Şcoala românească este asociată cu multe rele care o trag în jos. Într-o enumerare alandala, orice om de la noi (mai ales privitor la televizor) poate să dea ca exemple violenţa, indisciplina, absenţele, abandonul, inconsecvenţa, superficialitatea, impostura, corupţia, salariile insuficiente, dotările proaste, analfabetismul funcţional, scandalurile pe tot felul de teme. Când e să fie sistematizate, în scop de cercetare, astfel de rele sunt în măsură să dea o imagine a felului în care lumea percepe şcoala în general şi mai ales pot să arate ce înseamnă şcoală în ziua de azi şi care sunt aşteptările de la şcoală în jurul acesteia. Dintotdeauna se ştia că dacă „ai carte, ai parte“ şi că pentru asta trebuie să mergi la şcoală. După ce vremea şcolii trecea şi omul se lua cu ale vieţii, ce-i rămânea, odată cu mai multe sau mai puţine din câte-i băgase şcoala-n cap, era amintirea unui profesor sau a câtorva profesori care „ştia“ sau „ştiau carte“; la fel, rămânea amintirea şcolii absolvite, caracterizate global şi atemporal prin aceea că „se făcea carte“.
Rolul şcolii de azi pare să nu mai fie întâi şi-ntâi cartea. Cu atât mai puţin au rămas esenţiale locul şi rolul profesorului. De altfel, o banalitate prezentă, practicată de când lumea – „centrarea pe elev/student“ – a ajuns să fie absolutizată, distorsionată şi livrată în chip de principiu al vremurilor noi, concomitent cu sublinierea că profesorul trebuie să se retragă din prim-plan. În condiţiile acestea, nu este de mirare că ştiinţa de carte şi, implicit, de meserie a profesorilor, pe care este normal să se bazeze educaţia şi învăţătura de carte, apare ca îndepărtată de problematica şcolii conform percepţiei publice. Într-un clasament al problemelor existente astăzi în sistemul nostru educațional, o raportare fermă la ceva ce determină cel mai clar educaţia şi învăţătura apare abia în plan secundar. Incompetenţa profesorilor este situată pe locul opt într-o ierarhie cu 12 trepte a percepţiei „asupra principalelor probleme din sistemul de educaţie“, conform unui sondaj de opinie realizat în cadrul proiectului „Starea Naţiunii – construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice“. Dezvoltat de Secretariatul General al Guvernului/Cancelaria prim-ministrului – Direcţia pentru strategii guvernamentale, în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), sondajul iese din rutina proiectelor de acest fel pentru că îşi propune să pună la un loc date obiective şi expertiză ştiinţifică pentru construirea unui instrument şi a unei surse care să arate cum este România de azi, iar de aici să pornească politici publice. Recurgând la o comparaţie de sezon şi de largă audienţă (cu doza de frivolitate asumată), s-ar zice că educaţia şi învăţătura se clasează în zona de playout a problematicii, în disputa temelor rezultate a fi de mâna a doua, pe când în playoff, acolo unde se duce lupta pentru titlu, se regăsesc probleme incontestabil reale şi grave, însă nu de conţinut al învăţăturii. Repondenţii sondajului văd gravă în şcoală mai ales indisciplina elevilor (în proporţie de 19,2%); pe urmă vine corupția (16,5%). La distanţă mai mare se situează salariile mici ale profesorilor (10,1%), indiferența profesorilor (8,4%), dotările necorespunzătoare (8,1%). În categoria problemelor percepute ca atare cu o pondere abia de patru-cinci procente în percepţia participanţilor la sondaj se regăseşte ceea ce ţine de competenţa celor care-i învaţă carte pe elevi: incompetenţa profesorior, problematică pentru 5,0% din persoanele chestionate, pondere sub cea vizând numărul mare de materii (5,6%) şi numărul mare de elevi în clasă (5,6%).
Ştiinţa de carte determină ea însăşi aprecierea asupra ştiinţei de carte. Cei care consideră problematică în mod semnificativ indiferența profesorilor sunt repondenții cu studii superioare – 14,4%. În rest, indisciplina elevilor este arătată ca principala problemă cel mai mult de către oamenii numai cu studii primare – 26,1%. Aceeaşi categorie de repondenţi consideră corupția drept problemă importantă în proporţie de 14,8%, adică într-o măsură mai mică decât cei intervievaţi cu studii medii – 18%.
Cu asemenea rezultate ale percepţiei asupra problemelor la zi ale sistemului nostru de educaţie, apare normală în felul ei negativ atitudinea faţă de învăţătură a elevilor şi a multora dintre cei care îi cresc. Jignirile, acuzaţiile, suspiciunea – degenerate nu neapărat în violenţe, ci mai ales în indisciplină ca stare dominantă – caracterizează în mare măsură poziţia faţă de şcoală. Totodată, ponderea în percepţia publică a problemelor din sistemul educaţional spune ceva în felul ei şi despre aşteptările faţă de şcoală. Cu o claritate îngrijorătoare, şcoala este văzută ca un serviciu public. Profesorii sunt consideraţi nişte prestatori. Lor le sunt cerute de către cei cărora li s-a pus eticheta de beneficiari ai serviciului educaţional mai ales elemente care ţin de cadru, de formă, de condiţii, de atitudine şi abia într-o măsură situată mai jos le este cerut conţinut. În ziua de astăzi, referitor la şcoală, se vorbeşte mult despre „ameninţări“, „vulnerabilităţi“, „riscuri“, timp în care parcă tot mai puţin este luată în seamă nevoia mai ales de profesori ştiutori de carte în domeniile lor.
Florin ANTONESCU