Într-un context global unde democrația se confruntă cu provocări fără precedent, provenind atât din instabilități politice, economice, cât și din schimbări socio-culturale profunde, este timpul să recunoaștem sau să ne amintim rolul esențial pe care educația îl joacă în menținerea și consolidarea sistemelor democratice.

Se știe că învățământul de masă în Europa a început să se dezvolte în mod semnificativ în secolul al XIX-lea, deși existau inițiative anterioare în unele țări. Contextul acestei dezvoltări a fost marcat de Revoluția Industrială, care a crescut nevoia de o forță de muncă educată și alfabetizată. În plus, ideile Iluminismului despre egalitate și drepturile omului au promovat conceptul de educație universală ca drept fundamental. Unul dintre primele exemple de învățământ public, gratuit și obligatoriu a fost introdus în Prusia la începutul secolului al XIX-lea, model care ulterior a fost adoptat și în alte părți ale Europei.

La începuturile democrației moderne, educația de masă a ajutat la răspândirea ideilor de egalitate, libertate și drepturi civile. Aceasta a contribuit la creșterea conștientizării și susținerii ideilor de­­mocratice în rândul populației, pentru că o populație educată și alfabetizată era mai capabilă să se angajeze în discuții politice, să înțeleagă principiile democratice și să participe la procesul electoral. Astfel, educația a fost un factor important în promovarea participării active a cetățenilor la viața politică, un pilon central al democrației.

În această lume dinamică, educația de calitate nu este doar un ideal de urmărit, ci un pilon central în dezvoltarea și susținerea unui spirit civic informat, angajat și capabil să participe în mod efectiv și responsabil la procesele decizionale ce mo­delează societatea. Participarea informată și responsabilă este necesară pentru funcționarea optimă a democrației pentru că oferă cetățenilor instrumentele ne­cesare pentru a analiza critic politici, a propune soluții viabile și a supraveghea acțiunile guvernelor lor într-o manieră care să determine o viziune coerentă a modului în care arată societatea mai târziu.

Să ne amintim doar că educația contribuie semnificativ la formarea gândirii critice, o competență de neînlocuit în evaluarea surselor de informare și în participarea informată la procesele electorale și de guvernanță. Gândirea critică, îm­­preună cu capacitatea de a analiza și a pune sub semnul întrebării informațiile primite, echipează indivizii cu abilități esențiale pentru a lua decizii bine fundamentate și pentru a se implica activ și constructiv în modelarea societății: poate mai importantă acum în era digitală, unde fluxul constant de informații și, uneori, de dezinformare, necesită discernământ acut și capacitatea de a decanta între fapte și ficțiune.

Pe lângă dezvoltarea gândirii critice, știm că educația joacă un rol fundamental în susținerea dezvoltării unei culturi a dialogului și a respectului reciproc, care sunt pietrele de temelie ale oricărei deliberări democratice autentice. Prin promovarea unei astfel de culturi, educația contribuie la crearea unui spațiu civic în care diferențele de opinie sunt nu doar tolerate, ci și valorizate ca oportunități de învățare și de îmbogățire a discursului democratic, facilitând colaborarea între cetățeni cu viziuni diverse și consolidând astfel țesătura socială și politică a democrației.

Este un truism să mai vorbești astăzi despre deteriorarea calității educaționale. Dincolo de ceea ce se remarcă la o primă privire și dincolo de orice aspect imediat pe care îl pot sesiza unele grupuri afectate (subfinanțare, politici educaționale inadecvate, context socio-economic instabil, joaca avocățească a unor ONG-uri care introduc schimbări în statutul elevilor rupte de realitatea concretă a unui sistem educațional), scăderea standardelor educaționale subminează direct capacitatea cetățenilor de a exercita cetățenia activă și informată, amenințând să­nătatea și viabilitatea unei societăți. Fără o bază solidă în educație, cetățenii se confruntă cu dificultăți semnificative în a discerne între informații autentice și na­­rative false, ceea ce îi face susceptibili la influențe care pot devia de la principiile democratice, iar efectele negative ale acestor decizii se răsfrâng asupra socie­tății în ansamblu. Deja de ceva ani asistăm, nu doar la noi, ci și în Europa, la apatie politică, polarizare și chiar la aderența cetățenilor la discursuri populiste și autoritare.

Ori compromiterea capacității comunităților de a se mobiliza pentru inițiative comune, de a promova transparența și responsabilitatea în guvernare sau de a avea o cultură a dialogului autentică, dar și de a participa la procese de luare a deciziilor care afectează viața cotidiană a cetățenilor, slăbește și pune în pericol stabilitatea și continuitatea democrației însăși, aruncând societatea într-un haos ale cărui efecte sunt greu cuantificabile pe termen lung și pe care cu siguranță le vom simți mai târziu.

Patrick Danilevici – profesor, Colegiul Național Ion Creangă, București

Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului