Juxtapuse prin întâmplarea actualității, recurgerea la război (în Ucraina), declanșat la 24 februarie 2022, și noua alertă a Grupului Interguvernamental pentru Evoluția Climei (IPCC), indusă prin publicarea celei de-a doua părți a celui de-al 6-lea raport periodic privind starea climei (consacrată impactului, vulnerabilităților și adaptării la efectele schimbării climei) în 28 februarie a.c., nu constituie, totuși, două evenimente (cu totul) străine unul de altul. Penuriile de tot felul, pauperizarea extinsă, foametea și deplasările forțate de populații provocate de dereglarea climei nu fac decât să cauzeze noi tensiuni ori să genereze chiar conflicte și să le amplifice pe cele preexistente. Totodată, urgența acțiunii consistente de atenuare a ritmului încălzirii globale și de reziliență și adaptare la efectele dereglării climei este evidentă și reclamă, mai mult ca oricând, o mobilizare generală. Și, după cum „întrucât războaiele încep în mintea oamenilor, în mintea oamenilor trebuie construită apărarea păcii“ (Constituția UNESCO, 1946, Preambul), tot așa și în privința marilor crize ecologice actuale – climatică, a biodiversității și poluarea generalizată – educația aferentă și formarea adecvată joacă un rol semnificativ în soluționarea lor. Circumstanțiate, cu titlu de etapă, obiectivelor tranziției ecologice, acestea necesită transformări și adaptări importante aferente unui proces complex care, în unele țări avansate în domeniu, a început deja. Este o miză majoră a societății contemporane, a cărei percepere și tratare ca atare au devenit prioritare și va marca dezvoltarea viitoare a fiecărei țări. Văzută ca ipostază generalizată a educației pentru dezvoltare durabilă și nou demers de progres inovativ în instruirea generală, acțiunea educațional-formativă aferentă tranziției ecologice cunoaște primele forme conceptual-prefigurative și practici de afirmare concretă. Cunoașterea și receptarea lor așa cum se cuvine și în România constituie o prioritate indiscutabilă.
1. Realitățile eco-climatice evoluează rapid și constatările alarmante asupra lor sunt din ce în ce mai precise și convingătoare. Dacă în 2014 IPCC (în cadrul celui de-al 5-lea raport periodic) concluziona în sensul unei simple creșteri a probabilității de daune „grave, generalizate și ireversibile provocate de emisiile de gaze cu efect de seră (GES)“ de origine antropică, de această dată se consideră că încălzirea climatică, determinând o multiplicare a fenomenelor meteo climatice extreme (uragane, inundații, valuri de caniculă, secete, incendii ș.a.) a antrenat deja „efecte negative generalizate“ și a cauzat distrugeri ireversibile ansamblului societăților și naturii. Ridicarea nivelului mărilor și oceanelor care face malurile nelocuibile, penuria de apă potabilă consecutivă infiltrațiilor de sare în pânza de apă freatică ori dispariția ghețarilor sunt alte consecințe ale acestui fenomen planetar. Totodată, atari efecte ale schimbărilor climatice, față de care nu se poate pune problema evitării, ci numai cea a frânării și temperării lor, la care se adaugă altele, precum exodul populațiilor, producțiile agricole și acvaculturile compromise, proliferarea bolilor, dispariția speciilor de plante și animale ș.a. pun în pericol alimentarea, sănătatea și chiar supraviețuirea habitatelor zonelor celor mai expuse.
E cazul în special al regiunilor în care activitatea umană distruge ecosisteme protectoare ca, de pildă, coralii, zonele umede și pădurile. Din cele 7,9 milioane de oameni care populează Terra, se precizează în evaluarea IPCC, între 3,3 și 3,6 miliarde trăiesc „în context înalt vulnerabil la schimbarea climatică“. Aceste perspective preocupante sunt dublate de o injustiție fundamentală: în timp ce nu contribuie decât marginal la accentuarea încălzirii climei, țările mai puțin avansate și în curs de dezvoltare sunt și vor fi cele mai afectate, lipsite de mijloacele de a atenua consecințele ori de a se adapta. Iată de ce țările bogate trebuie să-și țină cât mai repede posibil promisiunea, datând din 2009, de a mobiliza în fiecare an 100 de miliarde de dolari pentru ajutorul eco-climatic și inițierea, conform previziunilor de la COP-26 (Glasgow, 2021), procesului de acordare a compensațiilor financiare specifice – până în prezent refuzate – în privința distrugerilor ireversibile deja cauzate prin secete, inundații și alte cataclisme climatice. Văzute ca o fațetă tot mai evidentă și inseparabilă a justiției sociale, cea climatică adaugă un surplus de preocupări, dar și de valoare condiției umane. Conștientizarea, prin educație, a amplorii fenomenelor și urgenței de a se acționa și eficiența demersului eco-climatic sunt condiționate hotărâtor de o educație adecvată susținută și o formare a capacităților profesionale impuse de tranziția ecologică.
