Cele două proiecte de legi ale educației au produs, în letargia caniculară a verii, o stare de agitație și emulație cum demult n-a mai fost în societatea românească. Nu e rău că educația trezește energiile adormite ale unei lumi amenințate de blazare și resemnare. Răspunsul participanților la dezbaterea publică, plasată în vacanța de vară, a constat în observații de fond care privesc viziunea schimbării și în intervenții pe teme punctuale. Multe dintre reacții au fost critice, propunând amendarea sau chiar eliminarea unora dintre prevederi. Într-o scrisoare către ministrul Educației, un grup de intelectuali, în care se află și personalități ale culturii românești, a avansat observații și întrebări, mai mult sau mai puțin retorice, pe aspecte-cheie ale proiectului de lege, solicitând, în același timp, prelungirea perioadei de dezbatere. Poziții mai radicale, precum cea a unui fost ministru al Educației, au propus anularea actualelor proiecte, care continuă „distrugerea“ educației, și scrierea altora.

Nu este loc să analizăm fiecare prevedere care a stârnit nemulțumiri, fiecare punct criticabil al proiectelor de lege. Este cert însă că învățământul trebuie să rămână un spațiu al educației de calitate și al echității. De aceea, trebuie eliminate riscurile oricărei discriminări. Pe de o parte, principiul accesului și al echității, guvernat de dreptul fundamental la educație, stipulat în Constituție (art. 32), nu trebuie să ducă la uniformizare, subminând calitatea. Încurajarea excelenței și a performanței, pe de altă parte, nu justifică alte tipuri de discriminări, de pildă pe cea privitoare la accesul în liceu. Prin larga lui vocație socială, sistemul educațional trebuie să asigure posibilități de formare și dezvoltare atât celor înclinați spre performanță, cât și celor cu abilități practice și profesionale. Altfel spus, să dea fiecăruia șansa de a-și descoperi chemarea și de a-și realiza potențialul. Accentul pe o categorie sau alta generează dezechilibre și polarizări. Nu în ultimul rând, educația, pe lângă vocația ei primordială de a instrui (tradițional, ministerul de resort s-a numit al „Instrucțiunii Publice“), are misiunea de a educa. În virtutea acestui rol esențial, trebuie să fie un cadru al cultivării valorilor morale, al formării în spiritul eticii și integrității, fundamentat ca atare prin lege.

Radiografia critică a proiectelor a relevat și faptul că unele prevederi ar putea deschide calea spre abuzuri administrative, mai ales în materie imobiliară. Iar că altele ar favoriza diverși „stakeholderi“ (barbarism în expansiune), entități implicate în fenomenul educațional, animate de „experți în educație“. Este dincolo de orice dezbatere faptul că legile, chiar și în faza lor de proiect, trebuie să graviteze în jurul unui principiu fundamental: interesul elevului. Vocația învățământului, dezvoltată pe cele două linii de forță, instrucția și educația, se manifestă într-un proces complex prin care fiecare elev este pregătit pentru viață. Prin urmare, totul trebuie gândit și proiectat în direcția realizării obiectivelor școlii, care converg sinergic în actul de formare intelectuală, spirituală, morală și socială a copilului și a adolescentului. Interesul elevului trebuie să primeze, și nu alte „enterese“.

Educația este motorul dezvoltării, vectorul progresului și al evoluției în toate domeniile – în Uniunea Europeană și în restul lumii civilizate. În ceea ce ne privește, educația constituie mijlocul de edificare a noii societăți, pe care cu toții ne-o dorim mai bună, mai civilizată, mai performantă, forța care poate duce înainte România – o țară cu potențial uman, cu resurse, dar, cu toate acestea, printre cele mai sărace din Europa (răsună din depărtări vechea jelanie „munții noștri aur poartă…“), cu venituri modeste, cu nivel de trai pe măsură, cu discrepanțe uriașe și perspective descurajante. Șansele de dezvoltare a țării și viitorul acesteia sunt legate nemijlocit de calitatea actului de instrucție, de principiile și valorile pe care școala le livrează și de competențele pe care le formează, de capacitatea sistemului de a oferi un act educațional eficient și performant, în funcție de posibilitățile și aspirațiile fiecărui elev. Pe această idee mizează și Programul România Educată, sub egida căruia se situează noua reformă. De la înălțimea unei atari viziuni, educația ca factor al dezvoltării reprezintă un domeniu strategic pentru statul român. În același timp, educația privește, în mod direct, siguranța națională. Un stat educat este un stat puternic și performant (există exemple în lume), iar unul cu un sistem educațional precar, cu o educație mediocră sau submediocră este un stat slab și vulnerabil. Având în vedere rolul complex pe care îl are, motor al dezvoltării și factor al securității naționale, importanța educației este una fundamentală pentru România.

Privind lucrurile prin prisma importanței educației pentru țară, semnificația celor două proiecte transcende limitele conjuncturii politice și antrenează interesul național. Dacă educația este prioritate națională, atunci și procesul de reformare a educației trebuie abordat ca prioritate națională. Întrucât cele două legi ale educației formează cadrul legislativ al reformei – o reformă de o anvergură fără precedent, cu schimbări de fond și de formă –, atunci ele însele trebuie privite ca o temă prioritară pentru clasa politică, pentru instituțiile statului, pentru întreaga societate. Din ­perspectiva priorității, proiectele de legi ar trebui să facă obiectul unei dezbateri naționale desfășurate într-un interval de timp generos, propice dialogului de idei, care să aducă la masa discuțiilor Academia Română, cercetători, profesori de valoare, specialiști autentici în educație, legitimați de activitate și operă, personalități de prestigiu ale științei și culturii. Dezbaterea ar trebui să fie un brainstorming de anvergură națională, reunind elitele și școala într-o sinergie cu obiective clare, în direcția calității, eficienței și performanței. Niciun alt argument nu poate justifica graba transformării, dintr-o formă încă departe de cea ideală, a proiectelor în legi. Pentru că prevederile improprii, criticate astăzi, pot genera mâine fenomene și efecte negative, greu de evaluat, pentru elevi, pentru societate și pentru viitorul țării.

Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33