Hulită de unii ca mod al alienării și dezumanizării, apreciată de alții ca poartă deschisă către viitor, tehnologia este un sprijin de nă­dejde al existenței noastre în aceste vremuri de urgie planetară. Pandemia a obligat umanitatea să se mobilizeze și să găsească soluții alternative de continuare a vieții. În vară, cel puțin în spațiul autohton, ca într-o nefastă hipnoză colectivă, lumea uitase de flagelul global, iar lucrurile se relaxaseră atât de mult încât masca și cei mai prudenți purtători ai ei păreau niște jalnice relicve ale spaimei. Însă departe, în larg, oceanul pandemic era răs­colit de o turbulență care nu prevestea nimic bun și care, apropiindu-se inexorabil, s-a transformat într-un tsunami. Valul al patrulea a măturat și mătură încă totul în calea lui. În fața catastrofei, care a trebuit să se manifeste plenar ca autoritățile să reacționeze, în zona nesfârșitei nepăsări și bășcălii autohtone, au fost luate măsuri disperate. Școala a trecut online, ca și în valurile anterioare ale pandemiei, apelând, din nou, la suportul tehnologic. Viața ne împinge tot mai mult către tehnologie care, dincolo de îngrijorările legate de riscurile ei, își probează importanța fundamentală și în situații de criză. Ce ne ne-am fi făcut fără ea? – iată o întrebare la care ar trebui să reflectăm tot mai mult. Ne mai putem con­cepe existența fără aportul ei? Vrând-nevrând, situația actuală ne creează cadrul unei reflecții necesare privitoare la tehnologie și educație.

Înainte de 1989, sursele de informare și resursele de învățare erau, inevitabil, limitate de nivelul civilizației tehnologice. Computerul mai avea încă un drum lung de parcurs până la ipostaza de PC, internetul încă nu apăruse. În România, regimul politic se afla pe o turnură aberantă a dictaturii și totalitarismului, limitând drastic libertatea și drepturile cetățenilor, transformând totul într-o vastă carceră. Programele de radio și televiziune (un singur post TV, care emitea două-trei ore pe zi!) erau sever controlate ca mod al orânduirii de a ține poporul neinformat, de a-i bloca accesul la informație și șansa de a privi dincolo de Cortina de Fier, în lumea liberă, și de a-l manipula prin emisiuni propagandistice, reportaje mincinoase, coruri, ode, poezii în slujba cultului personalității. Tehnologia accesibilă publicului obișnuit (privită din perspectiva de azi) și „oferta“ mediatică nu lăsau prea multe posibilități pentru informare, învățare și divertisment. Un elev în comunism nu prea avea ce să aleagă nici dintr-o parte, nici dintr-alta. Îi ră­mâneau pentru informare și învățare manualele, materialele școlare, atlasele, enciclope­diile, cărțile, iar pentru relaxare, jocurile moștenite de la o generație la alta, printre blocuri sau pe ulițele satelor, și, din nou, cărțile. Cartea era un instrument polivalent și universal, o sursă de informare și cunoaștere, dar și un mijloc de evaziune în universuri paralele, unele, mai frumoase decât realitatea cenușie. Lectura constituia modul comun, extins pe scară largă, de informare, instruire, meditație și relaxare.

Deși nu au trecut foarte mulți ani de atunci, lucrurile stau cu totul altfel azi. Tehnologia a pătruns progresiv, dar rapid și fără drept de apel, în toate domeniile. Totul se întâmplă cu suportul tehnologiei digitale, de la cele mai banale acte ale vieții private până la procesele economice globale. În numai câțiva ani, revoluția tehnologică a remodelat existența din temelii. Iar lucrurile nu se opresc aici: tehnologia evoluează de la o zi la alta, într-un ritm alert, ducând mai departe procesul schimbării, transformând cu fiecare se­­cundă viitorul în prezent. În alt plan, din regimurile totalitare, prăbușite în neantul istoriei, n-a rămas decât o pată roșie pe conștiința umanității. Nu mai sunt, altfel spus, constrângeri politice, limitări ale dreptului la informație și exprimare, trăim într-un spațiu european al drepturilor și libertăților fundamentale. În acest cadru istoric, tehnologia ne deschide porți largi spre informație, cunoaștere și divertisment prin mii de canale de televiziune și posturi de radio, internet, site-uri, portaluri, rețele de socializare, aplicații, jocuri și multe altele. Un copil are astăzi la dispoziție un univers miraculos creat de tehnologie, care-l cuprinde și absoarbe ca pe Alice în Țara Minunilor. Progresul este fabulos și, în cadrul temporal al câtorva zeci de ani, semnifică un salt de, poate, un secol sau mai mult. Față de copilul din trecut, care nu avea decât manuale, cărți și jocuri, cel de acum beneficiază, prin laptop, tabletă, smartphone, consolă și atâtea alte gadget-uri și device-uri, de instrumente digitale care-l transferă într-un spațiu virtual infinit, plin de atracții, surprize și provocări. În acest metavers, el are acces la orice tip de informație și conținut (de aici și riscurile implicate), poate să se informeze în timp real, să afle orice printr-un simplu click ori touch, să aprofundeze teme de interes, să comunice și să intre în rețea cu alții, să se joace, accesând jocuri digitale dintr-o gamă nesfârșită.

