, de exprimare la cald/rece de opinii și poziții avertisment asociate unei minime hărți men­tale de idei, poziții, curente, orientări și tendințe. Dar nu la întâmplare și arbitrar, ci urmare a unei selecții personale cu impact vizibil, după opinia noastră, în spațiul socializator și axiologic referențial al învățării integrate conduitelor actorilor facilitatori ai educației sociale.

Practic vorbind, oferim cititorilor un set de probleme ce fac obiectul confruntărilor publice sau mai puțin publice, uneori generate de lipsa unor motivații explicative neînțelese și care, pe măsura timpului, tind să devină vectori facilitatori de scenarii cu iz autoritarist/legalist pentru comportamentul tinerelor generații de elevi, tineri sau adulți.

de Ioan NEACȘU – profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021