2. Precum în cazul oricăror mari provocări socio-umane, abordarea și succesul în rezolvarea lor sunt condiționate în prealabil de o bună informare și cunoaștere a problemelor aferente. Pronunțându-se în acest context pentru o reformă urgentă și viguroasă a sistemului de informare ecologică, profesorul filosof elvețian Dominique Bourg (Une reforme vigoureuse du système de l’information est urgente, Le Monde, 16 ianuarie 2022) ataca spinoasa temă pornind de la constatarea unui defazaj de câteva decenii între evoluția societăților și dereglarea sistemului climatic, situație care probabil ar fi făcut, în aprecierea sa, ca astăzi să fim incapabili să formulăm un răspuns adecvat și pe măsura dimensiunilor schimbării climatice. Și aceasta în condițiile în care, pentru a influența asupra cotidianului și a guverna cu cetățenii, se impune o abordare globală prin excelență, nivel la care se pune și problema receptării de informații pertinente și utile. Într-adevăr, diferențele sunt majore între momentul inițiator al erei ecologice (debutul anilor 1970), când mijloacele media, generaliste, ce se adresau întregii societăți constituiau în mod obișnuit o lume grosso modo comună factual, fără nișe în termeni de vârstă, de opinie etc. și, în orice caz, cu un complotism marginal, contrar situației din 2022.
În epocă, oamenii de știință se impuneau încă și eroii populari erau Darwin și Einstein și nu oameni de afaceri, precum Musk și Bezos astăzi. Nu în ultimul rând, clivajul Est-Vest permitea un cadraj lizibil și partajat al marilor opțiuni ideologice. Volumul cumulat de date științifice privind starea planetei era cu totul altfel, iar astăzi pare a fi ajuns aproape de necuprins. Dimpotrivă, în zilele noastre e suficient a observa modul în care informația e tratată în recentul film Don’t look up…, chiar dacă într-o parodie: față de realitatea traiectoriei unei comete care amenință Terra cu distrugerea, informația este trecută în derizoriu, forțele politice încurajând cetățenii să nu privească spre cer!
O altă explicație se referă la proximitatea în memoria colectivă și individuală a naturii sensibile, peisajelor tradiționale, lumii animale domestice ori sălbatice. Oamenii politici și de stat ai anilor 1970 erau cunoscuți prin atașamentul lor față de tradiții, viața în natură, locuri și istorie și se manifestau ca atare. La nivel general, prin exigențele sporite ale unui mediu protejat și cât mai natural, cadrul de viață dobândea o calitate superioară. Ideea că această natură putea să fie distrusă rapid și amplu avea cu totul altă rezonanță decât cea perceptibilă de generațiile născute în mijlocul artefactelor, între beton și ecrane. În orice caz, pentru generația începuturilor erei ecologice ideea că modernitatea poate să afecteze major bunăstarea, fundamentul său natural și peisagistic, era încă insuficient sesizabilă și acceptabilă. Or, tocmai aceasta avea să fie constrânsă a resimți „defazajul“ remarcat și relevat de profesorul D. Bourg. Iar pentru depășirea sa și conștientizarea cât mai deplină a realităților eco-climatice și a crizelor pe care le generează, el propune reducerea celor mai perverse efecte ale fragmentării peisajului informării. Mergând până în planul concret, se propune a minima o reformă viguroasă a sistemului de informare cu, în primul rând, crearea unei agenții europene independente pentru internet, din fonduri publice, care să se substituie Google și Youtube, la care să recurgă în mod obligatoriu pentru toate serviciile publice europene, cu algoritmi transparenți și disponibili. Secundo, sfârșitul anonimatului pe rețelele sociale pentru indivizi, și o identitate existentă în afara rețelei, identificabilă, pentru persoanele morale; tertio, pentru canalele publice obligația de a afișa în mod sistematic competențele celor care se exprimă, respectiv calificarea profesională, funcția și subiectele studiate (cărți, articole, rapoarte, anchete). În fine, instituirea unei comisii de deontologie privind informația difuzată de canalele comerciale cu dreptul de obiecție și cererea prezentării surselor în platouri. Buna, corecta și pertinenta informare reprezintă premisa absolută a educației pentru și formării în vederea tranziției ecologice.
Mircea Duțu – profesor universitar
Articol integral publicat în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022