Astfel că totul se schimbă, totul s-a schimbat deja în raport cu ce a fost în anii anteriori exploziei tehnologice. Timpul și cuceririle tehnologiei au modelat generațiile și au generat, poate, un alt tip de om, cu o treaptă mai sus pe scara lui homo sapiens. Copiii de azi au alt univers mental, altă mitologie a copilăriei, alte modele și repere, alte idealuri. Nu mai citesc atât de mult precum cei de dinaintea lor (care nu aveau prea multe opțiuni), dar se confruntă cu o avalanșă continuă de informații, se află în centrul unui copleșitor vortex informațional. Accesul la un volum mult mai mare de date într-un timp mult mai mic decât înainte, procesarea și asimilarea din mers a acestora le dezvoltă, într-un ritm fără precedent, capacitățile cognitive, posibilitățile de raționare și de înțelegere, volumul de cunoștințe, aria de cunoaștere. Faptul că nu mai citesc atât cât ar trebui este, fără dubiu, un lucru negativ. Ei nu mai citesc pentru că oferta informațională și de divertisment este infinit mai mare decât înainte. Dar faptul că nu mai sunt atât de atașați de carte nu-i face mai puțin inteligenți, mai puțin apți de a înțelege și de a cuprinde cu mintea lor în formare lumea din jur. Deloc surprinzător, ei știu mai mult sau chiar mult mai mult decât cei din trecut la nivelul volumului de informații. Există însă și un risc, generat nu de universul digital în sine, ci de frecventarea superficială a acestuia și de îndepărtarea de universul cărților, care amenință substanța și profunzimea informației asimi­late. Pentru evitarea lui, pentru exploatarea eficientă a spațiului virtual și resurselor sale infinite, pentru apropierea de cărți, este ne­­voie de sprijinul și îndrumarea școlii, de consiliere didactică și, nu în ultimul rând, de implicarea familiei într-un act de colaborare focalizat pe formarea complexă a copilului în datele lumii de azi.

Sistemul de educație trebuie să se înnoiască profund pentru a se adapta realității în continuă evoluție și pentru a răspunde efi­cient exigențelor și provocărilor Societății Cunoașterii. Primul pas – și cel mai greu – este despărțirea de trecut. Lamentații de tipul „copiii de azi nu mai citesc“ sau „elevii nu mai învață“, care sună ca un act de acuzare și de resemnare în fața fatalității timpului și a tehnologiei, nu rezolvă nimic. Ele ar trebui să fie urmate de întrebarea firească: „Ce-i de făcut?“, care să genereze soluții. Abordarea disociativă școală clasică/educație digitalizată este falimentară, cele două elemente trebuind privite ca părți ale unui întreg și abordate sinergic. Educația de azi nu mai poate fi separată de tehnologie. Iar dacă, din varii cauze, este, educația și mai ales elevii au de pierdut. Astfel că, prin politicile educației și prin atitudinea profesorilor, școala are nevoie de o deschidere morală și instituțională prin care să accepte schimbări de fond, nu de formă, să se reformeze din interior, la nivel de mentalitate, conținuturi, mijloace și strategii. Modelul educației viitorului este unul definit de sintagma blended education, care așază educația în cadrul înnoitor al tehnologiei, determinând o metamorfoză esențială orientată spre cerin­țele lumii actuale, spre cunoaștere și viitor. Copiii de azi, inteligenți, spontani, asociativi, deseori surprinzători prin ascuțimea intuiției, complexitatea proceselor logice și profunzimea raționamentelor, au nevoie de orientare prin labirintul informației. Nu numai școala are așteptări de la elevii ei, ci și elevii au așteptări de la școala și profesorii lor. Dacă ei înșiși iubesc cartea, profesorii trebuie să-i apropie de carte, de cartea ca obiect tipărit, dar și de cartea digitală, explicându-le că nicăieri altundeva nu vor găsi lumile fascinante desfășurate în paginile cărților. Civilizația se dezvoltă rapid, cu suportul unei tehnologii din ce în ce mai complexe – ne-o demonstrează și (sau mai ales) situația de criză actuală. Școala trebuie să țină pasul cu aceste evoluții, altfel devine anacronică și iese din joc. O nouă lume se naște, prin copiii de azi, sclipitor de inteligenți, curioși, avizi de cunoaștere. Care nu au nevoie decât de o școală la înălțimea inteligenței și potențialului lor.

Articol publicat in revista Tribuna Învățământului nr 23 / octombrie 2021